Fructele KIWI scad TENSIUNEA, GRĂSIMILE din sânge și riscul formării de cheaguri

Puțini dintre noi știu că fructele kiwi sunt mult mai bogate în vitamina C decât lămâia și portocalele. Conțin de asemenea cantități importante de antioxidanți (flavonoide și carotenoide), vitamina K, vitamina E, acid folic, potasiu, mangan, cupru și fibre.

Datorită antioxidanților conținuți, kiwi protejează ADN-ul și organismul de îmbătrânirea prematură și de boli cronice, cauzate de daunele radicalilor liberi.

Kiwi – Inimă

Vitamina C este vitală pentru sistemul imunitar. Ea ne apără de cancer și inflamații, reduce severitatea afecțiunilor respiratorii (precum astm) și a celor articulare (osteoartrită, artrită reumatoidă) și ajută la prevenirea aterosclerozei și a bolilor cardiovasculare.

Consumul de alimente bogate în vitamina C a fost asociat cu rate mai mici de deces din cauza bolilor de inimă, a accidentelor vasculare cerebrale și a cancerului.

Un studiu realizat la Universitatea din Oslo, Norvegia, în anul 2004, a arătat că 2-3 kiwi pe zi pot reduce semnificativ riscul formării de cheaguri de sânge. Comparativ cu aspirina, kiwi nu are efecte secundare, precum inflamații sau sângerări gastro-intestinale.

Acest fruct savuros protejează sistemul cardiovascular și prin faptul că scade concentrația de grăsimi din sânge (trigliceride), și prin conținutul de potasiu. Persoanele care au mâncat kiwi au avut o reducere de 15% a trigliceridelor, comparativ cu cei care nu au primit kiwi.

Și fibrele contribuie la efectele cardio-protectoare ale acestui fruct. Studiile au arătat că dietele bogate în fibre scad riscul unui atac de cord și a altor boli de inimă. Fibrele se leagă de toxinele din colon și ajută la eliminarea lor, prevenind astfel riscul cancerului de colon.

Totodată, acestea ajută la eliminarea colesterolului excesiv și la controlul nivelului de zahăr din sânge la persoanele cu diabet.

Cercetătorii de la Universitatea Massey din Noua Zeelandă susțin că fructele kiwi ajută inclusiv la scăderea tensiunii arteriale. Acest lucru se datorează și conținutului de potasiu.

Surse articol:

1. http://www.whfoods.com/genpage.php?dbid=41&tname=foodspice

2. http://www.whfoods.com/genpage.php?dbid=41&tname=foodspice

3. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15370099

4. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/23746068

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.