Părintele Spiridon: Nu vă grăbiți să trageți concluzii despre necazurile prin care treceți

Părintele Spyridon Bailey, cunoscut pentru predicile sale rostite din înțelepciunea Sfinților Părinți, a trecut recent printr-o operație pe inimă deschisă. La scurt timp după ce a ieșit din spital, a postat un filmuleț în care împărtășește experiența sa și concluziile la care a ajuns.

Este un mesaj personal, dar care cu siguranță va fi de folos celor care poate trec sau vor trece prin experiențe similare.

Nu va grabiti sa trageti concluzii despre necazurile prin care treceti

Nu va grabiti sa trageti concluzii despre necazurile prin care treceti: Father Spyridon

Necazurile ne aduc aminte că trebuie să dăm mulțumire lui Dumnezeu

Am avut o operație pe inimă deschisă. Cât am fost în spital am fost inundat de mesaje și rugăciuni.

Trebuie să fim mulțumitori pentru faptul că suntem în Biserică. Asta înseamnă că cineva se va ruga pentru noi – când suntem bolnavi, când murim.

Sunt foarte recunoscător față de Dumnezeu. Nu doar pentru că mi-a adus aminte de cât de mult avem nevoie să dăm mulțumire. Cu toții trebuie să trăim într-o stare de recunoștință față de Dumnezeu.

Este mare lucru să ai pe cineva care să se roage pentru tine

Unul din lucrurile pentru care trebuie fim mulțumitori este apartenența noastră la Trupul lui Hristos, care este Biserică. Aici se găsește mântuirea. Aici Îl întâlnim pe Hristos, deplin.

Când suntem bolnavi și când suntem față în față cu moartea – așa cum vom fi toți – suntem asigurați că cineva se va ruga pentru noi. Atât de mulți oameni mor în lumea aceasta fără să aibă pe nimeni care să se roage pentru ei. Este un gând atât de înfricoșător.

Însă știm că noi, ca și membri ai Bisericii, chiar dacă nu avem rude apropiate, Biserica se va ruga pentru noi. Această asigurare ar trebui să ne aducă puțină pace.

Este atât de important ca atunci când murim să fim înconjurați de rugăciune, să ne ducem înaintea lui Dumnezeu fiind susținuți de rugăciunile celorlalți.

Să ne agățăm de această asigurare și să dăm mulțumire lui Dumnezeu că avem acest lucru în viețile noastre. Și, desigur, să ne rugăm pentru cei care sunt bolnavi și pentru cei care au murit.

Nu trebuie să ne grăbim să interpretăm ceea ce ni se întâmplă

Sunt de asemenea foarte recunoscător pentru că această experiență m-a învățat că nu trebuie să ne grăbim să interpretăm, să credem că înțelegem ce face Dumnezeu cu noi și cum Dumnezeu lucrează în viața noastră.

E posibil să nu înțelegem niciodată cum funcționează lucrurile. Tainele lui Dumnezeu sunt dincolo de capacitatea noastră de pătrundere. Gândurile lui Dumnezeu nu sunt (ca) gândurile oamenilor.

Când ceva se întâmplă în viața noastră nu trebuie să ne zorim să îi dăm o interpretare, o concluzie a ceea ce înseamnă și a ceea ce face Dumnezeu cu noi.

A fost o mare lecție de răbdare

Trebuie să învăț încă răbdarea. Răbdarea de a fi liniștit și a aștepta ca vindecare să-și facă cursul.

Cele 8 zile cât am fost în spital înainte de operație nu aveam la mine decât o carte de rugăciune, un metanier și o Filocalie. Tot ce am făcut a fost doar să citesc și să mă rog. Ce binecuvântare!

M-am dus la operație într-o stare de deplină pace cu privire la orice s-ar întâmpla. Mă simțeam pregătit pentru moarte, pentru operație. Nu aveam niciun fel de anxietate.

Această mică cruce mi-a adus multe binecuvântări

Însă după operație, la 3-4 zile am avut o perioadă dificilă. Odată cu retragerea anesteziei și cu resimțirea operației, am avut o luptă duhovnicească. Nu puteam să dorm mai mult de 2-3 ore. Nu mă puteam întinde în pat, era prea dureros.

Când am trecut prin acea experiență am crezut că perioda de pregătire pentru operație, în care aveam multă pace, a fost un soi de iluzie, o amăgire.

Credeam că realitatea vieții spirituale se află doar în luptă, în durere, în confruntarea, în lupta duhovnicească în care am intrat după operație.

Însă odată cu trecerea timpului, am realizat că amândouă au fost binecuvântări. Dumnezeu a fost prezent în amândouă.

Fiți recunoscători pentru toate 

Sunt momente când Dumnezeu ne dă pace și ne oferă o perioadă de pregătire. Doar în timp încep să înțeleg ce a făcut Dumnezeu cu mine. Asta mă face să cred că nu trebuie să mă avânt în concluzii.

Sunt foarte recunoscător pentru rugăciunile voastre, pentru această lecție de răbdare.

Sunt recunoscător că Dumnezeu mi-a reamintit că nu trebuie să trag concluzii despre ceea ce face în viața noastră.

Sunt recunoscător pentru că m-a chemat să fac parte din Biserica Sa, să Îl cunosc și să mă apropii de El, să fiu încredințat nu doar de dragostea Lui și de nădejdea mântuirii, ci și de rugăciunile și sprijinul pe care ni-l putem oferi unii altora.  

Citește și:

Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate și veți dobândi mai multă răbdare în ispite și necazuri
Cum să te bucuri neîncetat și să nu fii doborât de necazuri – Sfântul Vasile cel Mare
Dumnezeu îngăduie suferința și necazurile ca să ne sfințim
Rostul nevăzut al necazurilor din viața noastră – Pr. Arsenie Boca

Articol tradus din: Father Spyridon, A personal message: https://www.youtube.com/watch?v=OW3P-vZwTyI&t=636s&ab_channel=FatherSpyridon

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.