Pentru ca omul să poată dormi, trebuie să aibă pace în suflet – Părintele Simeon Kraiopoulos despre insomnie
Multe, dacă nu toate din bolile de care suferă azi oamenii sunt urmări ale viciilor sau patimilor, ale îndepărtării lor de Dumnezeu și de poruncile Lui.
Stresul, insomnia, anxietatea, depresia, bulimia – toate acestea sunt tulburări sufletești pe care doctorii le încadrează în categoria „bolilor” și le tratează doar din punct de vedere medical.
La rândul lor, cei afectați de aceste „boli” caută permanent medicamente să se trateze, fără să se gândească deloc la cauza reală care stă la baza îmbolnăvirii lor. Suferința lor este de natură spirituală, și ea trebuie soluționată prin mijloace duhovnicești.
Chiar și în cazul celorlalte boli care afectează în mod evident corpul fizic, trebuie căutată cauza spirituală. Preotul duhovnic este singurul în măsură să ne dea un diagnostic corect al s ării noastre sufletești și să ne ajute să ne vindecăm.
Biserica a pus la dispoziția noastră taine curățitoare, vindecătoare și sfințitoare de care trebuie să ne apropiem cu mai mult curaj și credință: Taina Botezului, Taina Spovedaniei, Taine Împărtășaniei, Taine Sfântului Maslu.
Cu toții simțim într-o măsură mai mică sau mai mare consecințele stilului de viață actual foarte dinamic și agitat. Duhul lumesc, care persistă în toate domeniile vieții, ne îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu, de Biserică, de rugăciune, de petrecerea vieții în tihnă, în pace, în dragoste și armonie.
Arhimandritul Simeon Kraiopoulos vorbește despre insomnie ca despre o problemă tot mai frecvent întâlnită la omul modern, și care a ajuns să fie tratată medical, și nu duhovnicește.
„Astăzi toate s-au întors cu susu-n jos. Omul a ajuns să aibă probleme și cu somnul. Sunt mulți cei care nu pot dormi, și iau medicamente pentru a putea dormi puțin!”
Singurul medicament care funcționează în acest caz este liniștirea gândurilor.
„Este nevoie să existe pace înlăuntrul omului pentru ca somnul să vină”.
Fiecare dintre noi trebuie să ne cercetăm pe noi înșine pentru a afla starea în care se află sufletul nostru. Trebuie „să facem tot ceea ce este nevoie pentru ca sinele nostru să se normalizeze”.
Petrecem toată ziua tulburați și lipsiți de pace și odihnă sufletească pentru că nu iubim pe semenii noștri, nu avem în noi pe Duhului Sfânt. Suntem plini de egoism, de orgolii, de mândrie, de dorințe pătimașe, de planuri care nu au nimic de-a face cu planurile lui Dumnezeu cu viața noastră.
Suntem orientați doar spre plăcerile și bunurile acestei lumi, fără a ne preocupa câtuși de puțin de viața veșnică și de dobândirea ei.
Doctorul Dimitri Avdeev ne dezvăluie o altă cauză a insomniei, pe care mulți dintre noi nu o conștientizăm. Iată ce spune:
„Dacă nu vă este somn, nu dormiți. Nu vă lăsați apăsați de gânduri privitoare la somn și la grabnica lui venire. Deseori, omul suferă nu din pricina insomniei, ci a temerilor legate de aceasta”.
Totodată, trebuie să fim foarte atenți la activitățile noastre din cursul serii, care pot împiedica un somn liniștit.
„În ziua de astăzi trebuie să fim foarte precauți când privim diversele emisiuni TV. Conținutul programelor TV abundă în tot felul de netrebnicii: scene de violență, groază etc. Ce somn sănătos să mai ai după ce vezi așa ceva?
Nu puteți dormi? Nu vă necăjiți. Liniștiți-vă, rugați-vă, respirați aer proaspăt, beți o înghițitură de apă sfințită”.
__________________________________________________________________________________________________________
Surse bibliografice:
1. Arhim. Simeon Kraiopoulos, Sufeltul meu, temnița mea, Editura Bizantină 2009, p. 50: http://ortodox.md/este-nevoie-sa-existe-pace-inlauntrul-omului/
2. Dr. Dimitri Avdeev, Nervozitatea- cauze, manifestări, remedii duhovnicești, Editura Sophia, București 2008, pp. 120-122: http://ortodox.md/nu-puteti-dormi/
E adevărat!!poți face toate tratamentele medicale,daca nu ai liniște sufletească nu valorează nimic