Mândria ne face asemănători dracilor, iar smerenia, asemenea îngerilor

Omul este ființa cea mai de preț a creației divine.

După cum spune în Cartea Psalmilor, cu puțin față de îngeri l-a micșorat Dumnezeu pe om și l-a pus stăpânitor pe pământ. L-a încununat cu mărire și cu cinste, pentru că l-a zidit după Însuși chipul și asemănarea Sa.

Despre mandrie

Despre mandrie

Primii oameni aveau în mod simțită prezența lui Dumnezeu. Legătura lor cu Dumnezeu era permanentă și neîncetat se desfătau de dulceața și de dragostea Lui.

Cu toate acestea, nu au ascultat glasul Lui, ci au plecat urechea la șoaptele ispititorului și au fost izgoniți din Eden.

Ce să mai vorbim despre îngerul cel mai frumos și mai luminos din cer, Lucifer! Nici el nu a ascultat de Dumnezeu, și a căzut din slava dumnezeiască.

Neascultarea de Dumnezeu este atât de înfricoșătoare încât a adus moartea în lume.

Citește și –  Cum poți ști dacă suferi de mândrie – „simptome” și leacuri duhovnicești

Cei care nu ascultă cuvintele Lui și nu împlinesc poruncile Lui se fac potrivnici lui Dumnezeu.

Diavolul caută cu nesaț să îi atragă pe oameni în cursa mândriei. El vrea ca omul să piardă dragostea de Ziditorul Său.

De aceea îl face să se semețească, să se trufească, pentru că mândria se face ca un zid despărțitor între om și Dumnezeu.

„Nu fi mândri și măreț – ca să nu te asemenea dracilor; nu te înălța cu inima – ca să nu fii la măsura lor”, spune Sfântul Dimitrie al Rostovului.

Căci ce avem care să nu-l fi primit de la Dumnezeu? Așa cum spune preotul în timpul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, noi Îi aducem lui Dumnezeu „ale Sale dintru ale Sale”.

Noi nu avem nimic al nostru. Toate sunt darurile ale lui Dumnezeu.

Mândria îl aruncă pe om până în fundul iadului, în timp ce smerenia îl înalță până la cer.

„Fii blând și smerit – și vei fi înălțat de Însuși Domnul și te vei uni cu îngerii”.

După cum spune în Psalmi, Dumnezeu le stă împotrivă celor mândri, iar harul Său îl dă celor smeriți.

„Spre unii ca aceștia îmi îndrept privirea Mea; spre cei smeriți, cu duhul umilit și care tremură la cuvântul Meu” (Isaia 66, 2).

Diavolii s-au prefăcut din îngeri de lumină în îngeri ai întunericului pentru că nu au iubit smerenia și supunerea.

„Prin aceasta au și căzut de la Dumnezeu: nu au fost smeriți și cu bună supunere”.

Când a văzut căderea cumplită a lui Lucifer, Sfântul Arhanghel Mihail a zis către ceilalți îngeri: „Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte”.

Așadar, să știm că ori de câte ori ne mândrim, sau ne ridicăm deasupra semenilor noștri, cădem de la Dumnezeu.

„Căci nimic nu este mai spurcat atât înaintea lui Dumnezeu, cât și înaintea oamenilor, ca înălțarea de sine și mândria, după cum nimic nu este mai plăcut și mai binevoitor, ca blândețea și smerenia”.

Mântuitorul nu face referire la nici una din virtuțile Sale, decât la smerenie și blândețe.

Pe acestea vrea să le învățăm de la El. Dumnezeu nu ne dă porunci ca un stăpânitor tiran, Care vrea să își arate puterea și stăpânirea Sa asupra făpturilor zidite.

Citește și – Din cauza mândriei se chinuie omul pe pământ și nu-și află pacea sufletului

Ci ni le dă spre binele și spre folosul nostru. Ne-a poruncit să fim blânzi și smeriți pentru că aceste virtuți ne odihnesc sufletul și ne păzesc de ispite.

„Cel smerit și blând pururi petrece în pace; însă cel măreț și mândru mereu este tulburat și neliniștit”.

De noi depinde cu cine vrem să ne asemănăm: cu diavolii și slujitorii lui, sau cu Dumnezeu și îngerii Săi cei ascultători.

„Fii cu bună supunere și te vei asemăna îngerilor. Nu te mândri în fața nimănui, nici măcar pentru cel mai mic lucru – ca să nu fii tu însuți lepădat de la Dumnezeu”.

O bună pavăză împotriva mândriei este frica de Dumnezeu și totodată smerenia pe care Fiul Său a arătat-o până la moarte.

Citește și – Cum să fim smeriți într-o lume construită pe mândrie, orgolii și minciuni

Sursă articol: Altarul Credinței, Nu fi mândru și măreț – ca să nu te asemenea dracilor; nu te înălța cu mintea – ca să nu fii la măsura lor: https://altarulcredintei.md/nu-fi-mandru-si-maret-ca-sa-nu-te-asemeni-dracilor-nu-te-inalta-cu-inima-ca-sa-nu-fii-la-masura-lor/

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.