CÂT și CÂND trebuie să stăm la SOARE pentru producerea de VITAMINA D, în funcție de tipul de piele pe care îl avem

Datele statistice arată că 50% din populația generală are risc de insuficiență sau deficit de vitamina D. Procentul atinge 70% în rândul școlarilor.

Foarte mulți dintre noi ducem lipsă de această vitamină esențială, fără a ști acest lucru. Simptome precum oboseală și dureri musculare sau articulare, specifice deficitului de vitamina D, sunt adesea asociate cu o altă afecțiune.

Studiile au arătat că persoanele cu lipsă de vitamina D au o rată mai mare a pierderii de masă osoasă. Nivelurile optime de vitamina D în corp ajută la îmbunătățirea sănătății oaselor prin faptul că aceasta este implicată în metabolismul calciului și crește absorbția calciului și a fosforului din dietă.

Vitamina D previne dezvoltarea și progresia cancerului prin faptul că reglează procesul de multiplicare celulară. Combate infecțiile, reglează expresia genelor care influențează sistemul imunitar să atace și să distrugă bacteriile și virusurile. Reduce riscul de diabet de tip 1 și 2, boli cardiovasculare și deces prematur, reduce simptomele de depresie și crește forța musculară.

_____________________________________________________________________________________________________

Numărul tot mai mare al persoanelor diagnosticate cu deficit de vitamina D se poate explica prin faptul că această vitamină se găsește în puține alimente, și totodată prin expunerea insuficientă a corpului la soare.

Ciupercile, peștele gras și organele de animale conțin vitamina D, însă ar trebui consumăm aceste alimente în cantități industriale pentru a împlini nevoile reale ale organismului.

Soarele reprezintă cel mai bun mijloc prin care putem crește nivelurile de vitamina D în corp. Din acest motiv vitamina D mai este numită „vitamina soarelui”.

Din păcate, stilul de viață modern ne împiedică să ne bucurăm de soare și de beneficiile lui, din cauză că cea mai mare parte a timpului o petrecem la muncă, în spații închise, sau în mașină.

_____________________________________________________________________________________________________

Cristela Georgescu, specialist în Sănătate și Nutriție Holistică ne aduce câteva lămuriri importante cu privire la cele mai bune momente ale zilei pentru expunerea la soare în vederea producerii de vitamina D, în funcție de tipul de piele.

Am fost învățați să evităm soarele între orele 10:00 și 15:00, deoarece radiațiile UBA sunt arzătoare și pot dăuna sănătății. Adevărul este că acest interval orar, când soarele este sus pe cer, este cel mai prielnic pentru producția și sinteza vitamina D în corp, însă nu trebuie să abuzăm.

Este greșit să credem că putem sta ore întregi la soare înainte de ora 10:00 și după ora 15:00, dacă ne punem tone de cremă de protecție solară. 

Expunerea prelungită la soare, indiferent de oră, poate afecta elasticitatea structurilor celulare, cauzând îmbătrânire prematură, ridarea pielii, risc de melanom sau cancer de piele (carcinom).

_____________________________________________________________________________________________________

Potrivit tabelelor Holick, locuitorii din România se pot expune la soare pentru vitamina D în lunile iunie-august, respectând duratele de timp indicate pentru fiecare tip de piele în parte:

• tipul 1 – întotdeauna se arde și nu se bronzează niciodată
• tipul 2 – se arde ușor și se bronzează greu
• tipul 3 – uneori se arde și se bronzează treptat
• tipul 4 – uneori se arde și întotdeauna se bronzează
• tipul 5 – aproape nu se arde și întotdeauna se bronzează

 Tipul de piele    Intervalul
11:00 – 15:00
 Intervalele
8:00 – 11:00 / 15:00 – 20:00
  Tip 1     2 – 8 minute   10 – 15 minute
  Tip 2    5 – 10 minute   15 – 20 minute
  Tip 3  15 – 20 minute   20 – 30 minute
  Tip 4  20 – 25 minute   30 – 40 minute
  Tip 5  25 – 35 minute   40 – 60 minute

_____________________________________________________________________________________________________

Pentru producția de vitamina D, ne putem expune la soare de 2-3 ori pe săptămână, doar în următoarele condiții:

– se stă la soare între orele 10:00 și 15:00 doar câteva minute (potrivit recomandărilor de mai jos), pentru producerea vitaminei D, iar în rest se va evita acest interval;

– 25% din suprafața corpului trebuie să fie neacoperită de haine (mâinile și picioarele);

– pielea să nu fie unsă cu creme de protecție;

– expunerea la soare trebuie să se facă în natură, nu în mașină sau după o fereastră;

– după expunerea la soare pielea se va unge cu o cremă de protecție solară și se va evita soarele sau se va purta îmbrăcăminte adecvată.

_____________________________________________________________________________________________________

Surse bibliografice:

1. Cristela Georgescu, To D or not to D? Despre vitamina D și o Abordare Medicală Rațională: http://cristelageorgescu.ro/to-d-or-not-to-d-1-despre-vitamina-d-si-o-abordare-medicala-rationala/03/2013/

2. Mercola, Vitamin D—One of the Simplest Solutions to Wide-Ranging Health Problems: http://articles.mercola.com/sites/articles/archive/2013/12/22/dr-holick-vitamin-d-benefits.aspx

3. Authority Nutrition, 15 Science-Based Benefits of Vitamin D: https://authoritynutrition.com/benefits-of-vitamin-d/

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.