Ceea ce le reproșăm altora facem și noi negreșit

Dumnezeu ne-a dat ochi ca să vedem frumusețea creației Sale și să aducem mulțumire pentru ea. Iar în centrul Creației se află omul.

Ochii noștri au fost făcuți să vadă chipul lui Dumnezeu în fiecare dintre semenii noștri, căci toți suntem zidiți după chipul și asemănarea Lui.

Însă noi ne-am obișnuit să vedem doar răul și urâtul în cel de lângă noi.

Avem obiceiul să catalogăm oamenii, să îi împărțim în buni și răi, în frumoși și urâți, în deștepți și proști. În bogați și săraci.

Pe toți cunoscuții noștri am lipit câte o etichetă, și credem că știm deja cine sunt și cum sunt.

Or, numai Dumnezeu îl poate cunoaște pe un om cu adevărat. El știe ce este în sufletul lui și care sunt virtuțile lui.

Obișnuim să îi judecăm pe ceilalți și să îi osândim, fără a le acorda deloc prezumția de nevinovăție.

Bârfim, cârtim, vorbim de rău, le aruncăm în față greșelile. Iar aceste lucruri le facem deoarece nu ne uităm deloc la noi.

Este mai ușor să fii atent la celălalt decât la tine însuți. Nu ai nevoie de nici un efort pentru a observa greșelile, cusururile și neputințele celuilalt.

Însă pentru a-ți vedea propriile păcate și greșeli, trebuie să ai curajul să privești în sufletul tău. Să asculți glasul conștiinței, care este glasul îngerului ce te mustră pentru faptele tale.

Citește și – A ierta nu înseamnă a uita greșelile aproapelui, ci a-l iubi așa cum este el

Nu ne dăm seama că, de multe ori, ceea ce reproșăm aproapelui săvârșim și noi întocmai. Greșelile pe care le imputăm aproapelui sea află și la noi. E ca în provebul acela – „Râde hârb de oală spartă!”

Greșeala pe care o condamnăm la altul, o facem, am făcut-o sau o vom face și noi.

Citește și – Dacă judecăm pe aproapele nostru vom cădea și noi în același păcat

Dacă am fi sinceri cu noi înșine, am vedea că nu avem dreptul să îi judecăm pe ceilalți, pentru că noi înșine suntem vinovați.

Nimeni nu este fără de păcat. Când auzim despre cineva că a săvârșit o faptă gravă, să nu ne repezim să aruncăm cu pietre în el. Să avem decența să tăcem, sau chiar să îi luăm apărarea. Pentru că noi înșine am săvârșit nelegiuiri și vrem să fim iertați de ceilalți și de Dumnezeu.

A-ți vedea propriile păcate e lucru mare, nu a vedea îngeri, spun Sfinții Părinți.

Citește și – Dă-mi Doamne să-mi văd greșelile mele, și să nu osândesc pe fratele meu

Lumea ar fi un loc mai frumos dacă fiecare s-ar cerceta și osândi pe sine înaintea lui Dumnezeu. Sfinții – care trebuie să fie exemplele cele mai înalte pentru noi – erau aspri cu ei înșiși și îngăduitori cu ceilalți.

Ei nu-și permiteau să judece, să vorbească de rău, să osândească. Dimpotrivă, erau blânzi și primitori cu ceilalți și necruțători cu ei înșiși.

Aceasta trebuie să învățăm să facem și noi. Să avem către aproapele nostru inimă de mamă, iar față de noi înșine, inimă de judecător.

Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.