Bicarbonatul calmează stomacul dar afectează inima
Bicarbonatul poate liniști stomacul, însă afectează inima. Acesta este titlul și concluzia unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din California și publicat în „Journal of Medical Toxicology”.
Este foarte important să citiți aceste informații, să le rețineți și să le distribuiți și cunoscuților. Bicarbonatul este folosit la foarte multe lucruri, de la curățarea și dezinfectarea casei, până la calmarea unui stomac deranjat.
Foarte multă lume consumă bicarbonat cu apă pentru a scăpa de arsuri stomacale. Cât de des poți apela la acest remediu? Cât de sigur este el? Te poate afecta în vreun fel?
Pentru a răspunde la aceste întrebări, trebuie să vedem ce au descoperit oamenii de știință americani.
Cuprins
Efectele secundare ale excesului de bicarbonat
Aceștia prezintă cazul unui bărbat de 50 de ani cu diabet zaharat, hipertensiune și gastrinom (sindromul Zollinger-Ellison), care a ajuns la urgență din cauza vărsăturilor și a diareii de care suferea de o săptămână.
Pacientul nu mai mânca bine de câteva zile și se simțea slăbit, letargic. În timpul primului control medical, a avut un episod brusc de tahicardie ventriculară.
Analizele la sânge au arătat că acest bărbat avea:
– un nivel scăzut de potasiu în sânge (hipopotasemie)
– un nivel scăzut de sodiu în sânge (hiponatremie)
– un nivel scăzut de clor în sânge (hipocloremie)
– un nivel crescut de bicarbonat în sânge
Investigațiile ulterioare au dezvăluit că pacientul suferea de arsuri stomacale și deranjamente gastrice persistente în ultimii 7 ani, în urma eliminării gastrinomului.
Nu respecta tratamentul medicamentos prescris de medic pentru hipertensiune, diabet și hiperaciditate gastrică. În schimb, folosea bicarbonatul de sodiu ca agent antiacid, pentru reducerea acidității excesive a stomacului.
De ani buni, obișnuia să adauge câte 1 linguriță de bicarbonat de sodiu în băuturile sale, la nevoie, în fiecare zi.
Când este bicarbonatul de sodiu periculos?
În literatura științifică apar câteva cazuri de toxicitate cauzate de consumul excesiv de bicarbonat de sodiu. Oamenii îl foloseau pentru reducerea acidității gastrice.
Mulți au auzit că bicarbonatul de sodiu alimentar poate fi folosit în locul bicarbonatului de sodiu pur pentru controlul acidozei metabolice. Au raportate cazuri de morbiditate atunci când a fost utilizat în acest scop.
Citește și: Utilizarea bicarbonatului de odiu pentru reducerea acidității stomacului are riscuri și contraindicații
În mod surprinzător, există și un caz de toxicitate sistemică apărută în urma aplicării externe a bicarbonatului de sodiu alimentar pentru reducerea iritațiilor de scutec la copii.
Bicarbonatul de sodiu alimentar nu este pur. El conține un agent acidifiant (care ajută la creșterea aluaturilor sau compozițiilor) și un agent de uscare (ex. amidon).
O linguriță de bicarbonat de sodiu alimentar conține de zeci de ori mai mult sodiu și bicarbonat decât tabletele orale cu bicarbonat pur.
Bicarbonatul de sodiu în doze mari
Consumul excesiv de bicarbonat, sau supradozarea poate duce la alcaloză metabolică (creșterea bicarbonatului seric).
O consecință mult mai severă este însă hipokalemia, care înseamnă scăderea nivelului de potasiu din sânge. Hipopotasemia poate agrava alcaloza metabolică.
Consumul de bicarbonat în doze mari poate perturba de asemenea nivelul de electroliți. La rândul ei, această perturbare înrăutățește alcaloza metabolică.
Alcaloza duce la scăderea nivelului de calciu ionizat, iar hipocalcemia poate provoca tetanie sau dereglarea ritmului cardiac.
Creșterea nivelului de sodiu în sânge (hipernatremie) din cauza conținutului mare de sodiu din bicarbonat poate da stări de iritabilitate, agitație, letargie sau convulsii.
Alcaloza metabolică severă poate avea consecințe și la nivel:
• respirator (apnee la copii)
• cardiac (scăderea capacității de contractare a mușchiului cardiac, aritmii ventriculare, tahicardie)
• neurologic (parestezie, spasme musculare, răsucirea involuntară a unui mușchi sau a unui grup de mușchi, tetanie, mioclonus, apărute probabil din cauza scăderii nivelului de calciu)
Abuzul de bicarbonat de sodiu (pentru reducerea acidității stomacale) de către pacienții alcoolici a dus la hipertensiune arterială, rabdomioliză (distrugerea celulelor mușchilor striați), insuficență renală cu dializă.
Femeile gravide și persoanele care iau diuretice nu trebuie să consume bicarbonat de sodiu!
Avertizări privind consumul de bicarbonat de sodiu
Iată care sunt instrucțiunile pentru utilizarea orală a unui brand de bicarbonat de sodiu din SUA:
√ adăugați ½ linguriță de bicarbonat de sodiu într-o jumătate de pahar cu apă, la fiecare 2 ore, sau potrivit recomandărilor medicului
√ dizolvați bicarbonatul complet în apă înainte de a consuma lichidul
√ măsurați exact o jumătate de linguriță
√ nu luați mai mult de 7 jumătăți de lingurițe de bicarbonat în 24 de ore dacă aveți peste 60 de ani
√ nu folosiți bicarbonatul mai mult de 2 săptămâni la rând
√ cereți sfatul medicului dacă urmați o dietă cu restricții la sare sau dacă urmați orice fel de tratament medicamentos
√ bicarbonatul de sodiu nu trebuie administrat copiilor mai mici de 5 ani, deoarece poate provoca probleme respiratorii și convulsii
√ nu luați bicarbonatul de sodiu pe stomacul plin, adică imediat după ce ați mâncat sau băut, deoarece pot să apară rupturi gastrice letale
Pacientul descris la începutul articolului și-a revenit după ce a fost pus în perfuzii. La externare, a fost sfătuit să nu mai folosească bicarbonatul de sodiu pentru reducerea acidității stomacale, ci să reînceapă tratamentul cu inhibitorii pompei de protoni.
Citește și: Abuzul de bicarbonat de sodiu produce efecte secundare grave
Sursă: Suad A. Al-Abri and Kent R. Olson, Baking Soda Can Settle the Stomach but Upset the Heart: Case Files of the Medical Toxicology Fellowship at the University of California, San Francisco, Journal of Medical Toxicology. 2013 Sep; 9(3): 255–258. Published online 2013 Apr 17. doi: 10.1007/s13181-013-0300-4. PMCID: PMC3770998. PMID: 23591957: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3770998/