CIOCOLATA NEAGRĂ ajută la îmbunătățirea VEDERII

Beneficiile consumului de ciocolată neagră sunt tot mai numeroase și mai bine documentate. Studiile realizate în ultimele decenii aduc informații surprinzătoare cu privire la potențialul terapeutic al acestui aliment.

Semințele plantei de cacao au fost descoperite și întrebuințate pentru prima dată de civilizația mayașă undeva prin anul 2.000 î.Hr. Mayașii prăjeau aceste semințe, le măcinau și le foloseau la prepararea unei băuturi (cacao caldă) pe care o serveau regilor.

Ciocolata neagra imbunatateste vederea

Ciocolata neagră protejează inima

O recenzie pe mai multe studii în care au fost implicate peste 500.000 de persoane a arătat că participanții care au mâncat regulat ciocolată neagră (2-3 porții de câte 30 g de pe săptămână) aveau șanse mai mici de a dezvolta diabet, boli de inimă sau accidente vasculare.

Un studiu efectuat pe circa 2.000 de persoane a demonstrat de asemenea că ciocolata neagră (de 2 ori pe săptămână) reduce cantitatea de placă ateromatoasă.

Multe alte studii susțin beneficiile ciocolatei negre asupra sistemului cardiovascular. De curând, cercetătorii au descoperit un nou beneficiu: îmbunătățirea vederii.

Citește și CIOCOLATA ar putea reduce riscul de boli CORONARIENE, accident VASCULAR CEREBRAL și DIABET

Ciocolata neagră îmbunătățește acuitatea vizuală

Efectele ciocolatei (neagră sau cu lapte) au fost testate pe trei tipuri de percepție vizuală: acuitatea vizuală, sensibilitate scăzută la contrast și sensibilitate crescută la contrast.

Rezultatele au arătat că ciocolata a îmbunătățit toate măsurătorile, la 2 ore după consumul a 47 g de ciocolată neagră (cu un conținut de minim 72% cacao). 

Ce este benefic pentru inimă ajută și creierul și ochii

Efectul de îmbunătățire a percepției vizuale al ciocolatei se datorează polifenolilor, aceeași antioxidanți care oferă protecție și sistemului cardiovascular.

Astfel, se poate spune că ceea ce este benefic pentru inimă este benefic și pentru creier. Polifenolii din cacao se numesc flavanoli. Aceștia produc un efect special asupra vaselor de sânge, ajutând la vindecarea daunelor, relaxarea mușchilor și îmbunătățirea fluxului sanguin.

Citește și CACAO – un puternic agent ANTIOXIDIANT, care protejează NEURONII și ajută la scăderea în GREUTATE

Studiile sugerează că flavanolii din cacao îmbunătățesc de asemenea metabolismul zahărului din sânge și scad riscul de diabet, precum și de boli cardiace și vasculare la persoanele diabetice.

Autorii acestui studiu nou sunt de părere că flavanolii cresc disponibilitatea oxigenului și a nutrienților pentru vasele de sânge din ochi și creier. Retina este în mod special foarte vascularizată și poate beneficia de cel mai mare efect pozitiv.

Cât de des putem mânca ciocolată neagră

Dat fiind mulțimea studiilor care demonstrează beneficiile ciocolatei negre, deducem că putem consuma acest aliment în mod regulat.

Cele mai bune rezultate au fost obținute pe sortimentele de ciocolată cu un conținut mare de cacao (50-90% de flavanoli). Ciocolata cu lapte are de regulă o concentrație mică de cacao (10%-50%). În schimb, conține mult zahăr și grăsimi.

 

Sursă: Monique Tello, „Can dark chocolate improve vision?” – articol publicat pe site-ul Harvard Medical School: https://www.health.harvard.edu/blog/can-dark-chocolate-improve-vision-2018050313767

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.