A greși e omenește, a deznădăjdui e drăcește

A greși e lucru omenesc. Nu este om fără de păcat. Chiar și numai o zi de ar trăi omul pe pământ, tot nu ar fi fără de pată.

A greși e omenește, însă a deznădăjdui pentru aceasta e lucru drăcesc, spun Sfinții Părinți.

A rămâne în starea de greșeală e drăcește, iar a te ridica și a pune început bun e îngerește.

Chiar și Marcus Cicero, filizoful roman, spunea că orice om poate greși, însă numai cel fără de minte stăruie în greșala sa.

În aceeași antiteză este pusă greșeala proprie cu iertarea celorlalți. Poetul englez Alexander Pope spunea că a greși e omenește, însă a ierta, e dumnezeiește.

Față de greșelile noastre trebuie să fim necruțători, iar față de greșelile semenilor trebuie să fim indulgenți și lesne iertători.

Cu tine trebuie să te porți ca un judecător, iar cu ceilalți ca o mamă, mai spun Sfinții Părinți. Adică, drept este să fii aspru cu tine și cu propriile greșeli, iar cu ceilalți blând și iubitor.

Că de nu vom ierta greșelile oamenilor, nici Tatăl ceresc nu ne va ierta nouă greșelile. Iar această iertare nu trebuie să se facă numai cu buzele, ci cu toată inima. (Matei 6, 15)

Un frate l-a întrebat pe Avva Pimen dacă e bine să acopere greșeala vădită a fratelui său, iar bătrânul i-a răspuns că această faptă mântuitoare este și mult folos duhovnicesc aduce:

„În orice ceas vom acoperi greșeala fratelui nostru și Dumnezeu o acoperă pe a noastră”.

La fel stau lucrurile și invers, când descoperim și arătăm greșeala aproapelui, Dumnezeu o vădește pe a noastră, care este ascunsă, ca să ne rușineze și să ne aducă la smerenie.

Cine nu își vede bârna din ochiul său este tentat să critice pe alții. Judecarea faptelor aproapelui arată că lipsa lucrării lăuntrice. Cel care se uită la ce face semenul său nu ia aminte la păcatele proprii. Unul ca acesta s-a dus să plângă mortul altuia, pe când al său zace neîngropat.

Cine se cercetează pe sine și se îngrijește de propriile lui păcate nu are vreme, nici cutezanță să se uite la păcate străine.

Poetul grec Menandru spunea că „toți ne pricepem să dojenim, dar nu ne dăm seama când greșim noi înșine”.

Numai Dumnezeu este în măsură să judece greșelile și păcatele, deoarece numai El singur știe contextul în care cineva a săvârșit greșeala și pocăința pe care o face în ascuns.

Numai Dumnezeu este Judecător drept pentru că judecata Sa are dreptate dar și milă.

Citește și:

Cum să ne mâniem fără să greșim?
Cum să te împaci cu cel ce ți-a greșit
Ceea ce le reproșăm altora facem și noi negreșit

Sursă articol: Pildele Cărților Sfinte, A greși: https://pildele-cartilor-sfinte.com/a-gresi.html