Hanul Ancuței, leagănul povestirilor sadoveniene

Vestitul han turistic se află în comuna Tupilați, județul Neamț, de-a lungul unuia dintre principalele drumuri europene ce străbat țara (E85).

Hanul_Ancuţei

Hanul Ancutei

Localizare 

La o distanță de 27 kilometri de municipiul Roman, înspre Suceava, și la 350 kilometri de București, se găsește Hanul Ancuței, devenit celebru prin plasarea acțiunii din volumul ”Hanu-Ancuței”, publicat în anul 1928, de către apreciatul scriitor român Mihail Sadoveanu (1880-1961).

Hanul de odinioară

Aici, cei sosiți pot descoperi una dintre cele mai apreciate destinații pentru drumeții din Moldova, un loc în care tradiția se împletește armonios cu legenda, creând un cadru desprins parcă din poveste.

intrarea in han

Hanul Ancutei

Inițial, Hanul Ancuței a fost construit în secolul al 18-lea, la marginea unui sat care a fost strămutat pe moșia boierilor Catargi. Popularitatea hanului a început încă din acea perioadă, negustorii care se aflau în trecere spre Roman, Suceava sau Iași, oprindu-se aici.

În 1819, vornicului Ștefan Catargiu i se acordă dreptul de a înființa iarmaroace și târguri, și pentru că hanul beneficia de un loc extrem de convenabil, la răscrucea unor importante drumuri comerciale, un nou han urmează să se ridice, servind, în același timp, și  ca stație de poștă.

Amintit și în inventarul moșiei de la Tupilați din 1876, Hanul Ancuței dispunea de patru odăi special concepute pentru primirea musafirilor, o odaie pentru hangiu, una pentru crâșmari, două camere de odihnă, grajdul și o curte în care cei sosiți își puteau adăposti căruțele.

Înfățișare autentic românească

În hanul restaurat în 1999, cu o înfățișare autentic românească, pot fi admirate mici expoziții de costume populare, specifice zonei, precum și obiecte interesante din lemn sau ceramică.

papusi si obiecte ceramica

Papusi in costume populare si obiecte ceramica

În partea dreaptă a intrării, lângă ușă, pe o placă de marmură, turiștii sunt primiți cu următorul text: „Pe locul vechiului han ce s-a ridicat în anul 1718 și risipit cu ani în urmă s-a clădit, cinstindu-se slova românească a marelui Sadoveanu, noua construcție. Fie să rămână loc de vrăjit popas și desfătare sufletească pentru toți călătorii pământeni sau veniți de pe alte meleaguri’’.

bustul lui ms

Bust Mihail Sadoveanu

Bustul din piatră a povestitorului Mihail Sadoveanu, realizat de sculptorul Florin Zaharescu, a fost amplasat în fața hanului și sfințit de Preasfințitul Ioachim Băcăuanul.

Hanul Ancuței, spațiu al poveștilor

Imaginea surprinsă de către Mihail Sadoveanu este una foarte frumoasă, scriitorul descriind-o ca cetatea cu ziduri groase și porți ferecate, în care trecătorii găseau refugiu peste noapte, precum și ca locul care găzduia numeroase petreceri.

Hanul_Ancuţei6

Hanul Ancutei

În prezent, Hanul Ancuței, reprezintă pentru majoritatea care i-au trecut pragul, un loc al poveștilor, în care oaspeții sunt întâmpinați în acordurile muzicii lăutărești.

expozitie cu vanzare

Hanul Ancutei- expozitie cu vanzare

Turiștii sosiți aici sunt primiți într-un restaurant în care sunt servite bogate sortimente culinare, acompaniate, din plin, de nelipsitul vin al casei.

hanul-ancutei-1

Hanul Ancutei

Rață umplută, sărmăluțe calde cu mămăliguță, tochitură moldovenească, pârjoale moldovenești și minunatele plăcinte poale-n brâu, reprezintă savuroasele bucate tradiționale servite în han, toate pregătite de cei mai pricepuți bucătari.

mancare

Hanul Ancutei (bucate traditionale)

Aici, la Hanul Ancuței, turiștii își pot răsfăța papilele gustative cu vinuri alese din zona Moldovei, specifice podgoriilor Cotnari, Bucium sau Panciu, într-o atmosferă primitoare, care, inevitabil, va duce cu gândul la povestirile scriitorul Mihail Sadoveanu.

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.