Vrei să iei anticoncepționale? Gândește-te de 2 ori înainte!

Orice medicament este însoțit de o serie de efecte adverse pe care este bine să le cunoaștem. La rândul lor, anticoncepționalele orale au efecte secundare pe care orice femeie trebuie să le ia în considerare înainte de a decide să le folosească.

Aceste pastile conțin hormoni sintetici – estrogen și progesteron. Prin faptul că împiedică ovulația, previn apariția unei sarcinii.

Efecte secundare anticonceptionale: Jcomp – www.freepik.com

Sunt prescrise și în scop „medical”, ca de pildă pentru controlul sindromului premenstrual și a endometriozei, atenuarea acneei și a menstruațiilor dureroase sau neregulate.

9 efecte secundare ale anticoncepționalelor

Dacă intenționezi să iei anticoncepționale orale sau ești deja consumatoare, îți sugerăm să te documentezi cât mai bine cu privire la efectul acestor pastile asupra corpului tău.

Citește și: ESTROGENUL poate crește riscul de CANCER – când și de ce

Iată care sunt cele mai comune efecte secundare ale pilulelor contraceptive:

1. Sângerări mici între menstruații

2. Sensibilitate crescută a sânilor

3. Dureri de cap și migrene

4. Greață

5. Creștere în greutate

6. Dereglări menstruale

7. Tulburări de dispoziție

8. Secreții vaginale

9. Modificări la nivel ocular

Unul din efectele secundare cele mai neplăcute ale anticoncepționalelor este luarea în greutate. Potrivit studiilor clinice, aceste pastile provoacă fluctuații ale greutății corporale și retenție de apă, mai cu seamă la nivelul sânilor și a șoldurilor.

Există de asemenea anticoncepționale care reduc masa slabă a corpului.

Un alt inconvenient al utilizării contraceptivelor orale este modificarea stării de spirit. Unele femei mărturisesc că în urma acestor pilule au devenit furioase, nervoase sau chiar depresive.

Deși nu pare un lucru serios, alterarea stării emoționale trebuie comunicată medicului.

Anticoncepționalele afectează o regiune importantă a creierului

Un studiu recent a mai arătat un aspect important, și anume că femeile care iau pilulele contraceptive au un volum mai mic al hipotalamusului.

Această regiune mică din centrul creierului menține homeostaza corpului, adică echilibrul și sănătatea corpului.

Hipotalamusul funcționează ca un element de conexiune între sistemul endocrin și sistemul nervos. Este implicat în numeroase funcții vitale din organism, precum:

– temperatura corpului
– apetitul și controlul greutății
– senzația de sete
– emoțiile
– ciclurile de somn
– nașterea
– tensiunea arterială
– ritmul cardiac
– producerea de sucuri digestive
– echilibrarea lichidelor din corp

Modificările hormonale produse de anticoncepționale afectează inclusiv ochii. Mai precis, aceste pastile îngroașă corneea, crescând astfel riscul de boli oculare.

Îndeosebi femeile care poartă lentile de contact pot experimenta tulburări de vedere în urma consumului de anticoncepționale.

Iată ce riști dacă iei anticoncepționale

Dacă efectele secundare de mai sus nu îți par foarte periculoase, află că anticoncepționalele cresc riscul unor boli sau evenimente severe, precum:

– cheaguri de sânge

– tromboza venoasă

– cheaguri în plămâni

– atac de cord

– accident vascular cerebral

– hipertensiune arterială

– tumori hepatice benigne

– unele tipuri de cancere

Citește și: Anticonceptionale orale – efecte adverse

Contraindicații importante la anticoncepționale

NU luați aceste pastile dacă:

– sunteți gravidă
– aveți peste 35 de ani și fumați sau ați fumat în trecut
– suferiți de obezitate
– luați alte medicamente
– suferiți de tromboză
– ați suferit un accident vascular cerebral
– aveți probleme cardiace
– aveți rude cu un istoric de cheaguri de sânge înainte de vârsta de 45 de ani
– suferiți de migrene severe
– aveți un istoric personal de cancer la sân sau o boală a ficatului ori a vezicii biliare
– suferiți de diabet de cel puțin 20 de ani

Pe termen lung, anticoncepționalele măresc riscul de probleme cardiovasculare cu potențial fatal, cancer ovarian, cancer cervical, cancer mamar, cancer endometrial sau cancer la ficat.

Surse:

1. Lori Smith, Debra Rose Wilson, 10 most common birth control pill side effects, Medical News Today: https://www.medicalnewstoday.com/articles/290196.php

2. Lisa Templeton, Isabel Godfrey, A key area of the brain is smaller in women on the pill, Medical News Today: https://www.medicalnewstoday.com/articles/327249.php#1

3. Jon Johnson, Daniel Murrell, What does the hypothalamus do? Medical News Today: https://www.medicalnewstoday.com/articles/312628.php

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.