Scăderea COLESTEROLULUI cu OȚET de MERE (studii și recomandări)
O doză zilnică de oțet de mere, adăugat într-un pahar cu apă, este considerată o metodă eficientă de a reduce nivelul colesterolului din sânge în mod natural.
Oțetul de mere este unul din acele licori miraculoase folosite încă din epoca antică pentru întărirea sănătății și tratarea bolilor. Cu câteva mii de ani în urmă, Hippocrate, părintele medicinei grecești folosea oțetul de mere ca un medicament pentru ulcer, răni și alte afecțiuni populare.
Medicamentele sintetice pentru scăderea colesterolului (precum statinele) prescrise de medicina alopată au foarte multe efecte secundare. Drept urmare, tot mai mulți bolnavi caută un leac natural pentru a menține nivelul colesterolului sub control.
♣ Studii
Deși nu au fost făcute încă studii clinice care să demonstreze efectul hipocolesterolemiant al oțetului de mere asupra oamenilor, rezultatele unor cercetări realizate pe șobolani de laborator sunt destul de promițătoare în acest sens.
Acest studiu a fost realizat la Institutul Central de Cercetare Mizkan Group Corporation, Handa Aichi, din Japonia. Șobolanii supuși unei diete îmbogățite cu oțet de mere au prezentat o reducere notabilă a lipoproteinelor de densitate scăzută (colesterolul „rău”), și o creștere a colesterolului “bun”. Studiul a arătat de asemenea o reducere semnificativă a trigliceridelor.
Un alt studiu pe rozătoare, realizat de cercetătorii din Turcia a demonstrat că oțetul de mere (indiferent de metoda prin care a fost produs) scade colesterolul și trigliceridele mărite – asociate cu riscul de atac de cord, și exercită totodată un efect protector împotriva bolilor arteriale.
Rezultatele unui alt studiu efectuat de cercetătorii iranieni sugerează că oțetul de mere ajută inclusiv la prevenirea complicațiilor diabetului la șobolanii cu diabet și la cei sănătoși, prin faptul că îmbunătățește profilul lipidic seric.
→ Doză și mod de administrare
Deși oțetul de mere nu este un medicament avizat, medicii nu trebuie să ignore efectele acestui remediu asupra nivelurilor lipidelor și zahărului din sânge. Foarte mulți utilizatori susțin eficiența acestei terapii. Rezultatele se văd în câteva luni.
Surse articol:
http://www.peoplespharmacy.com/2015/04/27/lowering-cholesterol-with-vinegar/
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16611381#
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21561165
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19630216