Supă de post din DOVLECEI și PORUMB – rețetă mexicană

Această rețetă este preluată din bucătăria mexicană, unde se numește „sopa de calabacitas”. În unele variante se adaugă și boabe de porumb, sau lactate, precum smântână sau iaurt.

Specific mexicanilor este să adauge ardei iuți din soiul jalapeno. Noi putem adăuga ardei iute românesc, sau piper cayenne (se găsește la magazinele naturiste). Sau, mult mai simplu este să înlocuiți ardeiul iute cu usturoi, care se va căli odată cu ceapa.

Supa de dovlecei si porumb: bravoalavida.com

Pe lângă dovlecei și ardei și kapia, în această supă se mai pot adăuga și alte legume, precum morcov, țelină sau rădăcină de pătrunjel, pentru a-i oferi mai multă consistență și savoare.

Întrucât versiunea prezentată este de post, în loc de smântână sau lapte se poate folosi iaurt vegetal, precum cel de soia. O marcă foarte bună, fără zahăr, care poate fi folosit la gătit, este iaurtul Joya. Se găsește în unele hypermarketuri.

______________________________

SUPĂ DE DOVLECEI – REȚETĂ

Ingrediente

• 1 dovlecel mare
• 2 căni de porumb dulce
• 1 ardei kapia
• 1 ardei iute mic
• 1 ceapă
• 2 linguri de fulgi de drojdie inactivă
• 2 lingurițe de ulei de măsline
• 2 căni de apă
• opțional: 1 cană de iaurt de soia (fără zahăr)
• sare și piper, după gust
• pătrunjel verde

Preparare

Puneți uleiul într-o tigaie și căliți ceapa până devine transparentă. Tăiați dovlecelul cubulețe și adăugați-l peste ceapă. Lăsați-i să fiarbă înăbușit circa 5 minute.

Adăugați apoi boabele de porumb scurse de apă, ardeiul kapia și ardeiul iute tocat mărunt (sau usturoi). Lăsați pe foc 2-3 minute, apoi adăugați și apa. Asezonați cu sare și piper.

Lăsați supa să fiarbă circa 10 minute. La final, adăugați iaurtul de soia și fulgii de drojdie și amestecați ușor pentru omogenizare.

 

Vezi și Chifteluțe de DOVLECEI, MORCOV și ȚELINĂ legume la cuptor

 

Presărați deasupra pătrunjel verde tocat mărunt. Gustați de sare și acoperiți cratița. Mai lăsați supa circa 5 minute la „infuzat”, apoi se poate servi.

______________________________

Sursă: Gourmandelle, Supă de dovlecel – rețetă mexicană: https://gourmandelle.com/ro/supa-de-dovlecel-mexicana/

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.