GEL pentru dureri ARTICULARE, din ALOE VERA – rețetă simplă
Rețeta pe care v-o prezentăm în acest articol a fost concepută de botanista americană Rosemary Gladstar. Este un gel foarte ușor de preparat în casă pentru cei care suferă de artrită.
Această afecțiune reprezintă inflamarea unei articulații, care provoacă dificultăți de mișcare, dureri, roșeață, umflarea și încălzirea articulației afectate.
Există sute de tipuri de artrită, însă cele mai des întâlnite sunt osteoartrita și artrita reumatoidă. Deși nu există leac pentru aceste boli, există remedii care pot ajuta la reducerea inflamației și calmarea durerilor.
Aloe vera este una din cele mai eficiente plante pentru inflamații, arsuri, dureri, tăieturi, mâncărimi, eczeme, erupții, acnee, herpes, înțepături de insecte, și multe alte afecțiuni ale pielii.
Tătăneasa este și mai puternică. Are proprietăți antiinflamatoare, astringente, antitumorale, hemostatice și purificatoare. Ajută la vindecarea fracturilor, și a țesuturilor afectate, a entorselor și luxațiilor, a rănilor, tăieturilor, arsurilor, artritei, herniei, eczemelor, psoriazisului, varicelor, osteoporozei și a oricăror fel de răni și inflamații.
____________________________________________________________________________________________________
Ingrediente
• 60 ml de infuzie concentrată de tătăneasă
• ½ cană de aloe vera gel
• 5-10 picături de ulei esențial din lista de mai jos:– mentă
– valeriană
– eucalipt
– mușețel german
– tămâie
– molid
– pin
– brad
– salcie de Himalaya (wintergreen)
Preparare
Preparați mai întâi infuzia de tătăneasă. Mărunțiți frunzele uscate de tătăneasă și măcinați-le prin râșnița de cafea, pentru a obține o pulbere fină.
Pentru ceai, puneți 2 linguri de pudră de tătăneasă în 2 căni cu apă clocotită la infuzat. Lăsați plantele să stea cel puțin 20 de minute, apoi strecurați lichidul printr-o pânză groasă.
Amestecați infuzia de tătăneasă cu gelul de aloe vera și uleiul esențial. Poate fi unul singur sau o combinație din cele indicate mai sus.
Transferați gelul obținut într-un borcănel sau într-o cutie, și păstrați-l la frigider.
Aplicați o cantitate suficientă pe zonele dureroase, masând ușor pielea. Acest gel va ajunge circa o săptămână dacă îl folosiți zilnic.
____________________________________________________________________________________________________
Pe lângă acest remediu, încercați să acordați mai multă atenție alimentației și stilului de viață. Păstrați-vă greutate la un nivel optim, eliminați din dietă alimentele care produc inflamații, precum cafea, alcool, ciocolată și lactate. Luați câte 2 linguri de ulei de semințe de un pe zi.
Încerca și pasta de turmeric. Amestecați o parte de turmeric cu 2 părți de apă într-un vas. Puneți vasul pe aragaz la foc mic, și amestecați des câteva minute, până obțineți o pastă. Păstrați amestecul la frigider într-un borcănel.
Se poate lua câte 1 linguriță pe zi ca atare, sau se poate adăuga folosi în următoarea combinație: 1 linguriță de pastă amestecată cu 1 lingură de ulei de migdale, 1 cană de lapte de migdale și 1-2 lingurițe de miere într-un blender.
____________________________________________________________________________________________________
Surse bibliografice:
1. Annie’s Place, Arthritis: http://www.anniesplacetolearn.com/arthritis.html
2. Annie’s Place, Herb Series: Aloe Vera: http://www.anniesplacetolearn.com/blog/all-about-aloe-vera
3. Annie’s Place, Herb Series: Comfrey: http://www.anniesplacetolearn.com/blog/all-about-comfrey-the-bone-healing-herb