Rugăciune de seară pentru mulțumire și ocrotire

Oricât am fi de obosiți după o zi lungă de muncă sau moleșiți din cauza unei mese copioase, nu trebuie să renunțăm la rugăciune.

Oricâte piedici am avea, din partea trupului, a oamenilor sau a ispitelor diavolului, nu trebuie să ne culcăm fără rugăciune.

În rugăciunea de seară ne întâlnim în primul rând cu noi înșine, și apoi cu Dumnezeu, Cel Care ne-a ajutat să trecem ziua cu bine și ne-a păzit nevătămați.

Ne întâlnim cu noi înșine pentru că rugăciunile de seară ne pun înainte păcatele pe care le-am săvârșit în timpul zilei. Ele ne arată unde am greșit, față de semenii noștri sau față de Dumnezeu.

De aceea, rugăciunile de seară au un rol important în sporirea noastră duhovnicească. Prin cercetarea lăuntrică pe care o facem seara asupra gândurilor, dorințelor, faptelor și cuvintelor noastre de peste zi, ajungem să ne cunoaștem patimile, neputințele și slăbiciunile.

După ce conștientizăm unde am greșit, urmează mărturisirea lor sinceră înaintea lui Dumnezeu, sau „spovedania” noastră tainică prin care ne căim și cerem iertare de la Dumnezeu.

Prin această mărturisire sinceră, conștiința noastră se deprinde cu recunoașterea mișcărilor pătimașe din noi și totodată cu aplecarea spre pocăință, smerenie și rugăciune.

Iată ce spune Proorocul David în Psalmul 31:

„Păcatul meu l-am cunoscut, și fărădelegea mea n-am ascuns-o împotriva mea. Zis-am: „Mărturisi-voi fărădelegea mea Domnului”, și Tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu” (Ps. 31, 5-6).

În rugăciunea de seară nu trebuie să uităm să mulțumim lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El și să cerem ocrotirea și ajutorul Lui și al sfinților îngeri pentru noaptea care ne stă înainte.

 

 

Rugăciune de seară

Învrednicește-mă, Doamne, de zorii zilei ce va să vină și de însăși vederea soarelui, și să fiu păzit fără de păcat cu ocrotirea Ta, Stăpâne, și dă-mi să laud puterea Ta cea nebiruită, că frumoasă foarte ai plăsmuit făptura Ta, ca să slujească nouă, păcătoșilor.

Și pe mine învrednicește-mă de acest dar al luminii Tale. Rogu-mă Ție Doamne: dă-mi Milostive să văd cândva lumina cea neînserată și nesfârșită a feței Tale – iar acum, îndemnat de ajutorul Tău, de mila Ta bucurându-mă strig grăind:

Slavă Ție, Treime Sfântă, de o ființă, nedespărțită și de Viață făcătoare, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

______________________________________________________________________________________________________________

Sursă: Sfântul Chiril al Turovului, Rugăciuni pentru fiecare zi a săptămânii și canoane de pocăință, Rugăciune după vecernie, Editura Sophia, p. 111

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.