LĂMÂIE cu MIERE la borcan – tonic imunitar și medicament pentru răceli, viroze, afecțiuni hepatice și biliare (video)
Putem numi acest remediu „borcanul cu sănătate” deoarece lămâia în combinație cu mierea de albine creează un antidot puternic împotriva multor afecțiuni.
Beneficiile acestui amestec nu se opresc doar la prevenirea răcelilor și combaterea tusei și a durerilor în gât, ci se răsfrâng și asupra organelor importante din corp.
Asocierea dintre miere și lămâie poate ajuta la tratarea suferințelor stomacului, ficatului, bilei și rinichilor.
Are efecte tonice asupra persoanelor cu un sistem imunitar slăbit, asupra celor aflați în perioada de recuperare dintr-o boală, și asupra celor stresați sau implicați în activități care necesită un efort fizic sau psihic mare.
Mierea și lămâia constituie două din cele mai puternice arme pe care le putem folosi în sezonul rece contra gripei și a infecțiilor virale.
Sunt bogate în vitamine, antioxidanți și mai ales în vitamina C, care ajută organismul să lupte împotriva bolilor.
Macerarea lămâii în miere dă naștere unui sirop savuros, cu efecte calmante și emoliente asupra gâtului și fortifiante la nivel imunitar. Acest sirop este o alternativă mult mai ieftină și mai sănătoasă la siropurile din farmacii cu un conținut bogat în zahăr și aditivi nocivi.
__________________________________________________________________________________________________________
Macerat de lămâie în miere – rețetă
Ingrediente
• 2 lămâi
• 200 g de miere
Preparare
Luați un borcan de sticlă de 200-300 de grame. Acesta trebuie să fie curat și uscat.
Curățați lămâile de coajă și apoi tăiați-le cubulețe. Umpleți borcanul cu bucățelele de lămâie (poate fi nevoie de circa o lămâie și jumătate).
Turnați mierea în borcan până la gură. Mierea trebuie să fie lichidă și să acopere complet lămâia. Dacă este zaharisită sau vâscoasă, puneți borcanul cu miere în cuptorul cu microunde la 30 de secunde și se va înmuia. Sau o puteți topi la bain-marie, însă durează mai mult.
Apăsați bucățile de lămâie cu o lingură pentru a le scufunda bine sub miere. Veți vedea că acestea încep deja să își lase sucul vindecător.
Se pot adăuga și bucățele de rădăcină de ghimbir proaspăt sau alte mirodenii (scorțișoară, cimbru, busuioc etc). Închideți borcanul ermetic și lăsați-l să stea o oră în bucătărie, apoi puteți începe să consumați maceratul.
Se ia siropul cu lingurița, cu tot cu bucățile de lămâie.
La vreme de boală, tuse sau dureri în gât, păstrați borcanul aproape și luați câte 1-2 lingurițe din oră în oră, sau de 5-6 ori pe zi.
Rețeta video:
Da, asa este si se pot adauga feliute de ghimbir, dupa gustul fiecaruia. Sa fiti sanatosi si binecuvantati!
Adevărat este un medicament f B sa fiți sănătoși și binecuvântați!
În amestec cu un pic de ghimbir e foarte bun
Nu inteleg de ce trebuie curatae lamaile de coaja? Ce are daca le spalam bine cu bicarbonat de sodiu si le taiem asa intregi cu tot cu coaja? Ca doar in coaja sunt multe vitamine folositoare.
E adevărat că în coajă se găsesc mulți nutrienți valoroși, inclusiv antioxidanți, însă lămâile sunt pline de pesticide. Pentru mai multă siguranță este bine să evităm consumul lor.
Pune mierea de albine in cuptorul cu microunde si ai un produs cancerigen garantat 100%.
In primul rand cuptorul cu microunde este foarte nociv si in al doilea rand, mierea la temperaturi ridicate isi pierde valoarea nutritiva si efectul benefic si devine cancerigena chiar si cand e adaugata in apa/ceai/lapte fierbinte.
Mierea se adauga doar in lichide aflate la temperatura camerei daca vrei sa beneficiezi de totala ei putere de binefacere.
In ansamblu ideea e buna, doar ca folositi mierea in asa fel incat sa aduca beneficii pentru organism nu opusul.
Maine asa am sa fac
Ynna Simon , la temperaturi ridicate aproape de 50 grade sau fierbere în-tradevar se pierd proprietatile dar nu devine cancerigen , aveți vreun studiu facut de specialiști , și da aveti dreptate se foloseste la ceaiuri sau orice mediu caldut , dar cancerigen NU
In orice produs dulce ,fie ca este vorba despre miere ,zahar,fructe exista o substanta numita HMF (hidroximetilfurfural) care este nociva organismului uman.Concentratia creste in produse cand aceastea intra in contact cu temperatura ridicata(peste 30 grade).In miere concetratia permisa este de 120mg pe 100 de g (concentatie pe care o atinge mierea pricesta termic,adica incalzita)Dar ca sa va faceti o idee fructele uscate(in uscatoare bineinteles)depasesc valoarea de 50 de ori iar zaharul carameliza de 500 de ori😅…..In concluzie orice dulce care a trecut printr un proces termic depaseste aceasta concentratie max admisa in miere.Miere este considerata un produs natural cu multe proprietati benefice de aceea se recomanda consumul ei in stare cruda,naturala (cristalizata😁).Eu sunt apicultor si va sfatuiesc sa folositi miere fara sa o bagati incalziti in nici un fel!!in rest maceratele cu miere sunt sanatoase si retele functioneaza si cu miere cristalizata ,dureaza doar sa o”procesati”cu lingura😆
Sanatate tuturor!!