„Dumnezeu își află odihnă în omul care se pocăiește, oricât de păcătos ar fi el” – Părintele Efrem Filotheitul

Așa cum spune în rugăciunea pe care preotul o citește credincioșilor înainte de spovedanie, pocăința ne este de trebuință tuturor, și celor mici și celor mari, și celor bogați și celor săraci, căci sufletul este mai de preț decât trupul, iar mântuirea lui este de mare folosință.

Despre taina spovedaniei, Starețul Efrem Filotheitul spunea că aceasta ne pregătește pentru ceruri.

Nici un om nu-i drept înaintea lui Dumnezeu, și nimeni nu este fără de păcat. „Doar prin pocăință sinceră și spovedanie ne vom curăți. Dumnezeu voiește doar mărturisirea greșelii. Oricine vine în lumina sfintei spovedanii, va primi iertare de la Dumnezeu, prin reprezentantul Său – duhovnicul.”

Părintele Efrem spune că la spovedanie se ajunge dintr-o inimă smerită și înfrântă. Mai departe, „spovedania aduce curăția, iar curăția aduce vederea lui Dumnezeu”, precum spune Domnul în Fericirile de pe Munte: „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.”

Lacrimile sufletului sunt o îmbăiere a sufletului

Lacrimile celui care regretă faptele rele pe care le-a săvârșit prețuiesc mult înaintea lui Dumnezeu. Ele „curățesc inima, mintea, sufletul, trupul, viața, cuvântul, curățesc chiar și fiecare gest al omului”, spune părintele Efrem. Greșeala pe care am făcut-o se spală cu lacrimile amare ale pocăinței, și omul revine la starea lui de dinainte.

Omul care-și plânge păcatele sale, nu piere. Pocăința îndurerată șterge păcatele, și Dumnezeu le uită, ca și când nu ar fi avut loc.”

De aceea Spovedania se mai numește al doilea Botez, deoarece prin mărturisirea păcatelor cu durere, omul primește de la Dumnezeu iertarea, se reînnoiește sufletește și este readus în starea lui de dinainte de a păcătui.

Nimeni nu trebuie să-și piardă nădejdea, căci Domnul le-a poruncit ucenicilor Săi să ierte de șaptezeci de ori câte șapte celui care se pocăiește.

„Nici un păcat de pe pământ nu este de neiertat pentru omul care s-a pocăit, și pentru Dumnezeul iubirii Care îl primește. Dumnezeu este mulțumit și își află odihnă în omul care se pocăiește, oricât de păcătos ar fi el.

Oricât am cădea și ne-am răni, să nu deznădăjduim. De vreme ce Dumnezeu ne dăruiește viața aceasta, aceasta constituie o garanție a lui Dumnezeu că ne așteaptă.

Oricât ne-am murdări și oricât am păcătui, când ne pocăim, când ne întoarcem, când cădem la Dumnezeu cu pocăință curată și mărturisire adevărată, e cu neputință să nu primim iertare de la Dumnezeu.

Toate primesc iertare și se șterg, și cartea păcatelor noastre devine albă. Ceea ce nu a fost mărturisit, aceasta se va judeca. Orice greșeală care a trecut prin tribunalul spovedaniei este ștearsă, și omul trece cu bine.”

Să nu ne încredem în faptele noastre bune, oricât de multe ar fi ele. Mântuirea este un dar al lui Dumnezeu. „Dacă Dumnezeu nu ar fi preamilostiv, nimeni nu s-ar mântui. Dacă harul lui Dumnezeu nu ne luminează, nu ne vom schimba. Dacă ne schimbă, dacă ne gândim să ne întoarcem, este harul lui Dumnezeu.”

Dumnezeu a lăsat numeroase daruri Bisericii, „care are grijă de sănătatea sufletului nostru. Printre alte leacuri, ne oferă și leacul postului, al rugăciunii, al milosteniei, al spovedaniei și al Sfintei Împărtășanii.”

Trebuie doar să ne deschidem spre aceste daruri ale lui Dumnezeu și să ne străduim să împlinim poruncile. „Pentru ca harul lui Dumnezeu să vină la noi, trebuie să fim primitori. Nepăsarea și trândăvia împiedică bunătățile lui Dumnezeu să vină la noi.

Să ne nevoim acum, și să facem pregătiri pentru Cer. Căința de după moarte nu ne va folosi deloc. Să cerem de la Dumnezeu să ne dea pocăință, dorință de mântuire, și să ne arate cum să ne ispășim păcatele noastre, încât ele să fie șterse, și să găsim milă.

Cartea curată a faptelor noastre se pregătește de aici, precum pașaportul. Când pașaportul nostru va fi bine întocmit față de Legea dumnezeiască, nu ne vor putea opri vameșii văzduhului, care împiedică mersul sufletului spre înălțimi.”

Sursă: „Despre Credință și Mântuire”, Părintele Efrem Filotheitul, 2003