CIOCOLATA ar putea reduce riscul de boli CORONARIENE, accident VASCULAR CEREBRAL și DIABET

Oricâte vești proaste ne-ar da cercetătorii despre ciocolată, nu ne-a putea convinge să renunțăm la ea. Contrar așteptărilor, ciocolata este chiar benefică sănătății, iar consumul ei este susținut de oamenii de știință.

Cercetătorii chinezi au realizat o meta-analiză pe mai multe studii prospective pentru a determina legătura dintre consumul de ciocolată și riscul de boli de inimă coronariene, accident vascular cerebral și diabet.

Beneficiile ciocolatei

 

Studiile epidemiologice anterioare au examinat rolul ciocolatei în prevenirea bolilor cardio-metabolice, însă rezultatele au rămas inconsistente.

Au fost revizuite 14 studii pe prevenție primară, realizate pe 508,705 de persoane, pe o perioadă cuprinsă între 5 și 16 ani.

Rezultatele au arătat că dacă este consumată cu moderație, sub 6 porții pe săptămână, ciocolata poate avea un efect pozitiv în prevenirea tulburărilor cardio-metabolice. O porție înseamnă 30 g de ciocolată.

______________________________

În ceea ce privește diabetul, cel mai mare efect protectiv l-a avut consumul de 2 porții de ciocolată pe săptămână. Aceleași beneficii nu au mai fost obținute după ce consumul a fost crescut la 6 porții pe săptămână.

O analiză prospectivă efectuată de japonezi a arătat o legătură inversă între consumul de ciocolată pe termen lung și riscul de diabet._______

Potrivit unui studiu realizat pe 37,103 de bărbați suedezi timp de 10 ani, publicat în 2012 în jurnalul Neurology, consumul moderat de ciocolată ar putea reduce riscul unui accident vascular cerebral.

______________________________

Împăratul aztec Montezuma al II-lea spunea că un soldat ar putea mărșălui o zi întreagă doar cu o singură cană de ciocolată caldă (hot cocoa).

Acea ciocolată caldă la care se referea nu era cu siguranță ciocolata pe care o consumăm noi astăzi. Era nisipoasă, amară și cu o peliculă grasă deasupra.

 

Vezi și Bomboane de CIOCOLATĂ fără foc, fără zahăr, fără lactate (video)

Beneficiile ciocolatei se datorează antioxidanților puternici din boabele de cacao – flavonoide (epicatechine).

Așadar, pentru a beneficia de toate calitățile nutriționale și curative ale ciocolatei, trebuie să alegem un sortiment cu un conținut bogat în cacao (peste 70%), și preferabil fără adaos de zahăr.

______________________________

Surse:

1. Yuan S, Li X, Jin Y, Lu J., Chocolate Consumption and Risk of Coronary Heart Disease, Stroke, and Diabetes: A Meta-Analysis of Prospective Studies, Nutrients. 2017 Jul 2;9(7): https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/28671591

2. Larsson SC, Virtamo J, Wolk A., Chocolate consumption and risk of stroke: a prospective cohort of men and meta-analysis, Neurology. 2012 Sep 18;79(12):1223-9: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22933736

3. Greenberg JA., Chocolate intake and diabetes risk, Clinical Nutrition, 2015 Feb;34(1):129-33: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/24582922

4. The Conversation, Which type of chocolate is best for your health? Here’s the science: https://theconversation.com/which-type-of-chocolate-is-best-for-your-health-heres-the-science-81120

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.