Cine sunt heruvimii?
Heruvimi sunt îngeri din a doua ceată a ierarhiei cerești. Serafimii sunt înzestraţi de Dumnezeu cu câte şase aripi, iar heruvimii au „mulţi ochi”.
Este interesant de urmărit pasajul din Cartea Facerii (Biblie) care descrie izgonirea lui Adam şi a Evei din Eden.
Cel care îi izgoneşte este un heruvim cu sabie de foc. De-a lungul timpului au existat numeroase interpretări cu privire la această menţiune „sabie de foc”.
Cuprins
Ce sunt Heruvimii
Aflăm din Biblie că heruvimii sunt cei care înconjoară tronul lui Dumnezeu, reprezentând divinitatea şi suveranitatea divină.
Ei vieţuiesc în lumina Dumnezeirii şi sunt cei care au acces la cunoaşterea tainelor lui Dumnezeu. „Dumnezeu şade pe Heruvimi”, aşa cum găsim în Psalmii Regelui David.
În limba ebraică, numele de „heruvim” înseamnă împărtăşirea înţelepciunii”. Prin intermediul heruvimilor, oamenii la rândul lor sunt luminaţi de către aceştia.
Într-o traducere mai liberă, am putea spune despre heruvimi că sunt fiinţe care au o înţelegere deplină.
În creştinism, definiţia heruvimilor se face pe baza descrierilor scripturistice. Aceştia sunt numiţi îngeri dintr-o clasă separată care urmează după Arhangheli şi sunt făpturi înaripate.
Aceştia au calitatea specială de a locui în prejma lui Dumnezeu şi de a revărsa din înţelepciunea Sa şi nouă, celor pământeşti.
Rolul heruvimilor
Heruvimii stau de stajă la poarta Edenului. Sabia de flăcări li s-a dat de Domnul pentru a păzi drumul spre Pomul Vieţii până la venirea Mântuitorului.
De altfel, Pomul Vieţii este Hristos, Cel care a luat asupra Sa păcatele protopărinţilor noştri şi a întregii lumi. El este Uşa prin care putem intra din nou în Rai.
Se poate spune că heruvimii au rolul de a împărtăşi din frumuseţea, cunoaşterea şi măreţia puterii divine. Exisă în Sfânta Liturghie pentru corul de la strană un pasaj care se numeşte „Imnul Heruvic”.
Această cântare arată că Heruvimii sunt prezenţi şi ei la Liturghie, săvârşind slujba alături de cântăreţii de la strană. Imediat după „Fericiri”, înainte ca preotul să intre în altar se spune: „Fă Doamne ca împreună cu intrarea noastră să fie şi intrarea sfinţilor Tăi îngeri!”
Harismele heruvimilor
Heruvimii au privilegiul de a primi har nemărginit de la Dumnezeu, pentru a-L contempla şi a-L mări veşnic. Această clasă de îngeri ajută tuturor celor care ascultă de Dumnezeu şi împlinesc poruncile Lui.
Sfântul Dionisie Areopagitul spune despre heruvimi că numele lor mărturiseşte despre măreţia lui Dumnezeu, despre lumina şi frumuseţea Lui. Ei sunt reprezentanţi ai cunoaşterii dumnezeirii şi au menirea de a face cunosc acest izvor al înţelepciunii divine.
Acei mulţi ochi ai heruvimilor denotă bogăţia cunoaşterii şi a capacităţii de pătrundere a lucrurilor de factură sensibilă.
În pictura bisericească iconnografică, Heruvimii au patru aripi. Cu două îşi acoperă faţa pentru a nu fi orbiţi de Lumina lui Dumnezeu şi cu două se înalţă zburând.