Îngrijirea mușcatelor – cum stimulezi înflorirea mușcatelor
Îngrijirea mușcatelor presupune să știi câteva lucruri esențiale, nu greu de pus în practică. Citește articolul nostru ca să afli ce trebuie să faci pentru a avea mușcate care înfloresc toată vara!
Florile sunt bucuria casei. Ele aduc culoare și voioșie chiar și în locurile cele mai neprietenoase. Dau o notă elegantă oricărui balcon și creează o atmosferă primitoare.
Simpla îngrijire a florilor ne poate aduce o doză de satisfacție și mulțumire, mai ales persoanelor care locuiesc singure.
Mușcatele se numără printre cele mai îndrăgite flori de primăvară. Sunt preferate de multe femei când vine vorba despre împodobirea balcoanelor, teraselor și a grădinilor.
În plus, studiile le-au clasat în topul plantelor care ajută la purificarea aerului.
Citește și – Plante care purifică aerul din casă și reduc nivelul de toxine, mucegai și praf – studiu NASA
Cuprins
Sfaturi pentru îngrijirea mușcatelor
Există numeroase varietăți de mușcate, cu flori și culori diferite. Fiecare soi are propria lui frumusețe. Pentru a le îngriji și a le ajuta să prospere, trebuie să știm ce au nevoie.
Unde se țin ghivecele cu mușcate?
Mușcatele au nevoie de multă lumină și căldură. Cu toate acestea, soarele arzător nu le priește. De aceea, în timpul verii, este bine să le luați în casă când bate soarele foarte tare.
Mușcatele rezistă cel mai bine la temperaturi de 18-21 de grade Celsius în timpul zilei și 12 grade noaptea
Pământul cel mai bun pentru mușcate este pământul uscat, aerat și ușor. Solul nu trebuie să aibă multă umezeală, deoarece se vor îmbolnăvi.
Cum se udă mușcatele
Mușcatele care stau în soare trebuie udate zilnic, preferabil dimineața (și eventual seara). Dacă stau la loc semi-umbros se vor uda de 2-3 ori pe săptămână. Dacă ați uitat să le udați dimineața, o puteți face seara.
Un secret este să folosiți apă stătută, nu apă rece. Păstrați apă în sticle și folosiți-o strict la udarea florilor. Toate florile și plantele tolerează mai bine apa care a stat 2-3 zile la temperatura camerei.
Ideal ar fi să folosiți apă de ploaie la udarea mușcatelor, dacă locuiți la curte.
O dată pe săptămână le puteți stropi integral, și pe flori și frunze, sub forma unui duș, tot cu apă stătută.
Este important să urmăriți ca apa să nu băltească în ghivece. Așa cum am spus mai sus, o umiditate prea mare le poate predispune la boli. De aceea este indicat să găuriți ghivecele în mai multe locuri.
Cum se înmulțesc mușcatele
Înmulțirea mușcatelor nu necesită o intervenție sofisticată. Se poate realiza prin semințe. Însă cel mai des se înmulțesc prin butași.
Puteți face acest lucru în perioada februarie-martie sau la începutul toamnei.
Butașii se așază în borcane cu apă și se lasă să prindă rădăcini. După aceea se plantează în ghivece sau în jardiniere. Pământul pe care îl folosiți trebuie să fie jumătate pământ de grădină și jumătate nisip.
Butașii de mușcate pot fi transplantați în momentul în care au dat câteva frunzulițe noi.
Dacă vrei să sădești mușcate prin semințe, îngroapă-le la o adâncime de maxim 2-3 centimetri. Ghivecele nu trebuie să fie foarte înalte.
Ce facem cu mușcatele iarna?
Dacă vreți să păstrați ghivecele de mușcate pentru următoare vară, în timpul iernii trebuie să le ocrotiți de frig.
Unii le depozitează în beci, în pod sau în alte spații închise. Trebuie să știți însă că inclusiv în sezonul rece, mușcatele au nevoie de lumină. Întunericul poate afecta coroana de frunze.
Mușcatele curgătoare sunt și mai pretențioase. Iarna trebuie să le asigurați atât lumină, cât și căldură. Păstrați-le așadar în casă.
Transplantarea mușcatelor primăvara
Dacă mușcatele au rezistat peste iarnă și au frunze, în primăvara trebuie să le transplantezi. Mută-le într-un ghiveci puțin mai mare, găurit pe fund.
Folosește pământ aerat, de grădină, amestecat cu nisip și turbă. Smulge puțin din rădăcini înainte să le replantezi. Udă-le bine.
Citește și – Cum să aduci primăvara în casa ta
Boli ale mușcatelor
La fel ca alte flori, și mușcatele sunt sensibile la boli. De pildă, mușcatele pot dezvolta putregai cenușiu, o boală des care le afectează când stau mult timp în condiții de umezeală, răceală (sub 15 grade Celsius) și lipsă de lumină.
Mai există și putregaiul bacterian care duce la apariția unor pete galbene-maronii pe frunze.
În orice caz, părțile afectate ale plantelor trebuie îndepărtate.
Udarea mușcatelor cu apă rece le poate îmbolnăvi de cancer bacterian. Așadar, folosiți apă stătută când le udați și nu apă de la chiuvetă.
Cum să stimulezi înflorirea mușcatelor
Dacă vrei ca mușcatele tale să se dezvolte cât mai frumos, este bine să le scurtezi atunci când s-au înălțat prea mult.
Ciupiți lăstarii pe un sfert sau tăiați-i cu foarfecele pentru a stimula înflorirea. Tulpinile uscate sau bătrâne se îndepărtează pe jumătate. Astfel mușcatele vor lua avânt și vor da frunze și flori mai multe.
Curățați mușcatele zilnic de frunze și flori uscate, pentru a stimula înflorirea și a preveni apariția ciupercilor
Le va prinde bine de asemenea un fertilizant special pentru mușcate (se găsește de cumpărat), folosit de 2 ori pe lună. Puteți încerca și cu coji de banane.
Sfaturi finale pentru îngrijirea mușcatelor
Rezumând toate cele spus mai sus, rețineți următoarele sfaturi legate de îngrijirea mușcatelor:
- Pământul cel mai prielnic pentru mușcate este pământul de flori amestecat cu turbă și nisip sau argilă
- Fertilizați pământul săptămânal cu coji de banane uscate și măcinate
- Asigurați-vă că ghivecele au găuri pe fund pentru a permite scurgerea excesului de apă (altfel vor mucegăi)
- Primăvara (aprilie-iunie) țineți ghivecele în loc însorit, iar în lunile caniculare (iulie-august), feriți-le de soarele dogoritor
- Mușcatele se udă doar atunci când pământul s-a uscat; verificați cu degetul;
- Nu udați florile cu apă rece, direct de la chiuvetă
- Nu udați mușcatele în timpul zilei când este foarte cald afară
- Strămutați plantele într-un ghiveci mai mare dacă rădăcinile au început să iasă la suprafață
- În timpul verii se poate face o pauză de 1 lună în care mușcatele se vor uda mai rar
Citește și – Îngrijirea orhideelor – 5 pași importanți
Surse articol:
1. Articole Utile, Ingrijirea muscatelor: https://www.articoleutile.ro/care-sunt-principalele-reguli-de-ingrijire-la-muscate/
2. Articole Utile, Muscate de invidiat in balcon sau gradina: https://www.articoleutile.ro/muscate-de-invidiat-in-balcon-sau-gradina/
3. La grădina Ritei, Cum stimulam inflorirea muscatelor: https://www.youtube.com/watch?v=yDJAnw0QzAc
4. Carli Marian, Cum poti avea Muscate pline de flori: https://www.youtube.com/watch?v=k5W6MM7EU7o