Cum se prepară tinctura, alifia, sucul și uleiurile din plante

Deși există un Plafar al plantelor și putem găsi orice produse naturiste dorim, prepararea lor în casă poate fi mult mai satisfăcătoare.

În rândurile de mai jos veți găsi metodele de preparare a tincturilor, alifiilor și uleiuri de plante. 

Cum se prepară tinctura, alifia, sucul și uleiurile din plante

Cum se prepară tinctura, alifia, sucul și uleiurile din plante

Tinctura (esență de plante)

Tincturile sunt extracte din plante, obținute cu ajutorul alcoolului. Cel mai bun este rachiul de secară, sau rachiul de fructe, de 38-40%. Se folosește o sticlă sau un borcan cu închidere ermetică.

Se umple cu respectivele plante până la gât și peste ele se toarnă alcoolul. Plantele nu se îndeasă, ci se lasă lejere. 

Se închide recipientul ermetic, și se lasă să stea 14 zile sau mai mult, la loc călduros (cca 20 de grade). În acest interval, recipientul se agită zilnic. 

La finalul perioadei se strecoară lichidul, iar plantele se storc bine.

Tinctura de plante se poate folosi intern sub formă de picături diluate cu ceai, sau extern, sub formă de frecții sau comprese.

Alifia

La prepararea alifiilor se folosește de regulă untura de porc.

Se toacă mărunt plantele (de regulă 2 mâini de plante) și între timp se încinge untura (cca 500 g). Se pun plantele în grăsimea fierbinte și se lasă să sfârâie scurt în tigaie, amestecând continuu.

Se ia tigaia de pe foc, se pune capacul și se lasă să stea peste noapte la rece.

Dimineața, se încălzește preparatul la foc mic (nu se fierbe). Se strecoară printr-un tifon și crema astfel obținută se pune cât e caldă în borcane de sticlă.

Sucul proaspăt

Sucurile de plante sunt remedii vii. Acestea se prepară și se consumă proaspete. Se obțin de regulă cu ajutorul storcătorului electric, care ajută la mărunțirea și presarea plantelor pentru extragerea sevei vindecătoare.

Deși cel mai bine este să se consumă îndată ce au fost preparate, sucurile din plante se pot păstra în sticluțe închise ermetic, vreme de câteva luni, la frigider.

Se administrează intern sub formă de picături, sau extern, prin tamponarea zonei bolnave de pe corp.

Uleiuri

Pentru prepararea uleiurilor vegetale se folosesc flori sau plante întregi, după caz.

Planta se introduce într-o sticlă, și se umple până la gât. Se toarnă deasupra ulei de măsline presat la rece, cât să acopere plantele cu un strat gros de 2 degete.

Plantele nu trebuie îndesate, ci se lasă lejere în sticlă. Preparatul se lasă 14 zile să stea la loc cald – la soare sau undeva lângă aragaz sau calorifer.

5 comentarii

  1. uleiul , dupa ce a stat 14 zile cu planta in el , se strecoara ?

  2. Va multumesc foarte mult!!!!!

  3. multumesc din suflet!!!!

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.