Cele mai bune plante și alimente pentru deparazitarea corpului

Infecțiile parazitare sunt tot mai des aduse în atenție de medicii holiști. Aceștia le consideră una din cauzele nebănuite ale unui spectru larg de boli.

Onco-nutriționistul Marius Văduva susține că a depistat inclusiv cancere provocate de paraziți.

Cele mai bune plante și alimente pentru deparazitarea corpului

Cele mai bune plante și alimente pentru deparazitarea corpului: Macrovector

Paraziții afectează absorbția nutrienților cauzând deficite nutriționale, deprecierea imunității și creșterea sensibilității la infecții.

Orice persoană ar trebui să facă o deparazitare a corpului, măcar odată pe an. Nu trebuie să luăm medicamente sintetice, ci să ne modificăm dieta și să consumăm anumite plante medicinale.

Paraziții intestinali – simptome

Potrivit studiilor, 80% din populație are viermi sau paraziți intestinali, însă aceștia sunt asimptomatici. Uneori nici nu ies în analize, de aceea este bine să facem deparazitări periodice.

Paraziții pot cauza următoarele simptome:

  • dureri abdominale
  • greață
  • diaree
  • gust amar în gură
  • oboseală, amețeală, anemie
  • fluctuații ale greutății corporale
  • apetit excesiv pentru dulciuri sau mâncare fast-food
  • mâncărimi și iritații ale pielii
  • erupții, eczeme
  • predispoziție la alergii
  • oboseală după masă
  • probleme cu somnul
  • tulburări de dispoziție

Plante care ajută la deparazitarea corpului

Farmacistul naturopat Adrian Ienin spune că cele mai prielnice perioade din an pentru a face o deparazitare a corpului sunt primăvara și toamna.

Există multe plante aromatice și medicinale cu efect anti-parazitar. Cele mai eficiente sunt:

  • anasonul
  • berberina
  • cimbrișorul
  • cuișoarele și uleiul esențial de cuișoare
  • curcumina (din turmeric)
  • extractul de semințe de grepfrut
  • goldenseal
  • menta creață
  • nucul negru
  • pelinul
  • pelinița
  • probioticele
  • propolisul
  • semințele de dovleac
  • semințele de papaya
  • strugurele de Oregon
  • uleiul esențial de oregano
  • usturoiul

Dieta în timpul unei deparazitări

Pe durata unei cure de deparazitare este important să evităm alimentele și ingredientele care duc la creșterea sau înmulțirea parziților.

Puțini știu că zahărul și cerealele și produsele derivate din acestea hrănesc practic paraziții. Așadar, dacă vreți să vă curățați corpul de paraziți, eliminați o perioadă dulciurile, făinoasele și toate produsele procesate.

Încercați să urmați o dietă fără cereale și fără zahăr. Zahărul creează aciditate în corp și un mediu prelnic creșterii bacteriilor. Din categoria produse dulci fac parte și fructele.

Produsele lactate sunt și ele contraindicate deoarece generează formarea de mucus, făcând intestinul un mediu propice dezvoltării paraziților.

Carnea trebuie de asemenea exclusă pe durata unei deparazitări din cauză că se digeră greu. Ea oate crea stări de putrefacție, devenind astfel o sursă de hrană pentru paraziții intestinali. Alte produse contraindicate sunt cafeaua și băuturile alcoolice

Consumați în schimb mai multe alimente bogate în antioxidanți și fibre. Dieta trebuie să fie cât mai nutritivă, pentru a susține organismul în timpul detoxifierii. Evitați însă alimentele crude și produsele din carne care nu au fost gătite bine.

Pentru creșterea apărării naturale a corpului la paraziți ar trebui să creștem aportul de vitamina A, seleniu, zinc și probiotice. Acestea se pot lua din dietă sau din suplimente.

Apa pe care o beți trebuie să fie pură și filtrată. Nu mâncați produse de tip fast-food sau vândute la chișcurile din stradă.

Precauții și atenționări

Dacă luați anumite medicamente, cereți sfatul medicului sau farmacistului înainte de a începe o cură cu plante sau suplimente. Acestea pot interacționa cu tratamentul pe care îl urmați.

Deparazitarea, la fel ca și detoxifierea corpului pot cauza unele reacții adverse, precum:

  • simptome de răceală și gripă
  • greață
  • vărsături
  • diaree
  • crampe stomacale
  • dureri de cap

Deparazitarea corpului nu este recomandată persoanelor cu anemie sau boli autoimune, nici femeile însărcinate.

Nu începeți o cură de deparazitare dacă suferiți de constipație. Este foarte important ca tranzitul intestinal să funcționeze bine pentru ca evacuarea paraziților să se facă optim.

Articole similare

Pe site-ul nostru puteți găsi și alte articole utile pe această temă:

Cuișoarele – un antidot puternic al infecțiilor intestinale (cu bacterii, fungi sau paraziți)
Cura cu pelin contra paraziților intestinali
Ceaiul de nuc scoate grăsimea și zahărul din sânge, paraziții intestinali, infecțiile, acneea și coșurile

Surse articol:

1. Minunea Naturii, Cum să facem o deparazitare corectă ca să ajungem la o imunitate crescută: https://minuneanaturii.ro/blog/cum-sa-facem-o-deparazitare-corecta-ca-sa-ajungem-la-o-imunitate-crescuta
2. Dr. osh Axe, Parasite cleanse and diet: https://draxe.com/health/parasite-cleanse/
3. Cathy Wong, Emily Dashiell, What is a parasite cleanse? Very Well Health: https://www.verywellhealth.com/natural-remedies-for-intestinal-parasites-88232

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.