CIOCOLATA – folosită în scop medicinal din anul 1800 î.Hr.

Avem toată dreptatea să includem ciocolata în categoria dulciurilor dăunătoare siluetei și sănătății, pentru că sortimentele care se vând astăzi în magazine sunt doar o umbră a ciocolatei adevărate, pe care civilizațiile antice o considerau un medicament.

Știința abia a început să descopere ceea ce populația din Mezoamerica știa încă din secolul al 7-lea î.Hr. Există date care arată că acești oameni includeau ciocolata în dieta lor încă din anul 1.800 î.Hr.

Ciocolata neagra – beneficii

Etimologia cuvântului „ciocolată” datează încă de pe vremea mayașilor și aztecilor antici, care obișnuiau să consume o infuzie amară din boabe de cacao, pe care o numeau „xocoatl”, adică „apă amară”.

În esența ei, ciocolata nu este dulce, așa cum credem noi, ci amară. Ea devine dulce prin adaosul unei cantități foarte mari de zahăr. Gustul amar se datorează conținutului de flavonoide – compușii antioxidanți responsabili pentru beneficiile ei remarcabile.

Ciocolata a fost descrisă pentru prima dată ca un aliment care poate mări capacitatea antioxidantă a organismului într-un studiu apărut în Journal of Nutrition. Articolul descria beneficiile sale potențiale pentru inimă.

Așa a început să fie promovată ciocolata neagră, pură, ca un aliment sănătosNumeroasele studii clinice care au continuat să apară nu au făcut decât să confirme această ipoteză.

CIOCOLATA ȘI INIMA

Un studiu din 2003 a arătat că ciocolata bogată în flavonoli crește nivelul de oxid nitric și produce o dilatare benefică a vaselor de sânge. Apoi au apărut noi dovezi care au arătat că ciocolata neagră poate preveni bolile cardiovasculare, bolile de inimă coronariene, accidentul vascular cerebral și riscul de deces din cauza unui atac de cord.

Acest efect profilactic se datorează mai multor mecanisme:

– scade tensiunea arterială la persoanele cu hipertensiune arterială sau obezitate
– îmbunătățește elasticitatea arterială
– stimulează vasodilatația și circulația sangvină la persoanele cu insuficiență cardiacă congestivă care nu răspund la medicamente
– are efecte bune asupra colesterolului și previne ateroscleroza

CIOCOLATA ȘI DIABETUL

Ciocolata neagră scade riscul de diabet. Studiile au arătat că aceasta îmbunătățește nivelul de zahăr din sânge, scade rezistența la insulină și îmbunătățește sensibilitatea la insulină.

Diabeticii care mănâncă ciocolată neagră își pot reduce riscul de boli cardiace. Și persoanele obeze pot avea beneficii din consumul de ciocolată neagră. Cercetările au arătat că aceasta reduce nivelurile de zahăr din sânge la supraponderali.

CIOCOLATA NE FACE MAI DEȘTEPȚI

Persoanele vârstnice care au mâncat ciocolată neagră au obținut rezultate mai bune la testele de cogniție și au avut un risc un mai mic de declin cognitiv.

Ciocolata are un efect invers asupra deficitelor de memorie asociate cu vârsta: îmbunătățește viteza de procesare, funcția executivă, limba și memoria de lucru la persoanele cu deficit cognitiv ușor.

Nu doar seniorii se pot bucura de aceste beneficii, ci și studenții tineri se descurcă mai bine la examene dacă mănâncă ciocolată neagră.

CIOCOLATA NE FACE FERICIȚI

Consumul de ciocolată nu oferă doar o plăcere gustativă, ci o stimulare reală a neurotransmițătorilor asociați cu starea de bine.

Ciocolata neagră îmbunătățește stările negative, reduce stresul și anxietatea, induce o stare de calm și de mulțumire. Totodată, produce un efect energizant la nivel psihic și reduce oboseala mentală.

Persoanele expuse la stres care au primit ciocolată neagră au avut niveluri mai mici de cortizol (hormonul stresului) și adrenalină.

Vezi și CIOCOLATĂ de CASĂ fără lactate – varianta sănătoasă

Cea mai bună veste pentru consumatorii de ciocolată este că acest aliment nu doar că nu îngrașă, ci ajută la scăderea în greutate.

Singura condiție este să optăm pentru un sortiment de calitate, cu un conținut bogat în cacao (cel puțin 70%). Alegeți o ciocolată neagră fără lapte, zahăr și alte ingrediente.

Sursă: Greenmedinfo, Chocolate: The Greatest Health News of All: http://www.greenmedinfo.com/blog/chocolate-greatest-health-news-all

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.