Sfântul Sisoe cel Mare (6 iulie) – cel care a înviat un copil din morți

Pe 6 iulie a fiecărui an, în Biserica Ortodoxă se face pomenirea unuia din cei mai mari sfinți ai Egiptului, Sfântul Sisoe cel Mare.

Acesta a adormit în anul 429, nevoindu-se 72 de ani în muntele Sfântului Antonie cel Mare.

Deși în trup ca oricare dintre noi, Sfântul Sisoe a dus o viață îngerească, multe minuni făcând numai cu cuvântul, încă și morți înviind.

Cuviosul Sisoe, mult iubind pe Dumnezeu de tânăr, a luat asupra lui jugul crucii și a urmat cu osârdie lui Hristos, viețuind în sihăstrie în pustiile Egiptului.

Prin smerenie și rugăciune de toată vremea, viața lui s-a asemănat îngerilor, arătându-se biruitor peste vrăjmașii cei nevăzuți și peste patimile sufletului.

Petrecerea lui a fost de 70 de ani în pustiul muntelui în care a locuit și Sfântul Antonie cel Mare, fiind cu adevărat următor al vieții lui Antonie.

Cuprins

Toggle

Cum a înviat pe un copil din morți

Pentru smerita lui cugetare și înfrânare, a luat atâta dar de la Dumnezeu, încât a înviat pe morți, așa cum s-a arătat și în Pateric, unde este scris așa:

Un oarecare om din lume, a mers pentru binecuvântare la ava Sisoe din muntele lui Antonie, având cu sine pe fiul său, un copil mic.

Și s-a întâmplat, din pronia lui Dumnezeu, ca pe drum, copilul să se îmbolnăvească și să moară. Dar tatăl lui nu s-a tulburat de aceasta, ci cu multă credință sa dus cu cel mort la părintele Sisoe.

Deci intrând în chilie la Cuviosul, s-a aruncat la picioarele lui împreună cu fiul lui cel mort, pe care l-a pus cu fața în jos, ca și cum ar fi cerut binecuvântare și rugăciune.

Și, făcând Cuviosul rugăciune și binecuvântându-i, a ieșit omul afară, lăsându-și copilul să zacă mort la picioarele părintelui.

Iar Sfântul Sisoe, neștiind despre moartea copilului, ci socotind că stă pentru rugăciune, i-a zis:

“Scoală-te fiule, și du-te de aici.”

Și îndată înviind, mortul s-a sculat și a ieșit, pe urmele tatălui său.

Și omul, văzând pe fiul său viu, s-a întors cu el la Sfântul Sisoe, și închinându-se, i-a mulțumi. Atunci, cunoscând starețul învierea mortului, s-a mâhnit mult, că nu voia să aibă faima de făcător de minuni.

Și i-a poruncit aceluia să nu spună la nimeni, până la moartea sa, ceea ce s-a și făcut.

Însuși Mântuitorul a spus:

Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl; şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face. (Ioan 14:12-14)

Cât să se pocăiască cel care a greșit

Pe acest Sfânt Părinte insuflat de Dumnezeu, l-au întrebat frații: “De va cădea vreun frate în vreo greșeală, îi este destul un an de pocăință?”

Răspuns-a starețul: ”Aspru este cuvântul aceasta.” Zis-au frații: “Atunci șase luni, se cade să se pocăiască cel ce a greșit?” Răspuns-a starețul: “Este mult.”

Și iarăși, au zis frații: “Dar patruzeci de zile, îi este de ajuns pentru pocăință?” Răspuns-a starețul: “Este mult.” Iar după aceasta a zis:

“Cred în milostivirea Iubitorului de oameni, că de se va pocăi omul din tot sufletul, trei zile sunt de ajuns, pentru a primi Dumnezeu pocăința lui.”

De câte ori vei cădea, scoală-te, și te vei mântui

Alt frate a întrebat pe părintele: “Ce voi face, părinte, că am căzut în păcat?” Starețul i-a zis: ”Scoală-te, și te vei mântui.” Zis-a fratele:

“După ridicare, iarăși am căzut.” Starețul i-a zis: “Ridică-te fiule, și te vei mântui. Iar fratele l-a întrebat: ”Până când va fi căderea și ridicarea mea?”Iar starețul i-a răspuns:

“Până ce te va ajunge sfârșitul, și te va găsi ori în cele bune, ori în cele rele. Până atunci ni se cade să petrecem totdeauna în ridicare din păcate, pentru ca în pocăință să ne ajungă sfârșitul.”

Minunatul sfârșit al Sfântului Sisoe cel Mare

Când s-a apropiat de sfârșit și era să moară, stând lângă dânsul monahii, fața lui s-a luminat ca lumina și a grăit către dânșii: “Iată, ava Antonie a venit.” Și trecând puțin, iarăși a zis: “Iată ceata Proorocilor a venit.” Și iarăși s-a luminat la chip și mai mult, și a zis: ”Iată, ceata Apostolilor a venit.” Și îndoit fața lui s-a luminat și vorbea cu cei nevăzuți. Și l-au rugat pe el frații, zicând: ”Spune-ne Părinte, cu cine vorbești?”

Și le-a zis lor: “Iată, îngerii au venit ca să mă ia pe mine, și mă rog lor să mă mai lase să mă pocăiesc.” Și i-au zis lui frații: “Nu-ți este ție de trebuință pocăința.” Răspuns-a starețul: “Cu adevărat, nu mă știu pe mine să fi atins măcar începutul pocăinței.” Și toți frații îl știau pe el că este desăvârșit.

Și iarăși, atât de mult s-a luminat fața lui că se făcuse ca soarele, și s-au temut toți. Și a grăit către dânșii starețul: “Iată vine Domnul, vedeți toți că zice: Aduceți-Mi vasul cel ales din pustie.” Și zicând acestea, Cuviosul îndată și-a dat duhul său la Domnul. Și s-au văzut niște fulgere, și s-a umplut casa aceea de bună mireasmă.

Cu acest fel de fericit sfârșit și-a încheiat Cuviosul Sisoe vremelnica sa viață, mutându-se la viața cea fără de sfârșit. Și acolo sălășluindu-se, împreună cu cetele pe care le-a văzut la sfârșitul său, se îndulcește acum de vederea feței lui Hristos. Acestei îndulciri să ne învrednicim și noi, cu rugăciunile Părintelui nostru Sisoe, și cu darul lui Dumnezeu.