Cum ne stau dracii împotrivă la vremea rugăciunii și cum ne ispitesc după aceea

Diavolul este la fel de vechi de când lumea. De aceea, experiența lui în amăgirea oamenilor întrece orice imaginație. Cursele lui sunt felurite, iar ispitele de la cele mai grosolane la cele mai subtile.

Acest versat ispititor caută în mod deosebit să ne zădărnicească lucrarea rugăciunii. Sfinții Părinți au „identificat” felurile prin care diavolii încearcă să ne abată de la rugăciune.

„Diavolii, ori de câte ori ne văd că stăm la rugăciune, ne stau și ei cu sârguință împotrivă, sădind în mintea noastră cele ce nu trebuie, ca să ni le aducem aminte sau să le gândim în vremea rugăciunii”.

Demonii se silesc să îl împiedice pe om de la rugăciune deoarece știu că prin unirea lui cu Dumnezeu dobândește har, milă și mântuire.

„Tot războiul ce se aprinde între noi și dracii necurați nu se poartă pentru altceva decât pentru rugăciunea duhovnicească. Căci lor le este foarte potrivnică și urâtă, iar nouă foarte mântuitoare și plăcută”.

Ei nu ne pot ispiti direct, nici nu ne pot forța să facem ceva anume. Ci doar ne sugerează, ne îmbie, ne propun anumite lucruri. Aceasta o fac mai ales prin gânduri.

Pentru ca rugăciunea să fie curată și primită de Dumnezeu, ea trebuie să fie liberă de gânduri.

„Așa vor ei să ducă mintea în robie, iar rugăciunea noastră să o facă nelucrătoare, deșartă și nefolositoare”.

Prin gândurile pe care diavolul ni le insuflă, mintea noastră se împrăștie și își pierde concentrarea.

Evagrie Ponticul spune că rugăciunea făcută fără frică, trezvie și priveghere este deșartă și nu ne aduce niciun folos.

Una din capcanele pe care diavolului este abaterea minții spre treburi nefolositoare „Când te văd dracii râvnind cu adevărat la rugăciune, îți strecoară gândurile unor lucruri așa zise trebuincioase”.

Dacă picăm în această cursă și ne ridicăm de la rugăciune cu gândul de a împlini ceea ce ne spune diavolul, pierdem rugăciunea.

Cei care încă nu s-au liberat de patimi încă nu se roagă cu adevărat, spune Evagrie.

„Căci poate să urmărească niscai cugetări simple și să fie răpit de istoriile lor și să fie departe de Dumnezeu. când mintea zăbovește în ideile simple ale lucrurilor, încă nu a ajuns la locul rugăciunii”.

O condiție esențială a rugăciunii curate este ruperea de toate cele lumești. „Nu vei putea să te rogi cu curăție până ce vei fi împletit cu lucruri materiale și tulburat de griji necontenite”.

Mintea se cuvine să fie slobodă de orice lucru, de orice dorință, de orice aspirație și cugetare.

„Nu poate cel legat să alerge, nici mintea ce slujește patimilor nu poate vedea locul rugăciunii duhovnicești. Căci este trasă și purtată de gândul pătimaș și nu va avea o stare neclintită”.

A se ruga cineva în duh înseamnă să nu primească nimic de la trup și astfel niciun nor nu se va abate asupra lui în vremea rugăciunii.

Când ne rugăm trebuie să ne silim mintea să stea cu trezvie și să respingă orice imaginație, amintire sau închipuiri.

„Rugându-te, păzește-ți cu putere memoria, ca să nu-ți pună înainte ale sale, ci mișcă-te spre gândul înfățișării tale la judecată. Căci de obicei mintea e foarte răpită de memorie în vremea rugăciunii”.

Un alt mod prin care diavolii ne zădărnicesc rugăciunea este mânia sau ura împotriva aproapelui.

„Toate câte le vei face pentru a te răzbuna pe fratele care te-a nedreptățit îți vor fi spre sminteală în vremea rugăciunii”.

Sfinții Părinți spun că sufletul nu se poate ruga lesnicios atunci când poartă un gând rău împotriva cuiva sau când a întristat pe cineva.

„Dorind să te rogi cum trebuie, să nu întristezi vreun suflet; iar de nu, în deșert alergi”.

Mai înainte de a apune soarele, să nu lăsăm pe cineva supărat pe noi. Ci degrabă să alergăm spre a ne împăca, pentru ca rugăciunea noastră să se poată înălța la Dumnezeu.

„Lasă-ți darul tău, zice, înaintea altarului și plecând împacă-te mai întâi cu fratele tău și apoi venind te vei ruga netulburat. Căci amintirea răului înnegrește cugetul celui ce se roagă și întunecă rugăciunile lui”.

De câte ori nu ni s-a întâmplat ca în vremea rugăciunii să ne aducem aminte de cineva care ne-a supărat și să nu avem liniște.

Alteori, după ce ne rugăm bine, diavolii ne ispitesc cu mânia împotriva aproapelui. Evagrie Ponticul ne sfătuiește să nu ne îndreptățim, ca să evităm pornirile mânioase.

Împrăștirea la rugăciune poate să vină și din pricina patimilor. Evagrie spune că atunci când diavolii dau război în mintea noastră și nu putem dobândi liniștea, este pentru că mai înainte mintea s-a amestecat cu diferite patimi. Dar să nu deznădăjduim, căci cel care caută află.

Ispitele pot să vină și după rugăciune, nu doar în timp ce ne rugăm. „După ce te-ai rugat cum trebuie, așteaptă cele ce nu trebuie și stai bărbătește păzind rodul tău. După ce-ai lucrat, nu cumva să lași nepăzit ceea ce ai făcut. Iar de nu, n-ai folosit nimic rugându-te”.

Atunci când cineva se îndeletnicește cu rugăciunea, trebuie să se gătească de ispite „Pregătește-te împotriva năvălirii dracilor și rabdă cu bărbăție biciuirile lor”.

Citește și: Sfântul Porfirie vedea cum ne ispitește cel viclean 

Sursă articol: Filocalia, Rugăciunea: https://www.filocalia.ro/scrieri/68/Rugaciune