Mănăstirea Cernica – o oază de sfințenie între cer și pământ

Situată pe ostroavele lacului Cernica, într-un cadru natural absolut desfătător pentru ochi și pentru inimă, Mănăstirea Cernica se numără printre cele mai frumoase sfinte lăcașuri din țară.

Face parte din Lista Monumentelor Istorice din România și este unul din cele mai căutate destinații de week-end pentru turiștii iubitori de Biserică și natură.

Mănăstirea Cernica este o mănăstire de călugări aflată la 12 km de București, în orașul Pantelimon din județul Ilfov.

Mănăstirea Cernica – descriere

Mănăstirea Cernica a fost construită în anul 1608, pe vremea domniei lui Radu Șerban. Este o ctitorie a marelui vornicul Cernica Izvoranul (cunoscut sub numele de „Știrbei”).

Aici au viețuit bărbați cu o înaltă trăire duhovnicească, precum Sfântul Ierarh Calinic (de la Cernica), Sfântul Cuvios Gheorghe (de la Cernica) și Sfântul Irodion (de la Lainici).

Sfântul Gheorghe, ucenicul Sfântului Paisie Velicikovki de la Neamț, este cel care a readus la viață Mănăstirea Cernica în anul 1842, pustiită în 1740 din cauza epidemiei de ciumă. Acest loc cunoaște o înflorire duhovnicească extraordinară în timpul păstoririi sale.

Cuviosul Gheorghe aduce regulile de viețuire monahală luate din Muntele Athos, bazate pe rugăciune și muncă.

Astăzi Mănăstirea Cernica se prezintă ca un adevărat complex monahal, care se desfășoară pe mai multe insule ale lacului Cernica.

Starețul Gheorghe a ridicat Biserica „Sfântul Lazăr”, ca simbol al reînvierii mănăstirii (aflată în cimitir), iar mai târziu, Sfântul Ierarh Calinic ridică Biserica „Sfântul Gheorghe”, pe celălalt ostrov al lacului, împreună cu zidurile mănăstirii, chiliile și clădirea stăreției. Biserica Sfântul Gheroghe se află pe prima insulă a complexului.

Sfântul Ierarh Calinic înființează aici și o bibliotecă și o școală de pictură.

Din ansamblul Mănăstirii Cernica mai face parte Biserica Mare, cu hramul Sfântul Nicolae (zidită de Starețul Timotei după cutremurul din 1802 pe insula din spatele cimitirului) și trei paraclise – Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului”, Paraclisul „Intrarea în Biserică” (aflat în casa starețului Gheorghe) și Paraclisul „Sfântul Ioan Apostolul”.

În timpul păstoririi Sfântului Gheorghe, complexul monahal era așezat ca o cetate, în care nu se permitea accesul mirenilor. Călugării viețuiau în liniște, netulburați de vizitatorii din lume. Mirenii puteau merge la Biserica Sfântului Nicolae pentru slujbe.

Astăzi se mai poate vedea casa în care a viețuit Starețul Gheorghe, precum și casa Sfântului Ierarh Calinic, casa poetului Tudor Arghezi (care a locuit aici între anii 1898-1910) și a marelui duhovnic Ilarion Argatul.

Tot aici se află un muzeu și cimitirul mănăstirii, unde odihnesc numeroase personalități din domeniul cultural și politic: scriitorul Gala Galaction, istoricul Ioan Lupaș, călugărul istoric și poet Naum Râmniceanu, pictorul Ion Tuculescu, Mitropolitul primat Nifon, poetul Tudor Minulescu, Mitropolitul Basarabiei Gurie Grosu, publicistul Pan Halippa, Părintele Dumitru Stăniloae, scriitorul legionar Ioan Ianolide și actrița Stela Popescu.

Moaștele Sfântului Calinic și ale Sfântului Gheorghe de la Cernica se află în Biserica mare a Mănăstirii.

_____________________________________

Mănăstirea Cernica – localizare, hartă

Mănăstirea Cernica se află la 13,5 km de București. Se poate ajunge din comuna Pantelimon, spre DJ 301, la 4 km. Pentru cei care nu au mașină personală, se poate lua un tramvai (cu nr. 15, 27, 30) sau un autobuz (cu nr. 104, 123, 124, 312, 385), de la capătul tramvaiului 14 din București. 

Adresă: Strada Mănăstirii, comuna Cernica
Cod 077035
Telefon: 021 351 1737
Posibilități de cazare: 40 de locuri.

Mănăstirea Cernica program 

LUNI – VINERI:

07:00 – Acatistul Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica

08:00 – Ceasurile și Sfânta Liturghie

16:00 – Vecernia și Pavecernița

19:00 – Miezonoptica, Utrenia Ceasul 1

Lunea, miercurea și vinerea se săvârșește și slujba Sfântului Maslu, la ora 10:00. 

___________________

SÂMBĂTĂ:

07:00 – Acatistul Buneivestiri 

08:00 – Ceasurile și Sfânta Liturghie

10:00 – Slujbă pentru cei adormiți (parastas)

19:00 – Miezonoptica, Utrenia Ceasul 1

___________________

DUMINICĂ: 

08:00 – Acatistul Domnului Iisus Hristos

09:00 – Ceasurile și Sfânta Liturghie

16:00 – Vecernia, Paraclisul Maicii Domnului și Pavecernița

19:00 – Miezonoptica, Utrenia, Ceasul 1 

La praznice și sărbători mari, la ora 08:00 se citește Acatistul praznicului sau al sfântului respectiv, iar la ora 09:00 se săvârșește Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. 

____________________________________

 

Surse:

1. Turism Religios, Manastirea Cernica: http://turismreligios.ro/manastiri/manastirea-cernica/

2. Creștin Ortodox, Manastirea Cernica: https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-cernica-67798.html

3. Oferte Paște în România: Manastirea Cernica Bucuresti: http://www.ofertepasteinromania.ro/manastirea-cernica-bucuresti/

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.