În localitatea maramureşeană Săcel de pe Valea Izei, judeţul Maramureş, se găseşte singurul centru de ceramică din ţară în care încă se mai confecţionează obiecte de ceramică nesmălțuită roşie.

Aceleaşi tehnici străvechi

În Săcel, într-o gospodărie ţărănească din Maramureş, se găseşte un atelier rudimentar în care se confecţionează  doar obiecte de ceramică roşie nesmălțuită, lustruită, nu şi ceramică neagră lustruită.

Ceramica de Săcel ocupă un loc unic în ansamblul centrelor producătoare de ceramică din ţară nu doar prin faptul că este „arsă la roşu”, cât prin tehnicile de decorare – prin lustruire şi prin pictare.

Este arsă din lutul roşu, de o foarte bună calitate, extras de la o adâncime de zece metri, dintr-un loc numit Drovădeanu, folosindu-se o combinaţie de lut gras şi lut roşu. Pasta obţinută devine impermeabilă în urma tratamentelor ulterioare – arderea şi lustruirea.

Ceea ce este, de asemenea impresionant ţine de forma vaselor, elementele decorative, precum şi tehnicile de lucru specifice acestora, ce ţin să amintească de ceramica dacică.

Cuptorul în care ceramica de Săcel arde este de provenienţă dacică, datând din anii 1.700, locul fiind, în trecut, un adevărat cartier de olari ai dacilor liberi de pe aceste meleaguri.

Vasele, similare ceramicii dacice

Important de menționant este faptul că toate produsele de aici, arse într-un cuptor de tip roman, vechi de circa 300 de ani, este ultimul din Maramureşul istoric, au, mai întâi de toate, un rol funcţional (prepararea hranei, transportul mâncării la câmp, păstrarea apei, etc.), doar turiştii ajunşi aici achiziţionând ceramica pictată ca obiect de decor.

Ulcioare, oale pentru lapte, ulcele pentru moşi, strecurători, tigăiţe cu trei picioare, oale la găluşte, blide, fideaua – toate sunt vase lucrate la roată, ornate simplu, lustruite cu o piatră, lăsate o vreme la uscat, ţinute apoi în lăzi până când se adună mai multe bucăţi, ca în sfârşit să fie arse în cuptor fără a fi smălţuite.

Tradiţia, ţinută vie de o singură familie

Un astfel de tip de ceramică se realiza în mai multe centre de pe Valea Izei, pană pe la jumătatea secolului al XX-lea, Săcelul având nu mai puțin de nouă olari. În prezent, o singură familie mai menţine în viaţă această tradiţie.

Anevoioasă şi costisitoare, producerea vaselor de lut a fost abandonată în timp, însă reluată după câţiva ani, la insistenţele specialiştilor etnografi, fiind totodată stimulate de interesul vizitatorilor pentru obiectele tradiţionale, unice prin tehnicile folosite.

Cu toate acestea, producerea acestui tip de ceramică este oarecum limitată de posibilităţile singurului  olar de a o trece prin toate etapele, precum şi de găsirea, la o adâncime tot mai mare, a lutului roşu, de calitate superioară, care să asigure închiderea porilor fără smălțuire.

În prezent, vasele de Săcel ajung fie în atenţia colecționarilor şi iubitorilor de artă, însă continuă să fie folosite în gastronomie (şi nu numai) de oamenii locului, datorită rolului lor funcţional, rezistenţei  (şi la căldură) şi chiar ale valenţelor terapeutice nebănuite.

Căi de acces

Săcel este un sat în judeţul Maramureş, Transilvania (ultima localitate de pe Valea Izei în amonte).