Dumnezeu îngăduie suferința și necazurile ca să ne sfințim

Cei mai mulți dintre noi avem o primă reacție greșită față de suferință. Dăm curs instinctului de supraviețuire și începem să ne plângem:

„De ce mi se întâmplă mie asta?” începem să ne lamentăm, să ne răzvrătim.

Toate acele „de ce-uri” care ne trec prin minte într-o situație dificilă trebuie înlăturate, trebuie lăsate să moară, fără răspuns.

După judecata noastră căzută, necazurile sunt o nedreptate. Însă acest plâns este lipsit de înțelepciune, spune Părintele Spyridon Bailey.

Ceea ce trebuie să facem este să privim la viața Dreptului Iov. Domnul Însuși spunea despre el că este un om drept. Dreptatea lui era realmente neîndolienică.

Și totuși, Dumnezeu a îngăduit să vină asupra lui o mulțime de nedreptăți, de necazuri, de suferințe și răutăți. Toți copiii lui au fost uciși. Toate animalele și toată averea i-au fost distruse în câteva zile.

Însuși trupul lui a fost supus la chinurile cumplite ale leprei. Dreptul Iov ajunsese practic desfigurat. Singur, sărac, bolnav, disprețuit și părăsit de toți. Iată starea în care se afla cel mai drept dintre oamenii din vremea sa.

Cea mai mare tentație în această postură jalnică este să te răzvrătești și să îți blestemi soarta. Și totuși, Iov nu a ascultat acest glas al răutății și al îndreptățirii de sine.

„Iov a continuat să aibă încredere în Dumnezeu, în ciuda suferinței sale. Iov a înțeles că nimic nu se întâmplă în afara providenței lui Dumnezeu”.

Pronia divină nu este răspunzătoare pentru toate lucrurile rele care se petrec în lume.

Însă Dumnezeu îngăduie să fim trecuți prin foc. Dacă a permis diavolului să îl ispitească pe cel mai drept dintre toți, cu atât mai mult noi vom fi încercați.

Citește și – Prin necazuri Domnul îți pune la încercare inima și rărunchii – Sf. Ioan de Kronștadt

Încercarea la care suntem noi supuși astăzi nu are ca scop principal dovedirea credinței, ca în cazul dreptului Iov. Ci are ca scop îndreptarea noastră.

„Suntem într-o stare căzută. Uitați-vă ce am făcut din această lume frumoasă pe care Dumnezeu ne-a dat-o. Uitați-vă ce am făcut propriului nostru suflet!”

Nu este oare îndreptățit Dumnezeu să ne oprească, să ne întoarcă din calea cea rea pe care am apucat-o?

„Dumnezeu, în înțelepciunea Lui infinită, trebuie să ne vindece”. Această vindecare nu se poate face de multe ori, din păcate, decât prin suferință.

Îndelunga răbdare a lui Iov s-a constituit în răspunsul lui la încercările venite asupra lui. „Iov dă dovadă de un răspuns cu adevărat sfânt la suferință”.

La fel cum acest bărbat drept și sfânt a continuat să creadă în Dumnezeu și să se lase în voia Lui, la fel trebuie să facem și noi în fața suferințelor.

În loc să ne plângem și să strigăm: „De ce eu? Merit ceva mai bun decât atât!” mai bine ne-am încrede în mila cea iubitoare ale lui Dumnezeu.

Atunci când viețuim în smerenie și ascultare față de Dumnezeu, chiar și în suferințe, descoperim că tot ce ni se întâmplă este un prilej de mântuire.

Citește și – Fericirea sfinților în ciuda lipsurilor, suferinților și necazurilor – Părintele Sergiy Baranov

Când Iacov a strigat la Dumnezeu, Domnul i-a spus că a îngăduit suferințele lui ca să-l sfințească, spune Părintele Spyridon. Dumnezeu vroia să îl facă sfânt.

„Toți suntem în mâinile lui Dumnezeu și trebuie să ne încredem în pronia Lui„. Precum lutul în mâinile olarului, așa trebuie să ne lăsăm modelați de Meșterul Cel Mare. Oricât de dureros ar fi.

Sfințirea nu este ușoară, nu este lipsită de durere. Dimpotrivă, este un proces foarte anevoios. „Să permitem suferinței și durerii să devină mijloacele prin care suntem făcuți sfinți”.

Sursă articol: Father Spyridon, The suffering to come: https://www.youtube.com/watch?v=FQQyewDAmg4&t=2s&ab_channel=FatherSpyridon