Numele lui Iisus este foc ce mistuie toată răutatea
Cea mai „eficace” rugăciune pe care o putem rosti zilnic, dar mai ales la vreme de necaz sau ispită este rugăciunea lui Iisus.
Este vorba despre rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristos, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!”
Monahii practică această rugăciune neîncetat, clipă de clipă. Dar și mirenii râvnitori și iubitori de Dumnezeu se pot îndeletnici cu ea în timpul zilei, în pauzele de la serviciu sau în diverse împrejurări.
Rostirea numelui lui Iisus ajută sufletul și mintea să se lumineze, să se elibereze de griji, să afle odihnă și mângâiere.
Însă această rugăciune este foarte folositoare pentru cei care vor să se vindece de patimi sau să scape de ispite.
Cei începători nu pot duce războiul nevăzut de unii singuri. Au nevoie de ajutorul tare a lui Dumnezeu.
Citește și – Rugăciunea lui Iisus taie ca o sabie din inimă ispitele – Părintele Cleopa
O armă puternică pe care o pot folosi împotriva patimilor și a ispitelor diavolului este rugăciunea lui Iisus.
„Nici un începător nu poate alunga vreodată vreun gând, dacă nu-l alungă Dumnezeu. Căci numai cei puternici pot război și alunga gândurile. Dar și aceștia, nu de la ei alungă gândurile, ci împreună cu Dumnezeu poartă războiul împotriva lor, ca unii ce au îmbrăcat toate armele Lui”.
Când te chinuiesc gândurile de hulă, gândurile rele, gândurile necuviincioase, gândurile de deznădejde și alte gânduri care aduc tulburare, rostește rugăciunea lui Iisus.
„Venind gândurile, cheamă pe Domnul Iisus des și cu stăruințăm și vor fugi”.
Numele lui Hristos îi înfricoșează pe demoni. Aceștia tremură la auzul numelui Fiului lui Dumnezeu și fug de la cei care se roagă cu credință și fierbințeală.
În acest fel și cu această armă ar trebui să se roage toți cei care sunt războiți cu gânduri necurate și viclene.
„Căci nerăbdând căldura inimii izvorâtă din rugăciune, gândurile fug ca arse de foc”.
Sfântul Ioan Scărarul spune că războinicii trebuie bătuți cu numele lui Iisus.
„Fiindcă Dumnezeul nostru este foc ce mistuie toată răutatea” (Deuteronom 4, 24). Domnul Cel grabnic la ajutor „va face îndată dreptate celor ce strigă din tot sufletul către El, ziua și noaptea” (Luca 8, 7).
Părintele Efrem Filotheitul spunea că rugăciunea îl lovește pe diavol direct în inimă.
„Diavolul tremură la numele lui Iisus Hristos, și când rugăciunea se face astfel încât cineva să înțeleagă ce a cerut, adică să fie conștient, atunci frica diavolului este mult mai mare”.
Citește și – Rugăciunea lui Iisus este o armă nucleară
Când spunem rugăciunea lui Iisus, mărturisim că Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Mărturisim dumnezeirea Lui. Iar mărturisirea noastră atrage harul lui Dumnezeu și îi mistuie pe demoni.
Totodată, mărturisim neputința noastră, starea noastră căzută și nevoia de a fi ajutați și sprijiniți de Dumnezeu.
„Prin rugăciunea lui Iisus, noi cunoaștem și mărturisim puterea lui Hristos – „Doamne, Iisuse, Hristoase, Fiul lui Dumnezeu” – ca și propria noastră slăbiciune – „miluiește-mă pe mine, păcătosul”.
Virtutea cea mai mare, capabilă să îi alunge pe diavoli și să spulberea toate cursele lor este smerenia. Când recunoaștem nevrednicia și slăbiciunea noastră și atârnarea noastră de Dumnezeu, sufletul se smerește.
„Atingem în acest fel starea binecuvântată a smereniei. Une este smerenia este și harul lui Hristos, și acest har este Împărăția cerurilor. Vezi atunci valoarea rugăciunii lui Iisis? Vezi că putem câștiga Împărăția cerurilor prin puterea ei?”
Toți cei din Evanghelie care au strigat după Hristos și au mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu au fost vindecați și tămăduiți de bolile lor trupești și sufletești.
Citește și – Cum îi păzește Dumnezeu pe cei care rostesc rugăciunea lui Iisus
Surse articol:
1. Sfântul Grigorie Sinaitul, Câștigăm războiul cu gândurile chemându-L pe Hristos în rugăciune, Doxologia: https://doxologia.ro/cuvant-de-folos/despre-alungarea-gindurilor
2. ÎPS Hierotheos Vlachos, Puterea rugăciunii lui Iisus, Urcuș Spre Înviere: https://www.urcusspreinviere.ro/254/puterea-rugaciunii-lui-iisus/
3. Părintele Efrem Athonitul, Puterea rugăciunii lui Iisus, Doxologia: https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/parintele-efrem-athonitul-puterea-rugaciunii-lui-iisus