Rugăciune pentru LINIȘTE sufletească
Neliniștea sufletească ne vine din lipsa comunicării cu Dumnezeu. Hrana sufletului este rugăciunea, și atunci când preocupările noastre înclină numai înspre cele materiale, se produce un dezechilibru profund la nivel spiritual, pe care numai vorbirea cu Dumnezeu îl poate repara.
Cuprins
Rugăciunea – hrana sufletului
Liniștea interioară este de ordin spiritual, și de aceea ea nu se poate trata cu leacurile acestei lumi, ci numai cu rugăciune. Nu este nevoie să facem rugăciuni îndelungi, cu multe cuvinte, mai ales atunci când sufletul este obosit și lipsit de vigoare duhovnicească.
Este suficient să rostim un simplu “Doamne, ajută-mă!“, sau rugăciunea către Maica Domnului “Cuvine-se cu adevărat”, care are o mare putere de liniștire a sufletului tulburat și încețoșat.
“Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați, și eu vă voi odihni pre voi”, zice Mântuitorul Hristos. Atunci când grijile ne copleșesc și pare că nu mai avem liman de scăpare, cel mai la îndemână remediu este rugăciunea.
O simplă ridicare a cugetului și a ochilor minții către Dumnezeu ne poate readuce liniștea sufletească pe care am pierdut-o, și odată cu ea un sentiment statornic de pace, pe care nici oamenii, nici lumea, nici bunurile ei nu ni-l poate da.
Toți cei care L-au căutat pe Dumnezeu au aflat odihnă sufletelor lor, și au mărturisit că pacea pe care Dumnezeu o dă omului care Îl caută este de o dulceață nefirească, nemaiîntâlnită.
Dumnezeu ia asupra Lui poverile noastre
Este de ajuns să ne descoperim inima lui Dumnezeu, gândurile noastre, planurile și trăirile noastre, și El le va lua asupra Lui și ne va da pace. Omul care vorbește sincer cu Dumnezeu se simte ușurat și despovărat în mod aproape miraculos. Este ceea ce se numește atingerea Duhului Sfânt.
Vine o vreme în viață când fiecare om este atins de aripa mângâietoare a Duhului Sfânt, prin care Dumnezeu ne caută să ne atragă la El. Și atunci, nimic nu mai poate sătura sau împlini dorințele interioare ale sufletului decât numai vorbirea cu El și pregustarea Raiului prin rugăciune.
Cel care se roagă capătă nădejde și încredințarea că Dumnezeu este la cârma vieții noastre, și că nimeni nu poate conduce soarta noastră mai bine decât El.
Astfel se risipesc toate grijile, toate temerile și neliniștea care ne vine de la cel rău. Încrederea în purtarea de grijă și în pronia lui Dumnezeu este secretul unei inimi vesele și pline de pace.
Rugăciune pentru liniște sufletească
„Doamne, dăruiește-mi să primesc cu liniște sufletească tot ce-mi va aduce ziua de azi. Învrednicește-mă să mă dau întru totul Sfintei voii Tale. În tot ceasul astăzi mă povățuiește și în toate mă sprijinește. Oricare vor fi veștile pe care le voi primi în timpul zilei, învață-mă să le primesc cu sufletul liniștit și întărit în credința că peste toate este voia Ta.
În toate faptele și cuvintele mele Tu călăuzește-mi gândurile și simțirile. În toate întâmplările neașteptate, Tu nu mă lăsa să uit că totul vine de la Tine.
Doamne, dă-mi putere să port osteneala zilei de azi, și toate întâmplările din vremea ei. Călăuzește-mi voia și învață-mă să mă rog, să nădăjduiesc, să cred, să iubesc, să rabd și să iert.
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule Mântuitor, Protector și Binefăcător al întregii lumi, Te rugăm, linişteşte sufletele noastre zbuciumate, ca să ne putem ruga cu inima fierbinte, linişteşte vieţile noastre agitate, liniștește minţile noastre pervertite, gândurile noastre bolnave și luminează-ne, înţelepțește-ne, smerește-ne, întărește-ne, dă-ne pace sufletească și răbdare, și ne îndeamnă pe toţi pe calea mântuirii şi a sfintei conlucrări cereşti.
Dăruieşte-ne Doamne, liniştea Ta Dumnezeiască, Pacea Ta, ca acoperământ pentru vremuri grele. Doamne Iisuse Hristoase, cu genunchii plecaţi ne închinăm Ţie, Îţi mulţumim pentru toate şi Te slăvim în inimile noastre: Slăvit să fii în veci, Doamne Dumnezeul nostru! Amin!”
frumos
foarte frumos
Amin!
DOAMNE AJUTA!!!
am asteptat, gandindu-ma ca nu se poate ca azi, sf duminica sa nu postati ceva ptr suflet-multumim-
Amin!
FOARTE FRUMOS SI CHIAR BENEFIC PT SUFLETUL NOSTRU
AMIN
FRUMOASA
AMIN
Amin
AMIN!
AMIN.
Amin!
Amin!
Amin!!
Doamne miluieste-ne pe noi si pe toata lumea Ta!
faca-se voia ta!
Amin !
DOAMNE AJUTA!
AMIN! Foarte frumoasa rugaciune !
AMIN!
Doamne miluieste-ne.
amin !
Amin!
AMIN!
Amin!
Amin ! Doamne ajuta !
Doamne ajuta,,Amin,,,
DOAMNE AJUTA!!!!AMIN
Doamne ajuta ! Amin !