Ceaiul de mușețel – cum să-l folosești în balonări, gastrite, enterite, dureri menstruale

Pe cât de banală, pe atât de folositoare este această plantă. Mușețelul sau „romanița” are numeroase utilizări în medicina tradițională și modernă.

Mușețelul (Matricaria chamomilla) este considerată o „stea” între plantele medicinale. Are multiple întrebuințări terapeutice și se bucură de o apreciere însemnată în întreaga lume.

Ceaiul de musetel – cum sa il folosesti in balonari, gastrite, enterite, dureri menstruale

Ceaiul de musetel – cum sa il folosesti in balonari, gastrite, enterite, dureri menstruale: Freepik.com

Proprietățile mușețelului

Oamenii îl folosesc în afecțiuni gastrointestinale, respiratorii, nervoase, hepatice și infecții.

Florile sale conțin antioxidanți puternici și peste 120 de compuși relevanți din punct de vedere farmacologic.

Au proprietăți antiseptice, antibacteriene, antifungice, antiparazitare, insecticide, antidiabetice, antiinflamatoare, anticancerigene, antiinflamatoare, antispastice, carminative, antipiretice, antidepresive, anxiolitice, sedative și analgezice.

Mușețelul crește în toată țara, putând fi recoltat din diferite zone, de la șes și până la munte.

Ar fi păcat să ratați sezonul lui. Florile se culeg începând cu luna mai și până la jumătate lui iunie. Recoltarea se face pe timp uscat și însorit, după ce s-a ridicat roua.

În ce afecțiuni ajută ceaiul de mușețel

Din florile de mușețel se pot obține ceaiuri folositoare în diferite afecțiuni și simptome.

Administrarea internă este recomandată în gastrită, enterocolită, diaree, colici, boli de ficat, răceală, febră, dureri menstruale, infecții renale, astm bronșic, insomnie, anxietate.

Extern, ceaiul de mușețel poate fi folosit în eczeme zemuinde, ten înroșit, iritații ale pielii și căderea părului. În aceste cazuri se fac băi, spălături, clisme, gargară, spălături vaginale sau se pun comprese.

Farmaciștii români Dumitru Răducanu și Ștefan Mocanu oferă câteva rețete de ceai de mușețel cu întrebuințări distincte.

Ceai de mușețel pentru balonare, colici, gaze

Ingrediente

  • 2 linguri de mușețel
  • 2 linguri de fenicul
  • 4 linguri de rădăcină de nalbă
  • 4 linguri de rădăcină de lemn-dulce
  • 4 linguri de frunze de mentă

Mod de preparare

Se amestecă toate plantele și se păstrează într-un borcan de sticlă. Puneți o etichetă pe el să știți ce formulă de ceai aveți în el și la ce poate fi întrebuințat.

Pentru prepararea ceaiului se folosesc 2 linguri de amestec de plante și 400 ml de apă clocotită. Se lasă 5 minute la infuzat, apoi se strecoară. Se consumă treptat pe parcursul zilei, câte 50 ml odată.

Ajută la reducerea balonării stomacale și a disconfortului asociat.

Ceaiul de mușețel, anason și fenicul poate fi dat copiilor care suferă de colici sau gaze. Se va consulta în acest sens sfatul unui specialist în plante sau pediatru.

Ceai de mușețel pentru gastrită și enterită

Ingrediente

  • mușețel
  • coada-șoricelului
  • pelin
  • mentă
  • salvie

Mod de preparare

Amestecați toate plantele într-un borcan. Puneți 2 linguri de amestec la infuzat într-o cană cu apă clocotită. După un sfert de oră, infuzia se strecoară.

Cantitatea de ceai se împarte în 2 rații egale, care se vor administra pe parcursul zilei. Ajută la calmarea simptomelor provocate de gastrită sau enterită.

Ceai de mușețel pentru dismenoree

Ingrediente

  • 40 g de mușețel
  • 30 g de frunze de mentă
  • 30 g de rădăcină de valeriană

Mod de preparare

Amestecați plantele din lista de ingrediente și păstrați-le într-un borcan, pentru a le folosi la nevoie.

Se folosește 1 lingură de amestec la 1 ceașcă de apă clocotită. Se infuzează până la răcire, apoi se strecoară.

Se consumă câte 2-3 ceaiuri pe zi. Această formulă de plante ajută la reducerea crampelor și durerilor de ciclu la femeile cu menstruații dificile.

Ceai de mușețel pentru gargară, băi de ochi

Se pun 3 linguri de flori de mușețel la infuzat în 200 ml de apă clocotită. Se lasă 20 de minute, apoi se filtrează. Se adaugă și 4 g de acid boric.

Ceaiul de mușețel poate fi utilizat și sub formă de inhalații pentru răceli, ten ridat, înroșit sau uscat.

Pentru afecțiunile pielii se recomandă un ceai mai concentrat, obținut din 2 lingurițe de flori la 200 ml de apă clocotită.

Articole similare

Pe site-ul nostru puteți găsi și alte articole despre mușețel și beneficiile acestuia: 

Ceai de mușețel și lavandă – rețetă pentru un somn netulburat
Mușețelul scade zahărul și colesterolul din sânge – o plantă binefăcătoare pentru diabetici
Leacuri cu mușețel pentru afecțiuni gastrice, bucale, vasculare, ginecologice
Cura cu mușețel și lămâie împotriva obezității – rețeta lui Valeriu Popa 

Surse articol:

1. Dumitru Răducanu, Ștefan Mocanu, Mușețelul, Plantele Medicinale, Tezaur Natural în Terapeutică, Editura Militară, București, 1986, pp. 109-111
2. Singh O, Khanam Z, Misra N, Srivastava MK. Chamomile (Matricaria chamomilla L.): An overview. Pharmacogn Rev. 2011 Jan;5(9):82-95. doi: 10.4103/0973-7847.79103. PMID: 22096322; PMCID: PMC3210003.
3. El Mihyaoui A, Esteves da Silva JCG, Charfi S, Candela Castillo ME, Lamarti A, Arnao MB. Chamomile (Matricaria chamomilla): A Review of Ethnomedicinal Use, Phytochemistry and Pharmacological Uses. Life (Basel). 2022 Mar 25;12(4):479. doi: 10.3390/life12040479. PMID: 35454969; PMCID: PMC9032859.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.