Povestire despre cum se îndepărtează îngerul de omul iubitor de bani și nemilostiv

În Cartea Proloagele este relatată o întâmplare din viața Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos.

Relatarea este despre un călugăr care s-a dat pe sine în pofta banilor și devenise cu totul nemilostiv față de cei săraci. Din pricina păcatului acestuia, îngerul lui păzitor nu a putut să câștige sufletului lui, căci al diavolului devenise.

Cum se departeaza ingerul pazitor de omul iubitor de arginti si nemilostiv

Cum se departeaza ingerul pazitor de omul iubitor de arginti si nemilostiv

Odată, când Sfântul Andrei a mers la un târg din Constantinopol a aflat un oarecarea călugăr, căruia îi mergea faima de bun nevoitor.

În ciuda nevoințelor pe care le făcea, fusese biruit de iubirea de arginți. Locuitorii acelei cetăți veneau la el ca să-și mărturisească păcatele și la urmă îi dădeau mult aur. Dar banii aceia nu-i dădeau lui, ci pentru ca el să-i împartă la săraci, spre mântuirea sufletele lor.

Însă monahul acela, intrând în posesia unor sume mari de bani, s-a lipit cu inima de ei și se lăsase cuprins de patima iubirii de arginți.

În loc să-i dea săracilor, îi oprea pe toți pentru sine, strângându-i ca pe o comoară de mult preț. Atât de tare fusese biruit de nesațiul banilor încât se bucura la vederea lor și nimănui nu vroia să dea câtuși de puțin.

Fericitul Andrei, ducându-se în locul unde petrecea acel călugăr ticălos, a văzut prin darul Duhului Sfânt un șarpe cumplit încolăcit în jurul grumazului lui.

Apropiindu-se de el să se uite mai bine la șarpele acela, călugărul l-a socotit un cerșetor și i-a zis cu nerușinare: „Dumnezeu să te miluiască frate, că nu am ce să-ți dau ție”.

Îndepărtându-se puțin de el, Sfântul Andrei a văzut în jurul monahului o scriere ca aceasta: „Șarpele iubirii de argint, rădăcina a toată fărădelegea este”.

Iar când s-a uitat în urma lui, a văzut doi tineri care se sfădeau pentru acel călugăr. Unul era întunecat, drac fiind, iar celălalt era alb, ca o lumină cerească, căci acesta este îngerul lui păzitor.

Dracul cel negru se lăuda zicând: „Al meu este călugărul acesta, că voia mea face, că nemilostiv și iubitor de arginți este și cu Dumnezeu parte nu are, ci, ca un adevărat slujitor de idoli, mie în slujește”.

Iar îngerul lui Dumnezeu răspundea: „Ba nu, ci al meu este, de vreme ce postește și se roagă și smerit este și blând”.

Deci așa certându-se între ei, s-a făcut un glas din cer care a zis către îngerul cel luminos: „Nu este partea ta călugărul acela, lasă-l pe el, că lui mamona slujește, iar nu lui Dumnezeu”.

Îndată după aceasta, îngerul cel bun s-a depărtat de la călugăr. Acestea văzându-le Sfântul Andrei s-a mirat întru sine că demonul a reușit să biruie pe înger.

Căutând să scape sufletul acelui monah, Fericitul Andrei s-a dus către dânsul și l-a tras deoparte, zicându-i că nu poate suferi necazul care i-a venit din pricina lui.

Mai întâi prieten lui Dumnezeu ai fost, iar acum te-ai făcut prieten și sluga diavolului. Aripi ai avut ca și serafimii; pentru ce te-ai dat satanei, ca să le taie pe ele din rădăcină? Chip ai avut ca și serafimii; pentru ce te-ai făcut întunecat la chip? Vai mie, de vreme ce ai avut vedere ca de heruvimi cu ochi mulți, iar acum te-a osebit pe tine șarpele. Soare ai fost și ai apus în noaptea cea întunecată și rea. Pentru ce, frate, sufletul tău ți-ai vândut?”

Acestea și multe altele spunându-i, îl mustra pe el pentru însoțirea sa cu dracul iubirii de arginți, arătându-i amăgirea în care căzuse lipindu-se cu inima de bunurile cele stricăcioase.

Pentru ce aduni argintul? Au doară, te vei îngropa cu el? Că după moartea ta va rămâne altora. Pentru ce ții păcate străine și vrei să te sugrumi cu nemilostivirea?”

Aducându-i aminte de voturile sale monahale, îl povățuia zicând:

În vreme ce alții sunt flămânzi și însetați și mor de frig, tu, privind la mulțimea aurului te veselești? Aceștia sunt pașii pocăinței? Asta este rânduiala călugărească și defăimarea vieții deșarte? Așa te-ai lepădat de lume și de cele din lume? Așa te-ai răstignit lumii și tuturor deșertăciunilor? N-ai auzit de Domnul ce zice: Să nu agonisiți aur, nici argint, nici aramă, nici două haine? Pentru ce ai uitat porunca aceasta?”

Și-l înfricoșa pe el cu chinurile veșnice și pierderea mântuirii, voind a-l întoarce pe el de la o asemenea rătăcire și amăgire.

Iată, astăzi sau mâine se sfârșește viața noastră și cele ce le-ai gătit, ale cui vor fi? Au nu știi că îngerul Domnului, cel ce te păzește pe tine, s-a depărtat de tine plângând, iar diavolul stă aproape de tine și șarpele iubirii de argint s-a încolăcit împrejurul grumazului tău și tu nu-l simți pe el? Adevărat zic ție, că, trecând pe lângă tine, am auzit pe Dumnezeu lepădându-se de tine”.

Apoi l-a povățuit pe el, căutând să-l îndrepteze iarăși spre cele bune:

Deci, rogu-mă ție, ascultă-mă pe mine și-ți împarte averea la săraci, la văduve și la neputincioși, la scăpătați și la străinii ce n-au unde să-și plece capul și te sârguiește să fii iarăși prieten lui Dumnezeu”.

Descoperindu-i cele văzute despre el, i-a arătat pe demonul iubirii de argint: „De nu mă vei asculta, apoi rău vei pieri. Așa mă jur pe Iisus, Împăratul Hristos, că, iată, îndată vei vedea pe diavolul. Oare îl vezi pe el?”

Acestea auzindu-le, monahul acela și-a venit întru sine, căci ochii cei dinlăuntru deschizându-i-se, a văzut pe diavolul ca pe un arap negru, ca o fiară, stând departe de el din pricina lui Andrei.

Atunci călugărul a zis către Andrei: „Îl văd, robule al lui Dumnezeu și spaimă mare m-a cuprins; deci spune-mi mie cele ce-mi sunt trebuincioase spre mântuirea sufletului meu”.

Și iarăși amenințânu-l pe el, a zis către dânsul: „Să mă crezi pe mine, că, de nu mă vei asculta, îl voi trimite pe el la tine, ca să te facă de rușine, nu numai în fața cetățenilor acestora, ci față de toată cele patru margini ale lumii. Deci, păzește-te și cele ce-ți zic, fă-le”.

Înfricoșându-se de cuvintele sfântului, călugărul a făgăduit că toate cele poruncite le va face. Atunci Sfântul Andrei a văzut venind un Duh de la răsărit ca un fulger care l-a nimicit pe șarpele acela și pe arapul cel negru. Apoi din nou îngerul cel luminos a luat putere asupra călugărului ca să-l păzească.

După această minunată întâmplare, monahul cel avar s-a dus în târg și a împărțit toată agoniseala la săraci. Ba încă mai multă slavă a primit de la Dumnezeu, că și mai mulți oameni aduceau aurul la dânsul ca să-l dea sărmanilor.

Dar el le spunea să împartă banii cu mâinile lor, temându-se ca nu cumva iarăși să fie biruit de patima iubirii de arginți. Și le zicea: „Ce folos îmi este mie ca să mă înțep cu spini străini?”

La aceasta să luăm aminte și noi, cei care adesea ne îndeletnicim cu bogății și bunuri, ca nu cumva să se lipească inima noastră de ele și să devenim cu totul aspri față de cei săraci și nemilostivi.

Citește și:

E păcat să dăm milostenie celor care pot munci?
Cel ce dă milostenie Îl împrumută pe Dumnezeu, și însutit va lua înapoi
Dumnezeu nu rămâne niciodată dator celor care dau milostenie

Sursă articol: Proloagele, Luna decembrie în 4 zile, Cuvânt despre un călugăr pe care l-a scos Fericitul Andrei de la diavol: https://www.ortodoxism.ro/proloagele/decembrie/Proloage04Dec.shtml

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.