Cimbrișorul – proprietăți, tratamente naturiste
Cimbrul provine din țările mediteraneene, iar speciile cultivate se găsesc în grădinile noastre sub numele de cimbru de grădină, cimbrișor, lămâiță sau iarba cucului.
Deși sunt specii diferite, atât cimbrul (Thymus vulgaris), cât și cimbrișorul (Thymus serpyllum) au efecte curative asemănătoare.
Cuprins
Tratamente cu cimbrișor
Încă din antichitate se știa că cimbrul este o plantă care dă energie.
Pentru a resimți din plin efectul binefăcător al cimbrului, putem bea câte o cană de ceai de cimbru în fiecare dimineață, în loc de cafea. Are un efect întăritor, împrospător și stimulent.
Cimbrul este de asemenea cunoscut pentru capacitatea de a stimula fluxul diuretic.
La femeile care nasc, cimbrul ajută la ieșirea pruncului din pântece.
Stareța Hildegard von Bingen spunea că cimbrul este o plantă de leac pentru boli de nervi sau chiar lepră și paralizie.
• Afecțiuni respiratorii
Ceaiul de cimbru combinat cu pătlagină este foarte bun pentru tuse convulsivă, astm bronșic, bronșită cronică, emfizem pulmonar sau secrețiile abundente ale bronhiilor.
Se pune 1 linguriță de amestec de plante la o cană cu apă clocotită și se adaugă 1 felie de lămâie. Se lasă la infuzat 30 de secunde.
Ceaiul se bea fierbinte, cu înghițituri mici. În cazul unui pericol de pneumonie, acest ceai se bea din oră în oră cu înghițituri mici.
• Nevralgii faciale
Din cimbru, coada-șoricelului și mușețel (uscate) se poate face o pernuță, care se aplică pe față pentru alinarea durerilor cauzate de nevralgia facială.
Se poate bea în același timp și un ceai preparat din aceste 3 plante.
În cazul în care persoana suferă de crispări ale feței, se poate aplica o pernuță din pedicuță uscată.
• Tifos
Băile cu cimbru, cu o durată de 20 de minute, sunt remedii excelente pentru refacerea organismului după tifos.
Efectele apar după prima baie, dacă se folosește planta proaspătă.
Băile cu cimbru sunt ideale pentru copiii bolnăvicioși, slabi sau anemici și lipsiți de forță.
Preparate din cimbrișor
• Ceai de cimbrișor
– Spasme, crampe. Ceaiul de cimbru se bea în caz de crampe abdominale, stomacale și menstruale. Este eficient inclusiv pentru spasmele organelor genitale.
Se beau câte 2 căni de ceai de cimbru pe zi. Tot pentru crampe, se poate folosi o pernă cu cimbru. Perna se încălzește în tigaie, și se aplică pe stomac sau bazin, înainte de culcare.
– Alcoolism. Persoanele care sunt dependente de alcool se pot lăsa de această patimă cu ajutorul ceaiului de cimbru. Se bea câte 1 litru pe zi (preparat dintr-un pumn de cimbru și 1 litru de apă, infuzat 2 minute).
Se bea cu lingura, câte una la fiecare 15 minute. Deși apar reacții adverse – vărsături, greață, urinări puternice, valuri de sudoare, sete și apetit crescut, persoana se însănătoșește.
Pot să apară recidive, însă după un timp va ajuta la tratarea acestui viciu.
– Epilepsie. Se beau câte 2 căni de ceai de cimbru pe zi, nu doar în timpul crizelor, ci pe tot parcursul unui an, în cure de 2-3 săptămâni, urmate de o pauză de 10 zile.
• Uleiul de cimbrișor
Uleiul de cimbru se poate folosi extern contra celor mai dificile boli:
– Scleroza în plăci
– Paralizie
– Apoplexie
– Atrofie musculară
– Reumatism
– Entorse
Cimbrul se culege în perioada iunie-august, perioada înfloririi, în cursul amiezii. Florile se pun într-o sticlă, până la gât, și se toarnă deasupra ulei de măsline, cât să fie cu 2 degete peste plante. Se lasă macerat 14 zile, la loc însorit sau călduros.
• Tinctură de cimbrișor
Tinctura de cimbru se poate folosi sub formă de frecții pentru întărirea membrelor la copiii slab dezvoltați, dar și pentru bolnavii de scleroză în plăci (scleroză multiplă).
• Perna cu cimbrișor
Perna de cimbru este utilă în caz de crampe menstruale sau la stomac, umflături, contuzii, sau reumatism vechi.
Se umple un săculeț de pânză cu cimbru și se încălzește în tigaie. Se aplică pe locul dureros înainte de culcare.
• Băi cu cimbrișor
Acestea sunt recomandate îndeosebi copiilor agitați, nervoși, sau care suferă de insomnie. Inclusiv adulții care suferă de surescitare nervoasă sau depresie pot face o asemenea baie cu cimbru. La copiii agitați se mai poate da și ceai de cimbru.
Bibliografie: „Sănătate din Farmacia Domnului”, Maria Treben
E o diferență intre cimbru si cimbrișor…
Nu așa arată cimbrișorul!