Budincă de mei cu legume, la cuptor
Budinca de mei cu legume este o mâncare satisfăcătoare din mai multe puncte de vedere. Este ușoară la stomac, sănătoasă, ieftină și foarte sățioasă.
Meiul este de altfel una din cele mai hrănitoare cereale din lume. Conține o multitudine de nutrienți benefici pentru organism.
Ce conține meiul
Meiul este o sursă excelentă de vitamine din complexul B. Conține și minerale valoroase, precum:
– fier
– calciu
– potasiu
– zinc
– magneziu
Meiul ne oferă de asemenea cantități bune de fibre și grăsimi.
Ce beneficii are meiul
Consumul de mei ajută la protejarea inimii și prevenirea bolilor cardiovasculare. Este recomandat de asemenea în dieta celor care vor să prevină diabetul.
Citește și: Beneficiile meiului în diabet
Meiul conține antioxidanți care ajută la eliminarea toxinelor din corp, potrivit studiilor.
Multe mămici au auzit că meiul este bun pentru copii deoarece este foarte hrănitor. Studiile sugerează că această cereală poate reduce atacurile astmatice și respirația șuierătoare la copii. Cu toate acestea, este nevoie de mai multe studii pentru confirmarea acestor rezultate.
Persoanele care suferă de boala celiacă sau intoleranță la gluten, pot opta pentru mei ca alternativă la grâu și alte cereale care conțin gluten.
Mâncați mei dacă aveți probleme digestive! Meiul reduce gazele, balonarea, cramele și constipația.
Contribuie la reglarea proceselor digestive, ajută la asimilarea nutrienților și previne ulcerele gastrice. O digestie bună înseamnă în mod automat o imunitate mai bună și un metabolism mai activ.
Nu îl consumați însă în cantități mari, deoarece poate avea efecte opuse!
O altă atenționare se referă la persoanele care au probleme cu tiroida sau alte glande din corp. Este indicat să cereți sfatul medicului în această privință.
Citește și: Motive importante să mâncați mei mai des!
Budincă de mei cu legume – rețetă
Puteți folosi orice alte legume vă plac în loc celor listate mai jos. De pildă, dovleceii pot fi înlocuiți cu morcov, țelină, broccoli sau conopidă.
Ingrediente
• 50 g de mei
• 4 ouă
• 1 dovlecel/zucchini mic
• ½ ceapă roșie
• 2 mâini de spanac
• 1 lingură de unt
• 8 roșii cherry
• sare, piper, boia de ardei
Cum se prepară budinca de mei cu legume
Spălați boabele de mei cu apă rece. Puneți-le la fiert (urmărind instrucțiunile de pe ambalajul produsului pe care l-ați cumpărat). Meiul se fierbe la fel ca orezul.
După ce a fiert, lăsați meiul să se răcorească.
Puneți untul într-o tigaie și după ce s-a topit, adăugați ceapa tocată mărunt și dovlecelul tăiat felii sau cubulețe, după plac. Spre final, adăugați și spanacul spălat, stors și tocat grosier.
Lăsați ingredientele la călit preț de 5 minute, apoi să se răcorească.
Amestecați într-un bol meiul fiert cu legumele călite și ouăle. Adăugați și condimentele. Amestecați și turnați compoziția într-o tavă de cuptor cu pereții înalți (nu foarte mare).
Așezați deasupra roșiile cherry tăiate în jumătate. Se poate pune și un strat de brânză/cașcaval ras.
Introduceți tava în cuptorul încins și coaceți budinca de mei cu legume preț de 30 de minute, la 180 de grade Celsius.
Sperăm să încercați și voi această budincă de mei delicioasă și să ne spuneți cum a ieșit! Poftă bună și sport la gătit!
Surse:
1. John Staughton, Rebecca Zinger, 5 Amazing Benefits Of Millet, Organic Facts: https://www.organicfacts.net/health-benefits/cereal/health-benefits-of-millet.html
2. Healthy Plan by Ann, Millet Frittata: https://healthyplanbyann.com/millet-frittata/