Consumatorii de ceai verde au o speranță mai mare de viață

Potrivit unui studiu publicat în ianuarie 2020 în „European Journal of Preventive Cardiology”, persoanele care beau cel puțin 3 ceaiuri pe săptămână au tendința de a trăi mai mult și mai sănătos.

Dat fiind că cercetarea a fost realizată pe participanți din China, ne putem lesne da seama că este vorba despre ceaiul verde, și nu despre orice fel de ceai.

Ceaiul verde mareste speranta de viata: Jannoon028 – www.freepik.com

Acesta este realizat din frunzele unei plante numite „Camellia sinensis”, pe care chinezii o folosesc de mii de ani. Planta crește însă în peste 50 de țări, mai puțin în România. Cu toate acestea, popularitatea ceaiul verde este destul de mare și la noi.

Ceaiul verde scade riscul de boli cardiovasculare și deces

Autorul principal al studiului de față – dr. Xinyan Wang de la Academia Chineză de Științe Medicale din Beijing, spune că un consum regulat de ceai verde reduce riscul de boli cardiovasculare și deces din orice cauză.

Efectele acestei băuturi s-au văzut mai bine la cei care consumau ceai verde de mult timp. Cercetarea a fost realizată pe 100,902 de persoane fără probleme cardiovasculare anterioare, atac de cord, accident vascular cerebral sau cancer.

Participanții au fost împărțiți în două grupuri:

1. Persoane care consumau ceai verde în mod obișnuit (de 3 sau mai multe ori pe săptămână);

2. Persoane care nu consumau ceai verde în mod regulat (mai puțin de 3 ori pe săptămână).

Subiecții au fost monotorizați pe o durată de 7 ani. Rezultatele au arătat că persoanele care consumau mult ceai verde aveau o speranță de viață mai mare și o stare mai bună a sănătății. 

Persoanele cu vârsta de 50 de ani care consumă des ceai ar putea trăi cu 1,26 de ani mai mult. De asemenea, riscul de boli de inimă coronariene și accident vascular cerebral este întârziat cu circa un an și jumătate la consumatori, datorită compușilor din ceaiul verde.

Un alt rezultat important a fost acela că participanții cu un consum obișnuit de ceai verde au prezentat un risc cu 20% mai mic de boli cardiace și accident vascular cerebral, un risc cu 22% mai mic de boli de inimă fatale și un risc cu 15% mai mic de deces din cauze multiple.

Pe termen lung, aceste riscuri au fost și mai mici decât procentele prezentate mai sus, respectiv 39% pentru accidente vasculare cerebrale, 56% pentru boli de inimă fatale și 29% pentru deces.

Dr. Dongfeng Gu – un alt autor important al studiului, a precizat că acțiunea protectoare a ceaiului verde se datorează polifenolilor. Acești antioxidanți au fost asociați în diferite studii cu efecte benefice asupra tensiunii arteriale și lipidelor din sânge.

Corpul nu poate să stocheze acești compuși pe termen lung, motiv pentru care ceaiul trebuie consumat cu regularitate, pe durate mari de timp pentru a avea beneficii la nivel cardiovascular.

Vă invităm să citiți și despre contraindicațiile ceaiului verde, aici:

Cine nu are voie să bea ceai verde (contraindicații și interacțiuni cu medicamente)

Sursă: Science News, Tea drinkers live longer: https://www.sciencedaily.com/releases/2020/01/200109105508.htm

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.