Ceaiul de păpădie curăță petele de pe față, pistruii și acneea, limpezește vederea
Păpădia este una din cele mai puternice plante depurative, care ajută la curățarea organismului de toxine și eliminarea surplusului de apă.
Administrată intern, păpădia purifică sângele și stimulează funcțiile detoxifiante ale ficatului. Ca urmare, și pielea se curăță și se vindecă.
Cuprins
Ceaiul de păpădie – acțiune internă
Datorită acțiunii sale detoxifiante, ceaiul de păpădie poate ajuta la tratarea unui număr mare de boli:
– boli de ficat
– afecțiuni digestive (indigestie, gastrită hipoacidă, dischinezie biliară, constipație atonă)
– diabet zaharat
– boli de pieleCeaiul de păpădie curăță petele de pe față, pistruii si acneea
Cu ajutorul acestei plante se pot trata afecțiuni dermatologice ușoare și grave. Păpădia poate fi folosită și extern, sub formă de spălături sau comprese pentru:
– acnee
– pistrui
– pete roșii pe obraz (cuperoză)
– iritații ale tenului
– eczeme
– furuncule
– varice
– ulcer varicos
– pecingineCurăță petele de pe față
Ceaiul de păpădie poate fi folosit atât intern, cât și extern, pentru tratarea cuperozei.
Această afecțiune dermatologică se manifestă prin pete roșii la nivelul pielii – îndeosebi a feței, și ea denotă o fragilitate a vaselor de sânge de la nivelul tenului, probabil și a creierului.
Se folosesc 4-10 g de frunze uscate de păpădie la 150 ml de apă.
Se lasă la infuzat 10 minute, apoi se strecoară. Se bea câte 1 cană, de 3 ori pe zi.
Acest ceai poate fi folosit și extern, pentru spălarea zonelor feței afectate de pete.
Eczeme, erupții, mâncărimi ale pielii
Se pun 1-2 lingurițe de pulbere de rădăcini de păpădie (uscate și măcinate prin râșnița electrică de cafea) la fiert cu 1 cană (250 ml) de apă.
Se fierbe timp de 5-10 minute, apoi se strecoară. Se beau câte 1-2 căni de ceai pe zi.
Acest ceai poate fi folosit și pentru spălarea ochilor și a părului.
Pistrui, albeață pe cornee, opacifierea cristalinului
Se folosește sub formă de decoct din tulpini, frunze și butoni florali. Se fierb 10 g de plante cu 1 cană (250 ml) de apă timp de 10 minute.
Se strecoară de 2 ori și se adaugă ½ linguriță de sare. Se aplică pe zonele afectate cu un tampon.
Hemoroizi, varice, ulcer varicos, erupții, eczeme
Se prepară un decoct din 3-5 g de rădăcini de păpădie.
Acestea se pun la fiert cu 1 cană de apă timp de 5-10 minute. Se beau câte 3 căni pe zi.
Negi, pete roșii, pistrui, leziuni
Se folosește sucul de rădăcini de păpădie proaspăt obținut, cu care se tamponează pielea afectată.
Apoi se curăță pielea cu un decoct de păpădie.
Hemoroizi, varice la nivelul gambei
Se prepară un decoct din 3-5 g de rădăcini de păpădie și 1 cană de apă.
Fiertura obținută se folosește la băi locale (de șezut sau de picioare).
Eczeme, psoriazis, arsuri infectate
Frunzele de păpădie se zdrobesc pe un fund de lemn și se aplică sub formă de cataplasme pe zonele afectate ale pielii.
Verucoză
Se aplică pe zonele afectate sucul obținut din rădăcini de păpădie.
Dureri reumatice
Rădăcinile de păpădie se mărunțesc și apoi se călesc cu puțină smântână.
Se aplică pe regiunile dureroase și se lasă să acționeze câteva ore.
Acest remediu se folosește zilnic, până la dispariția durerilor.
Surse bibliografice:
1. Constantin Milică, Păpădia, Vindecătoarea Ficatului, Ziarul Lumina: http://ziarullumina.ro/papadia-vindecatoarea-ficatului-45749.html
2. Ce se întâmplă doctore, Păpădie (Taraxacum officinalis) – beneficii şi proprietăţi: http://www.csid.ro/plante-medicinale-fitoterapice-si-gemoterapice/papadie-taraxacum-officinalis-11477652/
3. Ovidiu Bojor, Catrinel Perianu, Păpădia, Sănătate Prin Semințe, Legume și Fructe, Editura Fiat Lux, p. 110