SALATĂ dietetică de legume cu OVĂZ, fără ulei
Pentru cei care țin un post mai aspru (mâncare crudă, fără ulei) sau urmează un regim alimentar sever, această salată poate fi o idee excelentă.
Este o rețetă binevenită în dieta celor care consumă multe salate sau crudități, precum și în dieta persoanelor cu probleme de sănătate (diabet, obezitate, afecțiuni cardiovasculare, cancer).
Întrucât conține fulgi de cereale, poate fi servită fără pâine. Noi am folosit un amestec de fulgi (ovăz, secară, grâu), însă puteți folosi doar un singur tip de fulgi, precum cei de ovăz.
Din cantitățile date iese o salată pentru o singură persoană.
Ingrediente
• ½ roșie
• ½ castravete
• ½ morcov
• ½ ardei gras
• ½ ceapă
• 4 linguri de ovăz
• suc de lămâie
• puțină sare
Preparare
Până pregătiți legumele, puneți 3 linguri de fulgi de ovăz la înmuiat într-un bol cu puțin apă. Amestecați și lăsați fulgii la hidratat 30 de minute.
Spălați roșia, castravetele și ardeiul gras și tăiați-i cubulețe. Curățați morcovul și dați-l pe răzătoare. Ceapa se taie fideluță.
Amestecați toate legumele într-un bol și se stropesc cu sucul proaspăt stors de la ¼ lămâie. Când fulgii s-au umflat, se scurg de apă și se adaugă peste legume. Se presară puțină sare și se amestecă ușor.
Sugestii:
Dacă vreți ca salata să conțină și proteine, puteți adăuga o mână de semințe sau nuci zdrobite. De asemenea, se pot folosi și alte legume crude, precum țelină rasă, rădăcină de pătrunjel sau de păstârnac ras, dovlecel tăiat cubulețe, și așa mai departe.
Se poate adăuga și puțin pătrunjel tocat mărunt, busuioc sau altă verdeață.
Salata se servește imediat, ca atare, sau se umple cu ea o lipie ori o frunză de salată verde, de spanac sau de varză.