4 beneficii majore ale oțetului de mere, demonstrate științific
√ Articol documentat
O recenzie publicată în anul 2016 în jurnalul „Comprehensive Reviews in Food Science and Food Safety” prezintă proprietățile terapeutice ale mai multor tipuri de oțet.
Rezultatele studiilor sunt impresionante. Oțetul este produs extrem de valoros pentru sănătatea noastră.
Oțetul are proprietăți cu potențial farmacologic diverse:
- antibacteriene
- anti-infecțioase
- antioxidante
- antidiabetice
- anticancerigene
Beneficiile acestui produs sunt atribuite în mare parte conținutului de polifenoli, acid acetic, melanoidine, ligustrazine, acid dihidroferulic, acid dihidrosinapic sau triptofol.
Acești compuși se găsesc atât în oțetul de fructe, cât și în cel din cereale.
Cuprins
Patru beneficii majore ale oțetului de mere
Studiile au fost realizate în special pe celule sau au fost experimente pe animale.
Citește și – Afecțiuni pe care le putem trata cu oțet de mere
Combaterea infecțiilor bacteriene
Cu mult timp înainte de studiile realizate de Pasteur și Koch pe bacterii, oțetul era folosit în infecții ca agent antibacterian.
Prin anii 400 î.Hr., medicul grec Hipocrate întrebuința oțetul de fructe în tratamentul rănilor, inflamațiilor, tusei și infecțiilor.
Potrivit scrierilor din secolul al XVI, oțetul din cereale era folosit de chinezi la dezinfectarea sălilor de naștere și conservarea cărnii.
Studiile recente au arătat că oțetul care conține 0,1% acid acetic inhibă creșterea unor specii de bacterii alimentare, precum E. coli, Salmonella, Vibiro, Bacillus sau Stafilococul auriu.
Oțetul din cereale are capacitatea de a distruge patogeni care produc afecțiuni respiratorii, precum Alpha streotococcus, Diplococcus pneumonia, Micrococcus catarrhalis sau Staphylococcus albus.
Citește și – Inhalațiile cu oțet ajută la desfundarea nasului și plămânilor în răceală și gripă
Oțetul de mere inhibă creșterea tulpinilor de Stafilococului epidermic, Pseudomonas aeruginosa, Proteus mirabilis și Klebsiella pneumoniae.
Experimentele au arătat că înmuierea legumelor în oțet omoară complet bacteriile.
De asemenea, irigarea canalului urechii cu oțet diluat ajută în otită și miringită.
Controlul glucozei din sânge
Primele date despre efectul hipoglicemiant al oțetului au fost obținute în anul 1988. Acesta ar putea fi datorat acidității oțetului, care îmbunătățește digestia.
Studiile umane au arătat că oțetul din fructe scade notabil nivelul glucozei sangvine după o masă bogată în amidon.
Adăugat (doar) în cadrul dietelor cu indice glicemic crescut, oțetul reduce concentrația de glucoză post-prandială și răspunsul la insulină. Mai mult decât atât, oțetul mărește sațietatea.
Aportul de oțet îmbunătățește sensibilitatea la insulină la persoanele cu diabet de tip 2.
Administrat seara, înaintea de culcare, poate ajuta la controlul glucozei a jeun.
Reglarea metabolismului grăsimilor
Experimentele pe animale arată că prin consumul îndelungat de acid acetic (în anumite cantități), se poate obține o reducere semnificativă a colesterolului LDL și trigliceridelor.
La șoarecii cu diabet de tip 2 sau obezi, oțetul ajută la reglarea metabolismului lipidelor.
În studiile pe pacienți cu hiperlipidemie, oțetul de mere a scăzut lipidele din sânge într-o doză de 30 ml, de 2 ori pe zi.
La persoanele obeze, trigliceridele au scăzut la o doză de 15 ml de oțet de mere pe zi.
Scăderea în greutate
Luând în calcul beneficiile prezentate mai sus, este evident că oțetul poate ajuta și la scăderea greutății corporale.
Studiile pe persoane cu obezitate și hipertensiune arterială au arătat că oțetul reduce greutatea corporală, indicele de masă corporală, colesterolul și trigliceridele.
Oțetul reduce de asemenea oboseala și contribuie la prevenirea osteoporozei.
Citește și – Tratamente cu oțet de mere – dr. Mikhail Tombak
Sursă articol: Hengye Chen, Tao Chen, Paolo Giudici, Fusheng Chen, Vinegar Functions on Health: Constituents, Sources, and Formation Mechanisms, Comprehensive Reviews in Food Science and Food Safety, Volume15, Issue6, November 2016, Pages 1124-113828: https://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/1541-4337.12228