Cele mai eficiente remedii contra căderii părului, probate științific

Bazat pe studii științifice

Căderea părului este o problemă agasantă pentru bărbați și femei deopotrivă.

Cele mai eficiente remedii contra caderii parului, probate stiintific

Cele mai eficiente remedii contra caderii parului: Freepik – www.freepik.com

Pierderea a până la 100 de fire de păr pe zi este un proces normal.

Cauzele căderii excesive a părului

Însă persoanele cu boli autoimune se pot confrunta cu o cădere excesivă a părului și imposibilitatea regenerării.

Din această categorie fac parte cei cu lupus, diabet sau boli tiroidiene.

Alimentația săracă în nutrienți, tulburările hormonale, factorii genetici, unele medicamente și factori din mediu pot contribui de asemenea la pierderea definitivă a părului.

O recenzie publicată în 2018 în jurnalul „Skin Appendage Disorders” a dezvăluit care sunt cele mai eficiente remedii naturiste pentru regenerarea părului.

Citește și – Tinctura de urzică și ardei iute oprește căderea părului

Tratamentele conveționale prescrise în alopecie nu funcționează întotdeauna. De multe ori, boala recidivează.

Din aceste motive, pacienții și cercetătorii deopotrivă caută alternative naturale.

Alternative naturale la medicamentele pentru căderea părului

Autorii analizei de mai sus au revizuit mai multe studii și au testat eficiența mai multor substanțe utilizate pentru tratarea căderii părului, precum:

  • aminoacizii
  • cafeina
  • capsaicina
  • curcumina
  • gelul de usturoi
  • melatonina
  • sucul de ceapă
  • procianidinele
  • uleiul de semințe de dovleac
  • uleiul de rozmarin
  • vitamina B7 (biotina)
  • vitamina D
  • vitamina E
  • zincul

Citește și – Cu ceai de brusture scapi rapid de căderea părului

Cele mai eficiente remedii împotriva căderii părului

Cele mai eficiente s-au dovedit a fi cafeina și uleiul esențial de rozmarin.

Cofeina. Mai multe studii au arătat că loțiunile cu cafeină stimulează creșterea părului și reduc căderea acestuia. Potrivit unui studiu recent, aplicarea externă a cafeinei poate fi folosită ca adjuvant la tratamentul convențional.

Capsaicina. Un studiu clinic a dezvăluit că tratamentul oral cu capsaicină îmbunătățește creșterea părului la 64,5% dintre pacienți. Capsaicina funcționează și prin aplicare externă. La pacienții cu alopecie aerată, cremele cu capsaicină au potențat creșterea părului după 3 săptămâni de tratament.

Sucul de ceapă. Acest remediu tradițional s-a dovedit eficient într-un studiu pe pacienți cu alopecie aerată, publicat în „Journal of Dermatology”. Aplicat pe scalp, sucul de ceapă a determinat creșterea completă a părului după 2 luni de tratament. Singurul „efect advers” este mirosul neplăcut de ceapă.

Uleiul de rozmarin. Este singurul remediu natural care a demonstrat o eficiență comparabilă cu cea a medicamentului Mionoxidil. Cercetătorii sunt de părere că loțiunile cu ulei de rozmarin pot fi o alternativă la tratamentul convențional pentru alopecie androgenetică.

Zincul. Administrat intern sau aplicat extern, zincul poate fi util în alopecia aerată și alopecia androgenetică. Un studiu clinic a arătat că atât suflatul de zinc, cât și pantotenatul de calciu au fost la fel de eficiente ca o soluție de Minoxidil de 2% la femeile cu alopecie androgenetică.

Citește și – Remedii pentru căderea părului (cauze, vitamine recomandate)

Surse articol:

1. Ralph Flores, Study findings show which alternative hair loss remedies work, Herbs.News: https://www.herbs.news/2020-02-27-study-rosemary-oil-caffeine-alternative-hair-loss-remedies.html
2. Hosking AM, Juhasz M, Atanaskova Mesinkovska N. Complementary and Alternative Treatments for Alopecia: A Comprehensive Review. Skin Appendage Disord. 2019;5(2):72-89: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6388561/

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.