De vei greși cu ceva în fața lui Dumnezeu, spune Psalmul 50 și ți se va umple sufletul de lumină și pace – Sfântul Ioan de Kronstadt

Dumnezeu nu se supără pe noi atât pentru că greșim tot timpul, ci pentru că nu ne pocăim. A cădea în păcat este lucru omenesc, dar a zăbovi în el este un lucru drăcesc, spun Sfinții Părinți.

În Pateric se spune că un Părinte a venit la un bătrân să-și mărturisească păcatele:

– „Părinte, ce să fac? Am căzut!
Bătrânul i-a răspuns:
– „Ridică-te”.
Fratele a zis:
– „M-am ridicat, și am căzut iarăși”.
Bătrânul i-a răspuns:
– „Iarăși ridică-te”.
Fratele i-a întors cuvânt:
– „Dar până când să mă tot ridic?”
Bătrânul a răspuns:
– „Până la sfârșitul zilelor tale”.

Iată cât de importantă este pocăința și cât de mare este puterea ei. Sfântul Ignatie Briancianinov spune că pocăința este atotputernică, întrucât ea a fost dată de Dumnezeu.

„Nu e păcat care să țină piept pocăinței. Ea este dar dat firii omenești căzute; înnoire a botezului, scară către cer. Prin ea e curățit, e șters orice păcat. Chiar dacă ești împovărat cu cele mai grele păcate, să nu șovăi nicicum a te apropia de pocăință”.

Așa cum oceanele înghit lesne picăturile de ploaie și ape mari, tot așa „în adâncul bunătății lui Dumnezeu pier păcatele grele la fel ca cele mai mici, cele mai neînsemnate alunecări”.

Și păcatele mari, și cele mici rămân neșterse dacă nu sunt mărturisite și spălate cu lacrimi de pocăință. Nici un păcat nu trebuie socotit ca fiind neînsemnat, căci este o ofensă adusă lui Dumnezeu și rană propriului nostru suflet.

Pentru fiecare gând rău și cuvânt nepotrivit trebuie să ne pocăim înaintea lui Dumnezeu, să ne smerim și să cerem iertare.

Să ne aducem aminte de Proorocul David, care în măreția slavei sale a căzut în desfrânare și ucidere. Din dorința de a ascunde păcatul săvârșit cu Batșeba și a rămâne nepătat înaintea oamenilor, David a căzut în nesimțire, săvârșind un păcat și mai mare, al uciderii.

Însuși Dumnezeu l-a cercetat în împietrirea lui prin proorocul Natan, care i-a arătat fărădelegile lui. Iar David, venindu-și în fire, îndată a mărturisit: „Păcatuit-am Domnului!” Și în aceeași clipă a ieșit răspuns de la Dumnezeu: „Domnul a iertat păcatul tău” (II Împ. 12, 13).

Psalmul 50, pe care regele David l-a scris după ce a căzut în păcat exprimă cel mai profund întoarcerea inimii rănite cu fața către Ziditorul ei, pentru a primi iertare și vindecare.

„Păcatul meu l-am cunoscut și fărădelegea mea n-am ascuns-o împotriva mea. Zis-am: „Mărturisi-voi fărădelegea mea Domnului”, și Tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu. Pentru aceasta se va ruga către Tine tot cuviosul la vreme potrivită, iar potop de ape multe de el nu se va apropia” (Ps. 31, 5-7).

Sfântul Ioan de Kronstadt îi îndeamnă pe toți cei care au căzut în păcate mici sau mari să rostească această rugăciune.

„De vei greși cu ceva în fața lui Dumnezeu (și noi greșim cu prisosință în fiecare zi), spune îndată în inimă, cu credință în Domnul, îngemănând strigătul inimii cu o conștiință smerită și cu asumarea păcatelor, Psalmul 50: „Miluiește-mă Dumnezeu, după mare mila Ta…”

Spune-l până la capăt. Dacă după ce l-ai spus o dată n-ai simțit nimic, încearcă a doua oară, dar rostește-l cu și mai multă căldură a inimii, cu și mai mare simțire, și îndată ți se va umple sufletul de lumină, de mântuire și pace de la Domnul”.

Luând acest model de rugăciune, ne vom deprinde cu trezvia minții și ne vom feri mai ușor de căderile în păcate, căci vom avea ajutor harul Domnului.

Sfântul Ioan de Kronstadt garantează pentru acest mod de rugăciune și de petrece permanentă înaintea Domnului.

„Fă așa mereu, cu inima zdrobită. Este un mijloc de toată nădejdea, experimentat, de a te împotriva păcatul”.

Ori de câte ori s-a rugat cu sinceritate, Dumnezeu l-a izbăvit de amărăciunea păcatului și a oprit pornirea cea rea a patimilor.

„De câte ori nu mi-a adus liniște, nu mi-a scos sufletul din tulburare, nu mi-a alungat patimile! De câte ori nu mi-a îndreptat pornirile strâmbe ale inimii, de câte ori nu m-a curățat de păcate, nu mi-a scăpat sufletul de moarte! Cât de apropiat este Domnul de omul credincios! El ne este ca aerul, ca respirații inimii și a sufletului nostru”.

______________________________________________________________________________________________________

Surse bibliografice:

1. Sf. Ignatie Briancianinov, Predici, Editura Sophia, București, 2008): http://www.cuvantul-ortodox.ro/nu-e-pacat-care-sa-tina-piept-pocaintei-pentru-ce-sa-intarziem/

2. Sfântul Ioan de Kronstadt – Viața mea în Hristos, De ai păcătuit spune cu umilinţă şi zdrobire de inimă: „Miluește-mă Dumnezeule după mare mila Ta…” https://ortodoxiatinerilor.ro/sfaturi-sfinti-parinti/sfantul-ioan-de-kronstadt/18005-psalmul-50