Pulbere de MĂCEȘE cu MIERE – un TONIC fabulos pentru cei bolnăvicioși

Măceșele sunt o minune a naturii, fiind considerate de nutriționiști un aliment funcțional. Utilizările acestei plante datează de pe vremea medicului grec Hipocrate. A devenit foarte populară în timpul celui de-al doilea război mondial.

Aflându-se în imposibilitatea de a importa fructe citrice, guvernul Britanic a decis să se recolteze cantități mari de fructe de măceșe și să le folosească sub formă de sirop pentru prevenirea scorbutului (deficit sever de vitamina C).

Pulbere de Măceșe cu Miere

Pulbere de Măceșe cu Miere

Chiar și astăzi, aceste fructe de toamnă sunt considerate cele mai bune surse de vitamina C naturală, cu o capacitate maximă de absorbție în corp.

Beneficiile consumului de măceșe se datorează conținutului de antioxidanți și a unor compuși bioactivi: polifenoli, licopen, luteină, zeaxantină și alți carotenoizi, taninuri, pectine, acizi organici, aminoacizi, uleiuri esențiale, tocoferoli, fosfor, potasiu, calciu, magneziu, fier, mangan și zinc, precum și vitamine din grupul B.

Acești compuși reduc riscul de cancer, boli de inimă și diferite boli inflamatorii (precum artrită), întăresc imunitatea și reduc durerile și alergiile.

Studiile in vivo și in vitro au arătat că măceșele au proprietăți antiinflamatoare, antioxidante, imunomodulatoare, antiobezitate, antidiabetice și anticancerigene.

Pudră de măceșe cu miere

Ceaiul nu este cea mai bună formă de administrare a măceșelor, deoarece prin fierbere se pierde aproape toată cantitatea de vitamina C.

La magazinele naturiste se poate găsi pulbere de măceșe, obținută din fructele uscate și măcinate (fără sâmburi). Aceasta este mult mai eficientă decât ceaiul.

Se pot lua câte 1-2 lingurițe de pudră pe zi, amestecate cu o cantitate egală de miere de albine, sau se pot adăuga în bolul cu cereale, în iaurt sau smoothie-uri proaspete.

Acest remediu poate ajuta la întărirea imunității, prevenirea gripei, răcelii, infecțiilor, reducerea durerilor articulare și reumatice și ameliorarea mai multor boli care se înrăutățesc în sezonul rece.

Surse articol:
1. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1073704/?page=1
2. http://functionalfoodscenter.net/files/98822731.pdf

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.