Împărăția cerurilor este înlăuntru nostru, dar cum putem intra în ea? Arhim. Sergiy Baranov

Împărăția cerurilor este înlăuntrul nostru, spune Mântuitorul. Și dacă este atât de aproape de noi, de ce nu avem acces la ea?

Dacă este chiar în ființa noastră, de ce nu putem intra în ea?

Dacă nu trebuie să așteptăm să murim pentru a ajunge în Împărăția lui Dumnezeu, de ce nu simțim că trăim în Rai încă din viața aceasta?

Pentru că ușa către această Împărăție este închisă. Ea se deschide dinspre Dumnezeu.

Inima noastră este plină cu emoții și patimi. Aceasta poate fi numită partea exterioară a inimii.

Însă există și o parte interioară, mai în adâncuri, acolo unde are loc viața noastră spirituală. Acesta este centrul spiritual al ființei noastre, unde nu există emoții, gânduri sau sentimente.

În acest loc profund spiritual nu poți intra însă prin mijloace proprii. Unii trăiesc cu impresia că pot ajunge acolo, însă doar Dumnezeu poate deschide ușa către acel centru, către Împărăția cerurilor.

Citește și – Când va veni Împărăția lui Dumnezeu?

Oricât de multe tehnici de respirație și de rugăciune ai aplica, nu poți intra singur acolo singur. Pentru că ușa se deschide din partea cealaltă.

Indiferent ce faci, indiferent cum respiri, cum stai sau te concentrezi la rugăciune, vei afla doar iluzii dacă îți pui nădejdea în forțele proprii.

Dacă Domnul Însuși nu deschide ușa Împărăției către noi, starea noastră spirituală nu se va schimba cu nimic.

Scopul nostru este să câștigăm Împărăția cerurilor și să intrăm în ea. Acest „a câștiga” înseamnă silire, sârguință, strădanie continuă. Însă tot acest efort al nostru trebuie făcut cu răbdare și smerenie.

Stăruința trebuie împletită cu așteptarea. Așteptarea ca Dumnezeu să vină și să deschidă ușa.

„Pentru a dobândi Împărăția cerurilor, trebuie să stăm lângă ușă și să Îl chemăm pe Hristos cu răbdare: „Iisuse, Iisuse, Iisuse”.

Nu forțăm mânerul. Nu încercăm să deschidem ușa. Nu împingem, nu spargem ușa. Nu intrăm cu forța. Doar stăm și strigăm cu umilință numele lui Iisus.

Citește și – De ce făgăduiește Dumnezeu Împărăția celor smeriți?

Această ușă pare un obstacol greu de trecut și deseori ajungem la deznădejde. Hristos rămâne în spatele ușii, iar dorința noastră de a-L întâlni, de a-L vedea, de a-L simți este foarte mare.

Ne dorim foarte mult ca Hristos să devină o Persoană reală pentru noi și nu o idee, o închipuire, un cuvânt sau o formulă de rugăciune. Aceasta este deosebirea dintre noi și sfinți.

Oamenii sfinți au o cunoaștere directă a lui Hristos, în timp ce pentru noi Hristos este o persoană ascunsă după o ușă.

Pentru a evita descurajarea, trebuie să conștientizăm că ușa care ne desparte de Hristos este subțire. El este acolo, ascultându-ne. Chiar dacă nu putem intra la El, din pricina corporalității noastre, Îl putem anticipa.

Iar această anticipare, această dorință fierbinte de a-L cunoaște, ne insuflă nădejde, avânt și bucurie.

Nu trebuie să ne grăbim. Ne putem ruga lui Dumnezeu toată viața fără să obosim, fără să disperăm din cauză că nu ni Se descoperă.

El este aproape, foarte foarte aproape, în spatele acestui ecran subțire, iar noi șoptim ca prin gaura cheii: „Iisuse, Iisuse”.

Nu împingeți, nu-L forțați. Lăsați-L să decidă Singur când va deschide ușa.

Noi ne vom mulțumi să stăm la ușă, ca și cum El este foarte foarte aproape deja. Chiar mai aproape decât putem noi percepe.

Citește și – Rugăciunea prin care putem câștiga Împărăția cerurilor

Sursă articol: Archpriest Sergiy Baranov, Kingdom of heaven is within you, Iveron Monastery: https://www.youtube.com/watch?v=QkVtk3yVkD4&ab_channel=IVERONMONASTERY.ORSK.RUSSIA