Fără RĂBDARE în suferință nu se realizează VINDECAREA – Părintele Efrem Filotheitul
Dacă nu ar exista ispitele în viața noastră, nu am putea înțelege tainele mântuirii. Ispitele sunt prilejuri prin care ne este pusă la încercare credința, dragostea, răbdarea. Dar mai ales credința.
Multă lume cade în deznădejde la vreme de mare necaz. Deznădejdea arată lipsa noastră de credință, de încredere în Dumnezeu, Care pe toate le știe și le vede și îngăduie doar cele care ne sunt spre folos duhovnicesc.
Rabdarea ispitelor aduce vindecare
Necazurile și suferințele au un mare rol în viața noastră, acela de a ne învăța smerenia – care este cea mai înaltă dintre virtuți. Cât cu mai mic și neînsemnat ajungi să te consideri, cu atât mai plăcut ești înaintea lui Dumnezeu și cu atât mai liber și mai fericit ești.
Dar această smerenie trebuie să fie sinceră, profundă, autentică, și însoțită în mod neapărat de dragoste. Cel care se smerește dar urăște sau ține mânie ori ranchiună, se află în înșelare. Smerita cugetare vine la pachet cu răbdarea și dragostea, față de Dumnezeu și de semeni.
„Când omul nu arată răbdare în durerea mustrării, a certării, a tăierii voii, în durerea disprețului, a batjocurii venite din partea celorlalți, atunci va rămâne pătimaș, bolnav”.
Părintele Efrem Filotheitul spune că unul ca acesta, care nu a dobândit smerenia, va descoperi la sfârșitul vieții că „n-a lucrat bine mântuirea lui”.
Necazurile ne sunt date ca să dobândim răbdarea, smerenia și tăierea voii. La aceasta trebuie să cugetăm atunci când vin peste noi greutățile. Oricât de amar ar fi „medicamentul” pe care ni-l dă Dumnezeu, trebuie să-l primim cu încrederea că ne face bine.
„Fără răbdare în suferință nu se realizează vindecarea. Trebuie să arătăm răbdare față de purtarea vindecătoare a lui Dumnezeu”.
Nimeni nu se poate eschiva de la crucea pe care o are de dus. Prin cruce, prin necazuri și dureri, ne asemănăm lui Hristos, „care și El, în viața pământească, a purtat crucea de dragul nostru”.
La El trebuie să fie gândul nostru când avem un necaz, o suferință.
„Deci, dacă suferim împreună cu Hristos, doar atunci ne vom putea preaslăvi împreună cu El!”
Dacă oamenii nu ar fi trecuți prin focul încercărilor, nu s-ar lămuri starea lor duhovnicească. Unii ar deveni sau ar rămâne trufași, alții desfrânați, alții mândri, alții iubitori de sine sau de mărire deșartă, alții necredincioși, alții lipsiți de evlavie.
„Să ai răbdare și îndelungă-răbdare în orice ispită, să dai dovadă de discernământ și bună-lucrare pentru depășirea ispitei. Tu să arăți iubire, milă, neținere de minte a răului, și Dumnezeu le va rândui pe toate spre folosul nostru”.
Noi să ne facem partea noastră, adică să arătăm răbdare, și Dumnezeu va face să răsară lumina și bucuria în inima noastră.
Oricât de greu ar fi necazul prin care trecem, să medităm la faptul că el nu poate fi mai mare decât suferința pe care a răbdat-o Mântuitorul, pe nedrept, când a fost răstignit pe Cruce.
Sursă: Altarul Credinței, Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovnicești, trad. Părintele Victor Manolache, Ed. Egumenița, Alexandria, 2012, pp. 15-16: http://altarulcredintei.md/ispitele-care-vin-asupra-omului-scopul-sa-l-smereasca/
