Ardeiul iute ajută la tratarea ALCOOLISMULUI
Alcoolismul produce foarte multe daune, atât fizice, cât și morale și sociale asupra celui afectat, și asupra familiei sau celor cunoscuți. În cazul persoanelor care au slăbit din cauza consumului excesiv de alcool, fitoterapia recomandă câteva plante care îi pot ajuta pe aceștia să se vindece de acest viciu și de efectele psihologice și sociale nocive implicate.
• Tinctură de ardei iute
Se prepară din 10 g de ardei iute (uscat și mărunțit) pus la macerat 8 zile în 10 ml de alcool de 70 de grade. Tinctura se poate găsi și la magazinele naturiste. Se iau câte 15-20 de picături, în puțină apă, ori de câte ori apare nevoia de a consuma alcool. Ingerarea acestui leac cu alcool va inhiba apetitul pentru alcool și va da celui alcoolic o senzație de repulsie față de băuturile alcoolice.
Tinctura de ardei iute poate fi folosită cu succes și sub formă de frecții, pentru stimularea circulației sângelui și reducerea durerilor reumatice, nevralgice sau musculare. Se poate lua și intern, pentru răceală, tuse sau gripă, câte 25-30 de picături, cu 30 de minute înainte de mesele principale.
Atenție! Tinctura de ardei iute este contraindicată celor cu hemoragii, boli grave de stomac, ficat sau rinichi.
• Pulbere de pedicuță
În paralel cu administrarea de tinctură de ardei iute, foarte util este tratamentul cu pulbere de pedicuță. Această plantă reduce semnificativ pofta de alcool. Se ia câte 1 linguriță de pulbere, de 4 ori pe zi. Cura durează o lună de zile. Pentru a obține pulberea de pedicuță, măcinați planta uscată prin râșnița de cafea.
O altă modalitate de a consuma această plantă este sub formă de macerat. Se pun 3 linguri de pulbere de pedicuță la macerat în 3 căni de apă rece, și se lasă peste noapte (8 ore). A doua zi, se consumă tot maceratul, fără a-l strecura (pe parcursul zilei). Nu trebuie depășite aceste doze, deoarece există riscul de intoxicație.
• Tinctură de plante
Aceasta este o altă tinctură din plante care îl poate ajuta pe cel alcoolic să renunțe la viciu și să se recupereze. Se amestecă următoarele plante în cantități egale:
– rădăcină de valeriană
– conuri de hamei
– talpa-gâștii
Se iau 20 de grame și se pun la macerat într-o sticlă sau într-un borcan, peste care se adaugă 100 ml de alcool de 70 de grade. Se lasă la macerat 8 zile. După ce se filtrează, se iau câte 20-30 de picături, de 3 ori pe zi. Cura se poate face pe perioadă nelimitată de timp.