De unde vin neliniștea, nemulțumirea și deznădejdea și cum le alungăm

Lupta noastră în această viață nu este împotriva oamenilor, împotriva făpturilor sau a creației lui Dumnezeu.

Pentru că Dumnezeu le-a făcut pe toate „bune foarte”.

De unde vin nelinistea, nemultumirea si deznadejdea si cum le alungam

De unde vin nelinistea, nemultumirea si deznadejdea si cum le alungam

Lupta noastră, spune Sfântul Apostol Pavel, este împotriva duhurilor rele care sunt în văzduhuri.

Acestea ne provoacă, ne ispitesc, ne întinde curse și ne îndeamnă spre păcat.

Cu cât ajunge omul să se cunoască mai bine pe sine, cu atât va conștientiza că cel mai mare dușman al său este propriul sine.

În ființa noastră se dă o luptă între omul cel vechi – stricat de poftele înșelăciunii – și omul cel nou – făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.

Diavolul este dușmanul principal, însă el ne ispitește în slăbiciunile și patimile noastre.

Dacă am fi curați și despătimiți, nu am răpsunde la atacurile lui. Nu am pica în cursele lui.

De aceea, lupta noastră este una duhovnicească, în care trebuie să ne biruim pe noi înșine.

O patimă pe care mulți o avem și o încurajăm este slava deșartă.

Aceasta este pricina pentru care deseori picăm în deznădejde.

Citește și – Neliniștea duhului și patimile strică sângele și lovesc chiar în inima sănătății

Anxietatea, neliniștea și frustrarea sunt „simptome” ale slavei deșarte.

Părintele Paisie Aghioritul spunea:

„Oamenii stăpâniți de slava deșartă sunt veșnic nemulțumiți și îi macină un sentiment de singurătate. Ei au impresia că nu au nicio împlinire și nimic nu-i bucură”.

Ce înseamnă slava deșartă? Înseamnă să vrei să placi oamenilor. Să vrei să te aliniezi curentelor actuale. Să vrei să fii văzut, să fii cel mai bun. Să ți se dea atenție, să fii iubit.

Aceste dorințe sunt greșite, de aceea ele provoacă multă suferință.

Iubirea nu trebuie căutată în afara noastră, ci înăuntrul nostru. Ea nu este un lucru pe care ni-l pot da oamenii. Ci este un dar de la Dumnezeu.

Este o trăire care inundă ființa noastră și care se revarsă asupra celor din jur.

Altfel spus, doar cel care are iubire în suflet se poate simți iubit. Iubirea fiind înăuntrul lui, nu are cum să nu o simtă. Nu are cum să nu se simtă mângâiat și bucurat de ea.

Citește și – Simplificarea vieții ne eliberează de stres și de neliniște – Sfântul Paisie Aghioritul

Necazul nostru este că mereu căutăm fericirea în ceilalți, în bunuri materiale sau în anumite împliniri.

De aceea suferim. De aceea suntem triști. De aceea ajungem la depresie și la deznădejde.

„Acolo unde este neliniște și deznădejde, acolo își fac cuib diavolul”.

Trebuie să învățăm să identificăm stările pe care le avem și mai ales cauza lor.

Neliniștea vine de la diavol, spune Părintele Paisie.

„Oriunde este neliniște, acolo diavolul își face treaba. La omul care o predispoziție către neliniște, către ceartă, vine diavolul și îl adâncește și mai mult în neliniștea distrugătoare”.

Odată identificată cauza, trebuie să o alungăm cu orice preț.

„Când simțim neliniște în timpul luptei duhovnicești, trebuie să conștientizăm faptul că ne depărtăm de Dumnezeu. Să nu lăsăm neliniștea să intre în sufletul nostru, ci pacea”.

Lucrul diavolului este tulburarea, iar lucrul lui Dumnezeu este pacea. Să primim doar duhul cel bun înlăuntrul nostru și să lucrăm doar poruncile lui Dumnezeu.

Așa ne vom păzi de păcat, de greșeli, de tristețe și de deznădejde.

„Mântuitorul nostru Iisus Hristos este numai iubire, bunătate și mângâiere”.

Este foarte important ca în lupta noastră duhovnicească să nu pornim singuri. Să nu credem că le știm pe toate și ne vom descurca singuri.

„Niciodată să nu faci vreo treabă fără să te încrezi în Dumnezeu, fără să-ți pui nădejdea în El cu mare smerenie, pentru că altfel îți vei obosi mintea și sufletul”.

De multe ori, neliniștea este un semn, o consecință a mândriei.

Mândria sau trufia că putem face sau reuși ceva singuri, fără ajutorul lui Dumnezeu.

„Este lipsa credinței care se ascunde în spatele neliniștii și al mândriei”.

Ceea ce trebuie să facem este să orientăm gândul, sufletul și lucrarea noastră spre Dumnezeu.

Să ne lăsăm în voia Lui și El ne va îndrepta pașii spre tot lucrul bun.

„Ține-ți mintea aproape de Dumnezeu. Încrede-te în Dumnezeu și caută ajutorul Lui atunci când ți-e greu”.

Iată calea cea mai sigură spre pace și mulțumire. Iată calea care ne ferește de neliniște, de tulburare și de deznădejde în viață.

Citește și – Frica, îngrijorarea excesivă, neliniștea, tristețea, anxietatea, depresia – ce boli ascund

Sursă articol: Altarul Credinței, De ce suntem întotdeauna nemulțumiți și anxioși? https://altarulcredintei.md/de-ce-suntem-intotdeauna-nemultumiti-si-anxiosi/

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.