Un om VINDECAT de CANCER prin alimentație și remedii naturiste (o poveste care merită citită pentru prevenirea și tratarea cancerului)

Experiența de luptă cu cancerul a lui Adrian Radu a apărut în Revista Formula As, și merită transmisă mai departe, deoarece din ea putem desprinde foarte multe învățături, utile nu doar celor care se află într-o situație asemănătoare, ci și celor care vor să evite această boală teribilă.

Vindecarea de Cancer

Vindecarea de Cancer

Simptomele

Adrian Radu, profesor de sport și antrenor de fitness și culturism, a descoperit în anul 1997 că are cancer de colon. În cazul acestui tip de cancer, timp de 6-12 luni nu apare nici un simptom alarmant. Doar în faze avansate, se poate simți la palpare o formațiune tumorală dură, nedureroasă. Primul semn a fost slăbirea excesivă nejustificată.

“Eram numai muşchi, fără pic de grăsime, când, dintr-o dată, am început să slăbesc accelerat. În condiţiile în care mâncam foarte mult, excesiv chiar, am pierdut şapte kilograme într-o lună şi jumătate.”

Doi ani mai târziu, au apărut durerile abdominale și scaune cu sânge și o paloare anormală a feței (tegumente aproape albe). După un RMN, Adriana a aflat că unul din ganglionii din abdomen avea dimensiunile unei portocale, și că în corpul lui exista o infecție severă.

“Părerea medicului, citez: „Trebuie să te desfacă cineva”. Cum perspectiva de a fi demontat ca o maşinărie nu mi-a surâs, am început să caut tratamente complementare pentru infecțiile intestinale, am luat probiotice ;i prebiotice, vitamine – în special B-uri, și am băut ceaiuri de plante. Durerile abdominale au cedat, însă pierdeam din ce în ce mai mult în greutate. În trei luni, coborâsem la 62 de kilograme. Am discutat cu o doctoriţă, care mi-a propus un tranzit cu bariu. Colonul meu era plin de excrescenţe, unele din ele foarte mari. Evident, de acolo proveneau sângerările. “

A urmat o colonoscopie. “M-am adresat unei autorităţi în materie: profesorului Oproiu. El mi-a găsit intestinul gros încărcat de polipi. Pe segmentul transversal aveam unul enorm, de peste zece centimetri, care obtura colonul aproape complet, lăsând doar un spaţiu liber de un milimetru şi jumătate.”

După 2 săptămâni, rezultatul biopsiei era previzibil: “ţesut normal, ţesut malign şi celule nediferenţiate; într-un cuvânt, cancer. Chimioterapia şi razele nu intrau în discuţie. Urma să mi se scoată intestinul gros şi o porţiune din cel subţire. Am vrut să ştiu când mi se va face colonoplastia, la care el m-a privit lung şi mi-a spus că n-aveau din ce să-mi reconstruiască intestinul. Adică, trebuia să mă chinui cu un anus contra naturii, până la sfârşitul zilelor mele. Mi s-a părut inacceptabil.

Mă topeam pe picioare. În decembrie, nu mai cântăream decât 53-54 de kilograme, şi chiar mersul prin casă devenise un efort prea mare pentru mine.” După 2-3 săptămâni în care a băut ceaiuri din plante și tinctură de spânz, a început să prindă putere și să poată ieși din casă. De aici a urmat o perioadă de documentare, pentru a afla ce este cancerul de colon, și cum poate fi el distrus.

Descoperirile care i-au adus vindecarea

“Tot căutând pe internet, am ajuns din aproape în aproape, la Otto Warburg, un biochimist german, laureat al Premiului Nobel. El a definit, în 1931, celula canceroasă prin câteva caracteristici:

– nu respiră oxigen, ci îşi produce energia prin procese fermentative
– trăieşte în mediu acid
– într-un mediu alcalin se distruge

A descoperit de asemenea că:

1. La pacienții cu cancer există o lipsă de calciu în țesutul colonului. “Cel mai bun calciu este cel de origine marină şi vegetală. La populaţii precum coreenii, care au fost dintotdeauna mari mâncători de varză, dar care nu consumă carne de mamifere şi nici lactate, cancerele intestinale sunt ca şi inexistente.

2. Varza, ceapa şi usturoiul conţin substanţe care inhibă proliferarea celulelor maligne; acelaşi efect îl are metilsulfonilmetanul (MSM), prezent în legumele crucifere (varză, broccoli, conopidă).

3. Mucoasele, cu deosebire cele intestinale, nu se pot reface fără glutamină, un aminoacid indispensabil mușchilor.

Cancer - Remedii Naturiste

Cancer – Remedii Naturiste

Cea a făcut practic, pentru a distruge cancerul

– a scos definitiv din alimentaţie lactatele şi carnea roşie
– a început să consume în schimb peşte oceanic (cu usturoi) și alge din culturi experimentale
– a băut suc de varză zilnic și sucul a 2 cepe mari
– a luat colostru pentru întărirea imunității
– și-a administrat MSM într-o doză de 3 ori mai mare decât cea indicată pe cutie
– a luat glutamină

Perioada de detoxifiere

A urmat metoda clasică de curățare a ficatului cu ulei de măsline, zeamă de lămâie şi sare amară. “Boxerii din America Latină şi din fostul bloc sovietic o foloseau în mod obişnuit, pentru a-şi goli complet colecistul, înainte de meci, ca să fie mai puţin sensibili la lovituri; procedura trebuie aplicată de două ori, la interval de două săptămâni. Aşa am făcut – şi m-am îngrozit de ce a ieşit din mine.”

Eliminarea polipilor

În anul 2002, a început un tratament cu Mumio, o rășină neagră, recoltată din Podișul Pamir din Asia Centrală, considerată un adevărat panaceu. A citit rezultatele unor studii care dovedeau că “smoala aceea cu miros ciudat are efecte benefice într-o multitudine de afecţiuni, de la alergii, ulcer, diabet şi hemoroizi, până la reumatism, osteoporoză, leucemie, diverse tipuri de cancer şi altele.

Am luat prima pastilă într-o joi seara şi încă una a doua zi dimineaţa. Din pricina stresului cumplit din ultimii ani, a tensiunii psihice generate de gândul că viaţa mea se poate sfârşi în orice clipă, ajunsesem să sufăr de insomnie cronică, abia dormeam 2-3 ore pe noapte.” După pastila cu Mumio, “dormisem neîntrerupt o noapte, o zi şi încă o noapte; din momentul acela, mi s-a reglat somnul.”

A început să ia câte 2 pastile de MUMIO dimineața și 2 seara. Pentru durerile de abdomen care au apărut, a băut ceai de cimbru, și au trecut. A doua zi, “în locul unui scaun obişnuit, am eliminat o masă de mucozităţi şi mai multe bucăţi de carne, care aveau forma unor burice de deget. Le-am luat, le-am pus în două borcane, am turnat spirt peste ele. Seara am avut un scaun asemănător: iarăşi mucilagii și bucăţi de carne. În ziua următoare, m-am prezentat cu unul din borcane la histopatologie. Mi-au con­firmat că erau fragmente din polipii mei.”

Timp de 2 luni, a eliminat în mod constant prin scaun bucăți de carne mai mari și subțiri. Dispăruse durerea permanentă din intestin. „Când am observat că nu mai iese nimic, mi-am zis că e momentul să atac „inamicul” pe terenul lui. Unde erau tumorile? În colon. Prin urmare, încă vreo lună şi ceva am făcut clisme, seară de seară, cu 5 grame de Mumio dizolvate într-un litru de apă călduţă. Nu mai eliminam nimic.”

Nici urmă de cancer

În 2004, în urma unui examen de rutină făcut în 2004, s-a constatat “doar un aspect de colon iritabil, cu câteva mucozităţi.” În anul 2007, a mers la o clinică din Germania, dotată cu o aparatură performantă, care putea depista și cele mai mici formațiuni. Nu i-au mai găsit nimic. Intestinul era perfect curat.

Ce să facem propriu-zis pentru uciderea celulelor canceroase

“Cancerul nu e o boală. Este o reacţie disperată a organismului, care caută o cale de a rezista la toxinele introduse de noi, voluntar sau involuntar.”

– identificarea toxinelor şi stoparea intrării lor în organism
– hidratarea suficientă, cu apă la temperatura camerei, cu înghițituri mici
– dimineaţa, se beau dintr-o dată 500 ml de apă alcalină, pentru spălarea toxinelor acumulate în timpul nopții
– evitarea substanțelor nocive din hrană (conservații alimentari, zahărul și laptele – 2 din cele mai toxice alimente)
– excluderea totală a laptelui din alimentație (statisticile au arătat că cele mai mari rate de cancer de colon sunt în țările nordice, unde se consumă foarte multe lactate)
– curățarea ficatului, colecistului, rinichilor și pielii (în funcție de cum recomandă un medic avizat)
– drenaj limfatic prin masaj, pentru eliminarea toxinelor
– alcalinizarea corpului prin renunțarea la carne și alte alimente care produc acid
– suplimente cu Mumio, Coenzima Q10
– legume verzi, bogate în clorofilă, care ajută la oxigenarea celulelor

Sfaturi legate de regimul alimentar

Dimineața (oleaginoase) – smoothie din: 2 linguri de semințe de in (femei) sau de dovleac (bărbați) și câteva nuci înmuiate în apă de seara până dimineața, date prin blender cu 1 banană, 1 măr fără coajă și 1 kiwi (opțional, pentru gust: 2 linguri de miere, 1 linguriță de scorțișoară și ciocolată amăruie rasă)

La prânz – proteine (ou, 1 bucată de mușchi de 110-150 g cu o salată, fără lapte, fără carne prea multă)

Între prânz și cină – 100 ml de suc de varză sau borș

Seara – legume

Zilnic – 1 ceapă, 2 căței de usturoi și 150 g de legume crucifere (varză, broccoli sau conopidă)

Ce ne învață boala

Bolile poartă în ele întotdeauna un mesaj spiritual, și de aceea este foarte important să descifrăm ceea ce ele vor să ne spună.

“Trebuie să descifrezi mesajul bolii – fiindcă ea vine să te înveţe ceva. În cazul meu, pe lângă alimentaţia greşită, sportul de mare performanţă, făcut aiurea, producea acidoză. De ce să muncească cineva, ca să ajungă la o greutate de 130 de kilograme, că doar nu-i foloseşte la nimic? Asta e numai trufie. Prin urmare, modestia a fost lecţia mea şi trebuia să mi-o însuşesc.”

Sursă:http://www.formula-as.ro/2014/1112/terapii-alternative-58/cancerul-nu-e-o-boala-este-o-reactie-disperata-a-organismului-17573

Citeşte mai multe despre:

6 comentarii

  1. D zeu este mare si are grija de toti….

  2. Sanatate multa tuturor oamenilor!!!fiti buni si Dumnezeu sa ne ajute!!

  3. Dumnezeu e Mare,sa ne ajuta dar cum reactionam noi ? la toate ajutoarele si sfaturile lui.alergam la doctor cind sintem bolnavi dar cind sintem sanatosi.. ? beti,fumam,carnea ne curge pe git si pe linga,5 cafele tari pe zi…si dupa ceea ne miram de ce sintem asa,neuitind nici stresul provocat de multe ori unii altora cu voia.

  4. Foarte important si foarte interesant articolul multumesc pt postare chiar ca trebuie de luat in seama si tinut cont de aceste sfaturi Bunul Dumnezeu sa ne aiba in paza lui

  5. multa sanatate si doamne ajuta! tratamentele homeopate,fac minuni!

  6. Nu zic ca nu merita incercat si asemenea tratament . Am umblat cu sotia timp de 5 ani si prin doctori si naturist , dar degeaba . Numai Dumnezeu ne poate ajuta .

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.