Să simțim răutatea celuilalt ca o boală ce-l chinuie și să ne purtăm cu el cu blândețe – Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

Dacă Dumnezeu este Iubire, iar pe noi ne-a creat din prea multa Sa iubire, înseamnă că și noi trebuie să avem iubire unii față de alții și să ne avem ca frații.

Dragostea promovată astăzi la televizor, în reviste și în societatea actuală este una de tip pătimaș, care are ca scop doar satisfacerea propriilor plăceri și a propriului eu.

Dragostea de aproapele

Această „dragoste” maschează un egoism crunt. Ea nu are nimic din Dumnezeu, ci este măiestria diavolului, prin care îi face pe oameni iubitori de sine, egoiști, desfrânați, trufași, mândri, invidioși, geloși și plini de tot felul de patimi.

Iubirea pe care trebuie să o învățăm și să o practicăm este cea despre care vorbește Sfântul Apostol Pavel: o dragoste care nu caută ale sale, care nu gândește răul, care rabdă îndelung, care nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește.

Este o dragoste jertfelnică, ce nu se poticnește de neiubirea celor din jur, pentru că ea se dăruiește fără să aștepte nimic în schimb.

Când vom dobândi această dragoste, vom simți că Împărăția cerurilor este cu adevărat înlăuntrul nostru și că putem gusta fericirea Raiului încă de aici, de pe pământ. Când iubești aproapele ca pe tine însuți, sufletul se umple de iubire și de o bucurie de nedescris.

Sfântul Porfirie spune că putem fi fericiți doar atunci când îi iubim pe oameni, în taina inimii. Atunci vom simți că și ei ne iubesc pe noi.

„Nimeni nu poate ajunge la Dumnezeu, dacă nu trece pe la oameni. Să împrăștiem dragostea noastră dezinteresat, neținând cont de atitudinea lor”.

Cel care iubește curat are harul lui Dumnezeu în el și nu-l mai interesează dacă ceilalți îl iubesc sau nu, dacă i se adresează cu bunătate, pentru că aceasta este un semn de egoism.

„Când iubim fără să urmărim să ne iubească, se vor aduna toți în jurul nostru ca albinele”. Oamenii simt pe cei care sunt blânzi cu inima, iubitori, smeriți și liniștiți și sunt atrași de ei.

Niciodată nu trebuie să ne îndreptățim când cineva se poartă urât cu noi și să îi răspundem cu ură. Iată ce ne sfătuiește Părintele Porfirie să facem în astfel de situații.

„Dacă fratele tău te deranjează, te obosește, să cugeți: „Acum mă doar ochiul, mâna, piciorul. Trebuie să-l îngrijesc cu toată dragostea mea”.

Pe aproapele nostru trebuie să-l simțim ca pe un mădular al nostru, ca pe carne din carnea noastră, și să ne doară pentru el când acesta pătimește de vreo boală sau de vreun viciu.

„Când cineva ne nedreptățește în orice chip, cu clevetiri, cu jigniri, să cugetăm că este fratele nostru pe care l-a biruit potrivnicul. A căzut victimă vrăjmașului. De aceea trebuie să-l compătimim și să-L rugăm pe Dumnezeu să ne miluiască și pe noi și pe el. Iar Dumnezeu ne va ajuta pe amândoi”.

Dacă însă ne vom mânia pe ei, diavolul ne va robi pe amândoi. „Trebuie să simțim răutatea celuilalt ca o boală care-l chinuiește și-l face să sufere și de care nu se poate slobozi”.

Când ne purtăm fără dragoste cu cei din jur, este ca și cum arunca pietre peste rănile lui, lovindu-l și mai tare.

Oricât de mult rău ne-ar face cineva, conștient sau nu, trebuie să-l privim cu compătimire și să ne purtăm cu el cu dragoste, rugându-ne pentru el:

„Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă, ca să se întărească sufletul meu cu dumnezeiescul Har și să nu mai osândească pe nimeni”.

Pe toți trebuie să-i vedem ca pe niște sfinți. Când privim pe cineva, trebuie să privim la sufletul lui, nu la fața sau la trupul lui.

„Când cineva are o patimă, să încercăm să aruncăm asupra lui raze de dragoste și de milostivire, ca să se tămăduiască și să se slobozească de ea. Să cugetați că el suferă mai mult decât voi”.

Creștin adevărat este cel care se poartă cu noblețe și preferă să fie el nedreptățit decât să nedreptățească pe altul.

Sursă: Mărturie athonită, Nimeni nu poate ajunge la Dumnezeu dacă nu trece pe la oameni: marturieathonita.ro/nimeni-nu-poate-ajunge-la-dumnezeu-daca-nu-trece-pe-la-oamen