Mama trebuie să se roage cu mâinile întinse spre Hristos, ca El să-i îmbrățișeze tainic copiii

Așa cum rugăciunea Maicii Domnului are mare putere înaintea Fiului ei, tot așa și rugăciunile mamelor de pământ au trecere la Dumnezeu.

Dacă vederea unei mame îndurerate ne provoacă milă și compasiune, cu atât mai mult nu poate rămâne indiferent Dumnezeu la lacrimile ei.

Mama trebuie sa se roage cu mainile intinse spre Hristos, ca El sa-i imbratiseze tainic copiii

Mama trebuie sa se roage cu mainile intinse spre Hristos, ca El sa-i imbratiseze tainic copiii: Wirestock-Freepik.com

Rugăciunea unei mame care se roagă cu durere ajunge întotdeauna acolo sus și primește răspuns.

Sfântul Porfirie vorbea despre cât de puternică este rugăciunea mamei pentru copiii ei.

Este acel „singur lucru care trebuiește” în creșterea copiilor, dar pe care părinții de multe ori îl neglijează.

Copiii nu trebuie crescuți doar trupește, ci și sufletește. Ei au nevoie de hrană materială, dar și de hrană spirituală.

Iar rugăciunea îi alimentează lăuntric și îi povățuiește în chip tainic.

Părintele Porfirie spunea că rugăciunea mamei este ca o mângâiere nevăzută pentru copiiii ei.

„Când, însă, fără să-l mângâie fizic, mama se roagă fierbinte pentru el, atunci copilul va simți în sufletul lui o mângâiere duhovnicească inexplicabilă, care-l va atrage spre mama sa”.

Multe din problemele copiiilor sunt lăuntrice, și nu exterioare.

Comportamentele lor problematice trebuie înțelese și descifrate în mod duhovnicesc.

Sfântul Porfirie le deschidea părinților ochii spirituali, cerând de la dânșii o viziune duhovnicească asupra situațiilor din familie.

„Copilul e bun și n-ar vrea să facă ce face. Dar ceva îl obligă, ceva îl înrobește. Aceasta nu se corectează cu rațiunea”.

Și dacă problema este spirituală, evident că soluția este tot de aceeași natură.

„Nu-l poți convinge cu sfaturi, nici să-l constrângi cu amenințări, fiindcă va face taman pe dos”.

Citește și – Ce trebuie să facă părinții ca copiii lor să îi asculte – Sfântul Porfirie

Părinții care vor copii buni și ascultători trebuie să se îndrepte ei mai întâi din punct de vedere duhovnicesc.

Un copil crescut într-un mediu duhovnicesc, de un părinte îmbunătățit și plin de virtuți, va primi hrană sufletească bună.

„Are nevoie, pentru a se izbăvi, de un om sfânt lângă el, care să-i arate multă dragoste, care să nu-i țină predici, nici să-l înspăimânte, ci să ducă o viață sfântă”.

Având acest model în casă, copilul va dori să îl urmeze.

Copiii nu au nevoie de părinți cicălitori, care le țin predici și le fac morală. Mai mult îi câștigă prin dragoste și rugăciune decât prin ocară, ceartă sau corecții.

„Mai presus de toate, are nevoie de un om care să se roage mult. Rugăciunea face minuni”.

Îndeosebi mama trebuie să practice rugăciunea. Este cea mai frumoasă și necesară mângâiere pe care o poate aduce copilului ei.

„Mama, în rugăciunea ei, trebuie să strălucească asemeni unei făclii. Să se roage în tăcere, cu mâinile întinse spre Hristos, pentru ca El să-i îmbrățișeze, tainic, copilul”.

Citește și – Deveniți sfinți și nu veți mai avea probleme cu copiii voștri – Sfântul Porfirie

Sursă articol: Sfântul Porfirie Kavsokalivitul, Când mama se roagă pentru copiii ei, Dumnezeu îi îmbrățișează tainic, Doxologia: https://doxologia.ro/cresterea-copiilor/cand-mama-se-roaga-pentru-copiii-ei-dumnezeu-ii-imbratiseaza-tainic

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.