SCORȚIȘOARA – un MEDICAMENT natural puternic contra BOLILOR, confirmat de studii

Asemenea altor mirodenii pe care le folosim cu regularitate la gătit, scorțișoara este considerată de oamenii de știință o plantă medicinală de excepție.

Utilizările sale terapeutice datează de mii de ani. Beneficiile ei se datorează în mare parte scoarței care conține compuși importanți precum acid cinamic, cinamat sau cinamaldehidă.

Are proprietăți anti-inflamatoare, anti-microbiene, stimulente imunitare, anticancerigene anti-diabetice și cardioprotectoare.

Studiile clinice au arătat că aceasta poate fi considerată pe bună dreptate un agent antimicrobian natural, alături de chimenul negru și cardamomul.

Este poziționată pe locul 1 în topul condimentelor cu cele mai mari niveluri de antioxidanți protectori, întrecând alte plante puternice precum usturoiul, cimbrul, rozmarinul și oregano.

Antioxidanții sunt compuși cu efecte protectoare la nivelul țesuturilor, celulelor și organelor corpului. Aceștia reduc daunele radicalilor liberi și încetinesc procesul de îmbătrânire. Scorțișoara este asociată cu reducerea proceselor de oxidare a grăsimilor din sânge, care pot duce la boli cardiovasculare, tulburări cerebrale sau cancer.

Cercetătorii au identificat nici mai mult nici mai puțin de 41 de compuși protectori  în scorțișoară. Cei mai importanți sunt polifenolii, acidul fenolic și flavonoidele, regăsiți de asemenea și în ciocolata neagră, în vinul roșu sau în fructele de pădure.

Conține peste 7 tipuri de flavonoide care combat nivelurile periculoase de inflamații din corp. Datorită acțiunii sale antiinflamatoare, este utilă în controlul durerilor (dureri musculare și menstruale), a reacțiilor alergice și a simptomelor dureroase asociate cu vârsta înaintată.

______________________________________________________________________________________________________

Beneficii uimitoare

• Scorțișoara protejează inima prin contribuția ei la reducerea nivelurilor de colesterol, trigliceride și tensiune arterială mare (și implicit a riscului de atac de cord).

• Are efecte anti-diabetice, îmbunătățește sensibilitatea la insulină. Și ajută astfel la controlul nivelurilor de zahăr din sânge.

• Menține buna funcționare a creierului și protejează împotriva declinului cognitiv. Studiile au arătat că scorțișoara previne dezvoltarea tulburărilor neurologice precum Parkinson sau Alzheimer.

• Scorțișoară oferă protecție împotriva daunelor la nivelul ADN-ului, a mutațiilor celulare și a dezvoltării de tumori canceroase. Studiile au arătat că un compus din scorțișoară numit cinamaldehidă inhibă creșterea cancerului și induce apoptoza (moartea programată a celulelor maligne), îndeosebi în cancerul de colon.

• Scorțișoara ne apără inclusiv de răceli și infecții, datorită proprietăților sale antimicrobiene, antibiotice, antifungice și antivirale. Uleiurile esențiale pe care le conține au totodată efecte imunostimulatoare. S-a dovedit eficientă împotriva infecțiilor cu Candida albicanis, E. coli, E. feacalis, Klebsiella pneumoniae, Salmonella typhi, Pseudomonas aeruginosa, Acenatobacter., Stafilococul auriu și Proteus.

• Scorțișoara protejează împotriva bacteriilor care trăiesc în microflora orală care cauzează halenă, carii dentare, degradarea dinților și infecții bucale. Poate fi folosită ca apă de gură anti-bacteriană sau pudră de dinți pentru durerile dentare, afte bucale sau alte probleme dentare.

Uleiul esențial de scorțișoară are efecte antibiotice și antimicrobiene. Protejează pielea împotriva iritațiilor, mâncărimilor, reacțiilor alergice și infecțiilor. Aplicat pe piele, reduce inflamațiile, umflăturile, durerea și roșeața. În combinație cu miere, poate ajuta în acnee, rozacee și alergii.

• Datorită faptului că reduce inflamațiile și combate reacțiile histaminice din corp, scorțișoara poate ameliora simptomele de alergii, reducând îndeosebi atacurile astmatice și reacțiile auto-imune după consumarea unor alimente alergenice.

• Datorită aromei sale dulci naturale, scorțișoara ne poate ajuta să reducem cantitatea de zahăr din deserturi sau băuturi. Întrucât are efecte anti-diabetice și reduce eliberarea zahărului în fluxul sanguin, scorțișoara ajută la controlul poftelor alimentare și a greutății corporale.

• Grație proprietăților sale antibacteriene și antioxidante, poate fi folosită la conservarea preparatelor și menținerea prospețimii lor un timp mai îndelungat. Presărată pe fructe, întârzie decolorarea cauzată de procesul de oxidare.

______________________________________________________________________________________________________

Moduri de utilizare

Scorțișoara poate fi folosită sub formă de pulbere, scoarță pură, ulei esențial, ori ca extract din antioxidanți izolați.

1 lingură de pudră de scorțișoară ne poate oferi 68% din doza zilnică recomandată de mangan. Această mirodenie este de asemenea o sursă bună de calciu, fier, mangan, vitamina K, magneziu și cupru.

Nu este necesar să o folosim în doze mari pentru a extrage beneficiile sale nutriționale și curative. ½ linguriță de pudră de scorțișoară pe zi este suficient pentru a produce efecte pozitive asupra digestiei și a imunității.

Dozele mai mari sunt însă utile pentru îmbunătățirea factorilor de risc cardiovascular și pentru combaterea altor boli cronice, precum diabetul, cancerul și afecțiunile neuro-degenerative.

______________________________________________________________________________________________________

Precauții și contraindicații

Atenție, nu este recomandată scorțișoara chinezească (numită Cassia), pe care o găsim în toate magazinele, ci doar scorțișoara indiană (numită Ceylon). Scorțișoara Cassia conține niveluri mai mari de cumarină, un compus cu potențial toxic pentru ficat.

Nu ingerați pudra de scorțișoară ca atare, nedizolvată, deoarece poate cauza sufocare, mai ales la copiii mici. 

Nu depășiți dozele indicate, mai ales pe perioada sarcinii și alăptării și pe perioada unui tratament cu medicamente (deoarece pot exista interacțiuni nedorite). Dacă luați medicamente pentru diabet, verificați nivelul glicemiei după o perioadă de tratament cu scorțișoară. 

Dacă folosiți ulei esențial de scorțișoară, testați-l mai întâi pe o porțiune mică de piele. 

Evitați utilizarea scorțișoarei în scop terapeutic fără sfatul unui medic specialist.

______________________________________________________________________________________________________

Surse bibliografice:

1. Dr. Axe – Food is Medicine, Health Benefits of Cinnamon & Nutrition Facts: https://draxe.com/health-benefits-cinnamon/

2. Anwar Bhatti, Asma Saeed, Najma Shaheen, Zafar Alam Mehmood, In vitro antibacterial action of native and domestic spices including black cumin, green cardamom and cinnamom (Natural Antimicrobials), Food Safety Research Group (FSRG), University of KarachiKarachi, Pakistan Department of Pharmacognosy, Faculty of Pharmacy, University of Karachi: https://www.researchgate.net/publication/275731494_In_vitro_antibacterial_action_of_native_and_domestic_spices_including_black_cumin_green_cardamom_and_cinnamom_Natural_Antimicrobials

3. https://www.researchgate.net/figure/275731494_tbl2_Table-3-MIC-of-Spices’-Ethanol-extracts

Citeşte mai multe despre:

4 comentarii

  1. SUPERRR -NELIPSITA DIN PREPARATELE CU MERE SI LAPTE

  2. E foarte eficienta pt colesterol si diabet

  3. Unde se gaseste scortisoara Ceylon ?

  4. Bun articolul, dar spuneti care scortisoara.
    Exista in comert mai mult facaturi.
    Ce a buna este Ceylon!
    Atentie Mare!

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.