Ceaiuri pentru curățarea sângelui și a pielii

Am găsit două rețete de ceai mixt în cărțile Mariei Treben recomandate în tratamentul intern al celor care suferă de diferite afecțiuni ale pielii greu vindecabile.

Aceste ceaiuri ajută prin curățarea sângelui. Datorită acestui efect purificator sangvin, aceste ceaiuri sunt utile și în cancer.

Ceai Curățarea Sângelui

Ceai Curățarea Sângelui

În a doua parte a articolului veți găsi de asemenea câteva infuzii care pot fi folosite extern, pentru spălarea rănilor.

Ceai pentru curățarea sângelui

Ingrediente:

• urzică

• gălbenele

• coada-șoricelului

• ventrilică

Preparare

Toate aceste plante se amestecă în cantități egale. Pentru o cană de apă se folosește 1 linguriță de plante, care se lasă la infuzat câteva minute. Se bea câte 1 litru din acest tip de ceai pe tot parcursul unei zile (4 căni pe zi), cu înghițituri mici.

O altă rețetă cuprinde numai primele trei plante: urzică (100 g), gălbenele (300 g) și coada-șoricelului (100 g). La fiecare cană de apă se folosește 1 linguriță de amestec de plante. Și acest ceai trebuie consumat în cantități mari, câte 4 căni pe zi.

Ceaiuri pentru curățarea rănilor

Dacă pielea este afectată de răni, se poate folosi, la nivel extern, ceai de cașul-popii (nalbă) sau de coada-calului.

Infuzia de nalbă se prepară prin macerare la rece. Se pun de cu seară 2 lingurițe de plantă la macerat în apă rece. A doua zi, lichidul cu tot cu plante se încălzește ușor și se strecoară. După ce s-a răcorit, se folosește pentru spălarea rănilor.

Al doilea ceai se prepară din 2 lingurițe de coada-calului la 500 ml de apă clocotită. După infuzare, ceaiul se strecoară, se lasă la răcit și se spală cu el rănile.

În cazul în care rănile sunt extinse pe o suprafață mare de piele, se vor face băi cu aceste două plante în locul spălăturilor locale. Se pun 200 g de plante (nalbă sau coada-calului) la înmuiat în 5 litri de apă rece. Se lasă 12 ore, apoi se încălzește și se strecoară. Se toarnă în apa din cadă.

Apa nu trebuie să acopere nivelul inimii. Se face o baie de 20 de minute cu acest ceai. La final, corpul nu se șterge cu prosopul, ci se îmbracă într-un halat gros și se stă în pat cel puțin o oră, pentru a transpira.

Sursă: „Plante Medicinale din Grădina Domnului, Sfaturi bune din Biblia mea de leacuri pentru păstrarea sănătății și bunăstării”, Maria Treben, Ed. Hunga Libri

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.